Discursul Papei către tinerii brazilieni

Discursul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
către tinerii brazilieni
Sao Paolo, 10 mai 2007

Dragi tineri! Dragi prieteni și prietene!

„Dacă vrei să fii desăvârșit, mergi, vinde ceea ce ai și dă săracilor și vei avea comoară în cer, apoi vino și urmează-mă” (Matei 19,21).

1. Am dorit cu ardoare să mă întâlnesc cu voi în această primă călătorie a mea în America Latină. Am venit să deschid a V-a Conferință a Episcopatului Latino-American care, la dorința mea, se va desfășura la Aparecida, aici, în Brazilia, în Sanctuarul Preasfintei Fecioare. Ea ne conduce la picioarele lui Isus, ca să învățăm lecțiile sale despre Împărăția cerurilor, și ne îndeamnă să fim misionarii Săi, pentru ca popoarele acestui „continent al speranței” să aibă în El viață deplină.

Episcopii voștri din Brazilia, în Adunarea lor Generală de anul trecut, au reflectat asupra temei evanghelizării tinerilor și au pus în mâinile voastre un document. V-au cerut să îl primiți și să adăugați propriile voastre reflecții de-a lungul întregului an. La ultima lor Adunare au reluat tema, îmbogățită de colaborarea voastră, și doresc ca reflecțiile făcute și orientările propuse să servească drept impuls și far pentru drumul vostru. Cuvintele Arhiepiscopului de Sao Paulo și ale responsabilului cu Pastorația Tineretului, cărora le mulțumesc, confirmă spiritul care mișcă inimile voastre ale tuturor.

Aseară, survolând teritoriul brazilian, mă gândeam deja la această întâlnire a noastră pe stadionul din Pacaembu, cu dorința de a vă cuprinde într-o mare îmbrățișare foarte braziliană pe voi toți și de a vă împărtăși sentimentele pe care le port în străfundul inimii mele și pe care Evanghelia de astăzi ni le-a indicat în mod foarte potrivit.

Am simțit întotdeauna o bucurie cu totul specială la aceste întâlniri. Îmi amintesc în particular de a XX-a Zi Mondială a Tineretului, pe care am avut ocazia să o prezidez acum doi ani în Germania. Și unii dintre voi cei prezenți aici au fost acolo! Este o amintire emoționantă, pentru roadele pline de har dăruite de Domnul. Și nu rămâne nici o îndoială că primul rod, între atâtea, pe care am putut să îl remarc a fost acela al fraternității exemplare între toți, ca dovadă evidentă a vitalității perene a Bisericii pentru lumea întreagă.

2. De aceea, dragi prieteni, sunt sigur că astăzi se vor reînnoi aceleași impresii ale întâlnirii mele din Germania. În 1991, slujitorul lui Dumnezeu Papa Ioan Paul al II-lea, de venerată memorie, spunea în timpul vizitei sale în Mato Grosso că „tinerii sunt primii protagoniști ai celui de al treilea mileniu, (…) ei sunt cei care vor trasa destinul acestei noi etape a umanității” (Discurs, 16 oct 1991). Astăzi, mă simt îndemnat să fac în legătură cu voi aceeași observație.

Domnul prețuiește, fără îndoială, viața voastră creștină în numeroasele comunități parohiale și în micile comunități ecleziale, în universități, în colegii și în școli și, mai ales, în mediile de lucru din orașe și din sate. Dar trebuie să mergem mai departe. Nu putem spune niciodată „este suficient”, pentru că iubirea lui Dumnezeu este nemărginită și Domnul ne cere, sau mai bine spus pretinde, să ne dilatăm inimile, pentru ca în ele să fie tot mai multă iubire, bunătate, înțelegere pentru semenii noștri și pentru problemele care implică nu numai conviețuirea umană, ci și eficienta conservare și protejare a mediului natural, din care facem parte cu toții. „Pădurile noastre au mai multă viață”: nu lăsați să se stingă această flacără de speranță pe care imnul vostru național o pune pe buzele voastre. Devastarea mediului din Amazonia și amenințările la adresa demnității umane a populațiilor ei cer o mai mare angajare în cele mai diverse domenii de acțiune pe care societatea le solicită.

3. Astăzi doresc să reflectez împreună cu voi asupra textului Sfântului Matei (cfr 19,16-22), pe care tocmai l-am ascultat. Este vorba despre un tânăr, care a alergat să îl întâlnească pe Isus. Merită să fie subliniată nerăbdarea lui. În acest tânăr îl văd pe fiecare dintre voi, tineri din Brazilia și din America Latină. Ați venit din diferite regiuni ale acestui continent pentru întâlnirea noastră. Doriți să ascultați, prin glasul Papei, cuvintele lui Isus însuși.

Aveți o întrebare crucială, redată în Evanghelie, pe care doriți să i-o puneți. Este aceeași cu a tânărului care a alergat înaintea lui Isus: Ce să fac ca să am viața veșnică? Doresc să aprofundez împreună cu voi această întrebare. Este vorba despre viață. Viața care, în voi, este exuberantă și frumoasă. Ce să fac cu ea? Cum să o trăiesc din plin?

Înțelegem imediat, chiar din formularea întrebării, că nu este suficient „aici” și „acum”. Altfel spus, noi nu putem reduce viața noastră în cadrul spațiului și al timpului, oricât pretindem să lărgim aceste orizonturi. Viața le depășește. Cu alte cuvinte: noi vrem să trăim, nu să murim. Simțim că ceva ne revelează că viața este veșnică și că este necesar să ne angajăm pentru ca să o dobândim. Pe scurt, ea se află în mâinile noastre și depinde, într-un anumit mod, de decizia noastră.

Întrebarea Evangheliei nu se referă numai la viitor. Nu se referă numai la ce se va întâmpla după moarte. Dimpotrivă, există o angajare față de prezent, aici și acum, care trebuie să garanteze autenticitatea și, prin urmare, viitorul. Pe scurt, întrebarea pune în discuție sensul vieții. De aceea, poate fi formulată astfel: ce trebuie să fac pentru ca viața mea să aibă sens? Adică: cum trebuie să trăiesc pentru a culege din plin roadele vieții? Sau altfel: ce trebuie să fac pentru ca viața mea să nu treacă fără rost?

Isus este singurul care ne poate da un răspuns, pentru că este singurul care ne poate garanta viața veșnică. De aceea, El este și singurul care reușește să arate sensul vieții prezente și să îi confere un conținut de plinătate.

4. Înainte de a da însă răspunsul Său, Isus aduce în discuție un aspect foarte important din întrebarea tânărului: de ce mă întrebi despre ceea ce este bun? În această întrebare se află cheia răspunsului. Acel tânăr simte că Isus este bun și că este învățător. Un învățător care nu înșeală. Noi ne aflăm aici pentru că avem aceeași convingere: Isus este bun. Poate că nu știm să explicăm bine motivul acestei percepții, dar este sigur că aceasta ne apropie de El și ne deschide față de învățătura Sa: un învățător bun. Cine recunoaște binele înseamnă că iubește. Și cine iubește, în fericita expresie a Sf. Ioan, îl cunoaște pe Dumnezeu (cfr 1In 4,7). Tânărul din Evanghelie l-a perceput pe Dumnezeu în Isus Cristos.

Isus ne asigură că numai Dumnezeu este bun. A fi deschis spre bunătate înseamnă a-l primi pe Dumnezeu. În acest fel, El ne invită să îl vedem pe Dumnezeu în toate lucrurile și în toate evenimentele, chiar și acolo unde majoritatea vede numai absența lui Dumnezeu. Văzând frumusețea creaturilor și constatând bunătatea prezentă toate, este imposibil să nu crezi în Dumnezeu și să nu experimentezi prezența Sa salvifică și mângâietoare. Dacă am reuși să vedem tot binele care există în lume și, mai mult, să experimentăm binele care provine de la Dumnezeu însuși, nu am înceta niciodată să ne apropiem de El, să îl lăudăm și să îi mulțumim. El ne umple neîncetat de bucurie și de bunuri. Bucuria lui este forța noastră.

Noi nu cunoaștem însă decât în mod parțial. Ca să înțelegem binele avem nevoie de ajutor, pe care Biserica ni-l oferă în multe ocazii, mai ales în cateheză. Isus însuși arată ceea ce este bun pentru noi, dăruindu-ne prima Sa cateheză. „Dacă vrei să intri în viață, păzește poruncile” (Matei 19,17). Pornește de la cunoașterea pe care tânărul a primit-o cu siguranță în familia sa și de la sinagogă: într-adevăr, el cunoaște poruncile. Ele conduc la viață, ceea ce înseamnă că ne garantează autenticitatea. Sunt marile indicatoare care ne arată drumul corect. Cine păzește poruncile este pe drumul lui Dumnezeu.

Nu este suficient, însă, să le cunoaștem. Mărturia este mai importantă decât cunoașterea, sau, mai exact, este știința pusă în aplicare. Nu sunt impuse din afară, nu diminuează libertatea noastră. Dimpotrivă, constituie stimulente interne puternice, care ne fac să acționăm într-o anumită direcție. La baza lor se află harul și natura, care nu ne lasă să stăm pe loc. Trebuie să mergem. Suntem stimulați să facem ceva pentru a ne realiza. A ne împlini prin intermediul acțiunii, în realitate, înseamnă a deveni adevărați. Noi suntem, în mare parte, începând din tinerețea noastră, ceea ce dorim să fim. Suntem, să spunem așa, lucrarea mâinilor noastre.

5. Ajunși aici, mă adresez vouă din nou, dragi tineri, pentru că doresc să aud și de la voi răspunsul tânărului din Evanghelie: toate acestea le-am păzit încă din tinerețe. Tânărul din Evanghelie era bun. Respecta poruncile. Pășea pe calea lui Dumnezeu. De aceea, Isus, privindu-l, l-a îndrăgit. Recunoscând că Isus era bun, a dovedit că și el era bun. Avea experiența bunătății, așadar a lui Dumnezeu. Și voi, tineri din Brazilia și din America Latină, ați descoperit deja ceea ce este bun? Păziți poruncile Domnului? Ați descoperit că aceasta este adevărata și singura cale spre fericire?

Anii pe care îi trăiți sunt anii care pregătesc viitorul vostru. Ziua de „mâine” depinde mult de cum trăiți acest „astăzi” al tinereții. În fața ochilor voștri, dragii mei tineri, aveți o viață care dorim să fie lungă. Ea, însă, este una singură, este unică: nu permiteți să treacă în zadar, nu o irosiți! Trăiți cu entuziasm, cu bucurie, dar mai ales cu simț de responsabilitate!

De multe ori simțim cum ni se tulbură inimile de păstori, în timp ce constatăm situația timpului nostru. Auzim vorbindu-se despre temerile tineretului de astăzi. Ele ne dezvăluie un enorm deficit de speranță: frica de moarte, în momentul în care viața îmbobocește și caută să își afle propria cale de împlinire; frica de eșec, pentru faptul de a nu fi descoperit sensul vieții; și frica de a rămâne izolat, în fața rapidității uluitoare a evenimentelor și a comunicațiilor. Înregistrăm un mare procentaj de morți în rândul tinerilor, amenințarea violenței, proliferarea deplorabilă a drogurilor care zdruncină până în rădăcinile cele mai profunde tineretul de astăzi. Se vorbește, în consecință, despre un tineret dezorientat.

Dar în timp ce vă privesc pe voi, tineri prezenți aici, care iradiați bucurie și entuziasm, îmi însușesc privirea lui Isus: o privire de iubire și de încredere, în certitudinea că voi ați găsit calea adevărată. Voi sunteți tinerii Bisericii. Vă trimit de aceea spre marea misiune de a evangheliza băieții și fetele care rătăcesc în această lume, ca oi fără păstor. Fiți apostolii tinerilor. Invitați-i să pășească împreună cu voi, să trăiască aceeași experiență de credință, de speranță și de iubire cu a voastră; să îl întâlnească pe Isus pentru a se simți cu adevărat iubiți, acceptați, capabili să se realizeze pe deplin. Pentru ca și ei să descopere căile sigure ale Poruncilor și, parcurgându-le, să ajungă la Dumnezeu.

Puteți fi protagoniști ai unei societăți noi, dacă veți căuta să puneți în practică o conduită concretă inspirată de valorile morale universale, dar și un angajament personal de formare umană și spirituală de importanță vitală. Un bărbat sau o femeie nepregătiți pentru provocările reale puse de o interpretare corectă a vieții creștine din propriul mediu vor fi pradă facilă pentru toate asalturile materialismului și laicismului, din ce în ce mai active la toate nivelurile.

Fiți bărbați și femei, liberi și responsabili; faceți din familie un centru care iradiază pace și bucurie; fiți promotori ai vieții, de la începutul până la declinul ei natural; protejați-i pe cei vârstnici, deoarece ei merită respect și admirație pentru binele pe care vi l-au făcut. Papa se așteaptă și ca tinerii să caute să își sfințească munca, îndeplinind-o cu competență tehnică și cu sârguință, pentru a contribui la progresul tuturor fraților lor și pentru a lumina cu lumina Cuvântului toate activitățile umane (cfr Lumen gentium, nr. 36). Mai presus de toate, însă, Papa dorește ca ei să știe să fie protagoniști ai unei societăți mai drepte și mai fraterne, îndeplinindu-și datoriile față de Stat: respectând legile sale; nelăsându-se mânați de ură și de violență; căutând să fie model de conduită creștină în mediul profesional și social, distingându-se prin onestitate în raporturile sociale și profesionale. Să își amintească faptul că pofta nemăsurată de bogăție și de putere duce la corupția personală și a altora; nu există motive valabile care să justifice încercarea de a impune propriile aspirații umane, fie economice fie politice, prin fraudă și minciună.

Există, în ultima analiză, un imens domeniu de acțiune în care problemele de ordin social, economic și politic capătă o importanță deosebită, cu condiția ca sursa lor de inspirație să fie Evanghelia și doctrina socială a Bisericii. Construirea unei societăți mai juste și solidare, reconciliată și pașnică; angajamentul de a reduce violența; inițiativele de promovare a vieții depline, a ordinii democratice și a binelui comun și, în special, acelea care urmăresc să elimine anumite discriminări ce există în societățile latino-americane și nu sunt motiv de excludere, ci de îmbogățire reciprocă.

Să aveți mai ales mare respect pentru instituția Sacramentului Căsătoriei. Nu va putea exista adevărată fericire în căminele domestice dacă, în același timp, nu va exista fidelitate între soți. Căsătoria este o instituție de drept natural, care a fost înălțată de Cristos la demnitatea de Sacrament; este un mare dar pe care Dumnezeu l-a făcut omenirii. Respectați-l, venerați-l. În același timp, Dumnezeu vă cheamă să vă respectați unii pe alții și când vă îndrăgostiți și când vă logodiți, fiindcă viața conjugală, care din dispoziție divină este rezervată cuplurilor căsătorite, va fi izvor de fericire și de pace doar în măsura în care veți ști să faceți din castitate, în interiorul și în afara căsătoriei, un bastion al speranțelor voastre viitoare. Vă repet aici tuturor că „eros-ul vrea să ne ridice ‘în extaz’ către divin, să ne conducă dincolo de noi înșine, dar tocmai de aceea se cere un drum de urcare, de renunțări, de purificări și de vindecări”. (Scrisoarea Enciclică Deus caritas est, nr. 5). Pe scurt, cere un spirit de sacrificiu și de renunțare pentru un bine mai mare, care este tocmai iubirea lui Dumnezeu mai presus de toate lucrurile. Căutați să vă împotriviți cu tărie curselor răului existente în multe medii, care vă împing spre o viață dezordonată, paradoxal goală, făcându-vă să pierdeți darul prețios al libertății și al fericirii voastre adevărate. Adevărata iubire „va căuta mereu mai mult fericirea altuia, se va preocupa din ce în ce mai mult de el, se va dărui și va dori să ‘fie pentru’ altul” (Ibid., nr. 7), și de aceea va fi tot mai fidelă, indisolubilă și fecundă.

Contați pentru aceasta pe ajutorul lui Isus Cristos care, cu harul Său, o va face posibilă (cfr Matei 19,26). Viața de credință și de rugăciune vă va conduce pe căile intimității cu Dumnezeu și ale înțelegerii măreției planurilor pe care El le are pentru fiecare persoană. „Pentru împărăția cerurilor” (Ibid., v. 12), unii sunt chemați la o dăruire totală și definitivă, pentru a se consacra lui Dumnezeu în viața călugărească, „însemnat dar al harului”, cum a fost declarat de Conciliul Vatican II (cfr Decretul Perfectae caritatis, nr. 12). Cei consacrați care se dăruiesc total lui Dumnezeu, sub impulsul Duhului Sfânt, participă la misiunea Bisericii, dând mărturie înaintea tuturor oamenilor de speranța în Împărăția cerească. De aceea, binecuvântez și invoc ocrotirea divină asupra tuturor călugărilor care în cadrul viei Domnului se dedică lui Cristos și fraților. Persoanele consacrate merită cu adevărat recunoștința comunității bisericești: călugări și călugărițe, contemplativi și contemplative, frați și surori dedicați operelor de apostolat, membri ai Institutelor seculare și ai Societăților de viață apostolică, eremiți și fecioare consacrate. „Existența lor dă mărturie despre iubirea lui Cristos atunci când pășesc după El așa cum este propus în Evanghelie, și cu bucurie lăuntrică adoptă același stil de viață pe care el l-a ales pentru sine” (Congregația pentru Institutele de Viață Consacrată și Societățile de Viață Apostolică, Instrucțiunea ‘A porni din nou de la Cristos’, n. 5). Mă rog ca în acest moment de har și de profundă comuniune în Cristos, Duhul Sfânt să trezească în inima multor tineri o iubire înflăcărată, pentru a-l urma și imita pe Isus Cristos cast, sărac și ascultător, orientat cu totul spre mărirea Tatălui și spre iubirea fraților și a surorilor.

6. Evanghelia ne asigură că acel tânăr care a alergat la Isus era foarte bogat. Înțelegem această bogăție nu doar pe plan material. Tinerețea însăși este o bogăție deosebită. Trebuie să o descoperim și să o prețuim. Isus a apreciat-o în așa măsură încât a sfârșit prin a invita acel tânăr să participe la misiunea Sa de mântuire. El avea în sine toate condițiile pentru o mare împlinire și o mare operă.

Evanghelia ne relatează însă că acest tânăr, auzind invitația, s-a întristat. A plecat abătut și trist. Acest episod ne face să reflectăm încă o dată asupra bogăției tineretului. Nu este vorba, în primul rând, de bunuri materiale, ci de propria viață, cu valorile inerente tinereții. Provine dintr-o dublă moștenire: viața, transmisă din generație în generație, la a cărei origine primară se află Dumnezeu, plin de înțelepciune și de iubire: și educația care ne introduce în cultură, până la punctul în care aproape se poate spune că suntem mai mult fii ai culturii și, de aceea, ai credinței, decât ai naturii. Din viață încolțește libertatea care, mai ales în această fază, se manifestă ca responsabilitate. Este marele moment al hotărârii, într-o dublă opțiune: prima, privind starea de viață, și a doua, privind profesia. Răspunde la întrebarea: ce fac cu propria viață?

Cu alte cuvinte, tinerețea se prezintă ca o bogăție deoarece conduce la redescoperirea vieții ca dar și ca îndatorire. Tânărul din Evanghelie a înțeles bogăția propriei tinereți. S-a dus la Isus, Învățătorul bun, ca să caute o îndrumare. În momentul marii opțiuni, totuși, nu a avut curajul să mizeze totul pe Isus Cristos. În consecință, a plecat de la El trist și abătut. Este ceea ce se întâmplă ori de câte ori deciziile noastre oscilează și devin meschine și egoiste. A înțeles că îi lipsea generozitatea și acest lucru nu i-a permis o realizare deplină. S-a aplecat asupra bogăției sale, făcând-o să devină egoistă.

Lui Isus i-au displăcut tristețea și lașitatea tânărului care venise să îl caute. Apostolii, la fel ca voi toți și toate astăzi, au umplut golul lăsat de acel tânăr care a plecat trist și abătut. Ei și noi suntem fericiți, pentru că știm în cine am crezut (cfr 1Tim 1,12). Știm și mărturisim cu viața noastră că numai El are cuvintele vieții veșnice (cfr Ioan 6,68). De aceea, putem exclama cu Sfântul Paul: Bucurați-vă mereu în Domnul! (cfr Filipeni 4,4).

7. Apelul meu de astăzi către voi, tineri care ați venit la această întâlnire, este să nu vă irosiți tinerețea. Nu căutați să fugiți de ea. Trăiți-o intens. Dedicați-o idealurilor înalte ale credinței și solidarității umane.

Voi, tinerii, nu sunteți doar viitorul Bisericii și al omenirii, ca și cum ar fi vorba de un fel de fugă de timpul prezent. Dimpotrivă: voi sunteți prezentul tânăr al Bisericii și al omenirii. Sunteți chipul ei tânăr. Biserica are nevoie de voi, ca tineri, pentru a arăta lumii fața lui Isus Cristos, ce se conturează în comunitatea creștină. Fără acest chip tânăr, Biserica s-ar prezenta desfigurată.

Dragi tineri, curând voi deschide a V-a Conferință a Episcopatului Latino-American. Vă cer să urmăriți cu atenție lucrările sale; să participați la dezbaterile sale; să primiți roadele sale. Așa cum s-a întâmplat cu ocazia Conferințelor precedente, și actuala va marca în mod semnificativ următorii zece ani de evanghelizare în America Latină și Caraibe. Nimeni nu trebuie să stea pe margine sau să rămână indiferent în fața acestui efort al Bisericii, și cu atât mai puțin tinerii. Voi sunteți membri deplini ai Bisericii care reprezintă chipul lui Isus Cristos pentru America Latină și Caraibe.

Salut vorbitorii de limbă franceză care trăiesc pe continentul latino-american și îi invit să fie martori ai Evangheliei și protagoniști ai vieții ecleziale. Rugăciunea mea se îndreaptă în mod particular spre voi tinerii: sunteți chemați să construiți viața voastră pe Cristos și pe valorile umane fundamentale. Toți să se simtă invitați să colaboreze pentru a construi o lume de dreptate și de pace.

Dragi tineri prieteni, asemenea tânărului din Evanghelie care l-a întrebat pe Isus „Ce să fac ca să am viața veșnică?”, voi toți căutați căile pentru a răspunde generos la chemarea lui Dumnezeu. Mă rog pentru ca să ascultați cuvintele Sale mântuitoare și să deveniți martori ai Săi pentru populațiile contemporane. Dumnezeu să reverse peste voi toți binecuvântările Sale de pace și de bucurie.

Dragi tineri, Cristos vă cheamă să fiți sfinți. El însuși vă invită și vrea să pășească împreună cu voi, pentru a însufleți cu Duhul său pașii pe care îi face Brazilia la acest început al celui de-al treilea mileniu al erei creștine. Îi cer Maicii Domnului să vă călăuzească cu ajutorul său matern și să vă însoțească de-a lungul vieții.

Lăudat să fie Domnul nostru Isus Cristos!