Discursul Papei la întâlnirea cu comunitatea catolică din Lesbos

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la întâlnirea cu cetățenii orașului
și cu comunitatea catolică
insula Lesbos, Grecia, 16 aprilie 2016

Domnule șef al guvernului,
Stimate autorități,
Iubiți frați și surori,

De când Lesbos a devenit o debarcare pentru atâția migranți în căutare de pace și de demnitate am simțit dorința de a veni aici. Astăzi îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat acest har. Și îi mulțumesc domnului președinte Pavlopoulos pentru că m-a invitat, împreună cu Patriarhul Bartolomeu și Arhiepiscopul Ieronymos.

Aș vrea să exprim admirația mea față de poporul grec care, în pofida gravelor dificultăți pe care trebuie să le înfrunte, a știut să țină deschise inimile și ușile. Atâtea persoane simple au pus la dispoziție puținul pe care-l aveau pentru a-l împărtăși cu acela care era lipsit de toate. Dumnezeu va ști să răsplătească această generozitate, ca și pe aceea a altor națiuni din jur, care încă din primele momente au primit cu mare disponibilitate pe foarte mulți migranți forțați.

Este binecuvântată și prezența generoasă a atâtor voluntari și a numeroase asociații, care, împreună cu diferitele instituții publice, au adus și aduc ajutorul lor, exprimând în concret o apropiere fraternă.

Astăzi aș vrea să reînnoiesc un apel din inimă la responsabilitate și la solidaritate în fața unei situații atât de dramatice. Mulți refugiați care se află pe această insulă și în diferite părți ale Greciei trăiesc în condiții critice, într-un climat de neliniște și de frică, uneori de disperare datorită lipsurilor materiale și datorită nesiguranței viitorului. Preocupările instituțiilor și ale oamenilor, aici în Grecia ca și în alte țări din Europa, sunt comprehensibile și legitime. Și totuși nu trebuie uitat niciodată că migranții, înainte de a fi numere, sunt persoane, sunt chipuri, nume, istorii. Europa este patria drepturilor umane și oricine pune piciorul pe pământ european ar trebui să poată experimenta asta, astfel va deveni mai conștient că la rândul său trebuie să le respecte și să le apere. Din păcate unii, între care mulți copii, nici n-au reușit să ajungă: și-au pierdut viața în mare, victime ale călătoriilor inumane și supuși la samavolniciile călăilor josnici.

Voi, locuitori din Lesbos, demonstrați că în aceste ținuturi, leagăn de civilizație, pulsează încă inima unei umanități care știe să recunoască înainte de toate pe fratele și pe sora, o umanitate care vrea să construiască punți și fuge de iluzia de a ridica țarcuri pentru a se simți mai sigură. De fapt, barierele creează diviziuni în loc să ajute adevăratul progres al popoarelor, iar diviziunile mai devreme sau mai târziu provoacă ciocniri.

Pentru a fi cu adevărat solidari cu cel care este constrâns să fugă din propria țară, trebuie lucrat pentru a înlătura cauzele acestei realități dramatice: nu e suficient a ne limita să urmărim urgența momentului, ci trebuie dezvoltate politici de amplă respirație, nu unilaterale. Înainte de toate este necesar a construi pacea acolo unde războiul a adus distrugere și moarte și a împiedica să se extindă acest cancer în altă parte. Pentru aceasta trebuie contrastată cu fermitate proliferarea și traficul de arme și rețelele lor adesea oculte; trebuie privați de orice sprijin cei care urmăresc proiecte de ură și de violență. În schimb trebuie promovată fără încetare colaborarea dintre țări, organizații internaționale și instituții umanitare, nu izolând ci susținând pe cel care înfruntă urgența. În această perspectivă reînnoiesc dorința ca să aibă succes Prima Întâlnire Umanitară Mondială care va avea loc la Istanbul luna viitoare.

Toate acestea se pot face numai împreună: împreună se pot și trebuie să se caute soluții demne de om la chestiunea complexă a refugiaților. Și în aceasta este indispensabilă și contribuția Bisericilor și a comunităților religioase. Prezența mea aici împreună cu Patriarhul Bartolomeu și cu Arhiepiscopul Ieronymos vrea să mărturisească voința noastră de a continua să colaborăm pentru ca această provocare epocală să devină ocazie nu de ciocnire, ci de creștere a civilizației iubirii.

Iubiți frați și surori, în fața tragediilor care rănesc omenirea, Dumnezeu nu este indiferent, nu este distant. El este Tatăl nostru, care ne susține în construirea binelui și în respingerea răului. Nu numai că ne susține, ci în Isus ne-a arătat calea păcii. În fața răului din lume, El s-a făcut slujitorul nostru și cu slujirea sa de iubire a mântuit lumea. Aceasta este adevărata putere care generează pacea. Numai cel care slujește cu iubire construiește pacea. Slujirea face să ieșim din noi înșine și să ne îngrijim de alții, nu lasă ca persoanele și lucrurile să meargă în ruină, ci știe să le păzească, depășind adesea negura indiferenței care încețoșează mințile și inimile.

Vă mulțumesc vouă, pentru că sunteți păzitori ai umanității, pentru că vă îngrijiți cu duioșie de carnea lui Cristos, care suferă în cel mai mic frate înfometat și străin și pe care voi l-ați primit (cf. Mt 25,35)

* * *

Amintirea victimelor migrațiilor

Rugăciunea Sfântului Părinte Francisc

Dumnezeul milostivirii,
Te rugăm pentru toți bărbații, femeile și copiii,
care au murit după ce au părăsit ținuturile lor
în căutarea unei vieți mai bune.
Deși multe dintre mormintele lor nu au nume,
fiecare este cunoscut, iubit și preaiubit de Tine.
Să nu fie niciodată uitați de noi, ci să putem cinsti
jertfa lor mai mult cu faptele decât cu cuvintele.
Ți-i încredințăm pe toți cei care au făcut această călătorie,
suportând frică, nesiguranță și umilire,
cu scopul de a ajunge într-un loc de siguranță și de speranță.
Așa cum Tu nu l-ai părăsit pe Fiul tău
când a fost condus într-un loc sigur de Maria și Iosif,
tot așa acum fii aproape de acești fii ai tăi și fiice ale tale
prin duioșia și protecția noastră.
Fă ca, îngrijindu-ne de ei, să putem promova o lume
în care nimeni să nu fie constrâns să-și părăsească propria casă
și în care toți să poată trăi în libertate, demnitate și pace.
Dumnezeul milostivirii și Tată al tuturor,
trezește-ne din somnul indiferenței,
deschide ochii noștri la suferințele lor
și eliberează-ne de insensibilitate,
rod al bunăstării lumești și al concentrării asupra noastră înșine.
Inspiră-ne nouă tuturor, națiuni, comunități și fiecare individ,
să recunoaștem că aceia care ajung pe coastele noastre
sunt frații noștri și surorile noastre.
Ajută-ne să împărtășim cu ei binecuvântările
pe care le-am primit din mâinile tale
și să recunoaștem că împreună, ca o unică familie umană,
suntem cu toții migranți, călători ai speranței spre Tine,
care ești adevărata noastră casă,
acolo unde orice lacrimă va fi ștearsă,
unde vom fi în pace, în siguranță în îmbrățișarea Ta.