Discursul Papei către Oficiul Catehetic Național al CEI

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
adresat participanților la întâlnirea promovată
de Oficiul Catehetic Național
al Conferinței Episcopale Italiene
sâmbătă, 30 ianuarie 2021

Iubiți frați și surori,

Vă spun bun-venit și îi mulțumesc cardinalului Bassetti pentru cuvintele sale respectuoase. Și-a recăpătat forțele, mulțumesc! Îl salut pe secretarul general, Mons. Russo, și pe voi toți, care susțineți angajarea Bisericii italiene în domeniul catehezei. Sunt bucuros să împărtășesc cu voi a 60-a aniversare a nașterii Oficiului Catehetic Național. Instituit încă înainte de configurarea Conferinței Episcopale, el a fost instrument indispensabil pentru reînnoirea catehetică după Conciliul al II-lea din Vatican. Această aniversare este o ocazie prețioasă pentru a comemora, a aduce mulțumire pentru darurile primite și a reînnoi spiritul vestirii. În acest scop, aș vrea să împărtășesc trei puncte care sper să vă poată ajuta în lucrările din următorii ani.

Primul: cateheză și kerygmă. Cateheza este ecoul cuvântului lui Dumnezeu. În transmiterea credinței Scriptura – așa cum amintește documentul de bază – este „cartea; nu un material ajutător, fie el și primul” (CEI, Reînnoirea catehezei, nr. 107). Așadar cateheza este unda lungă a cuvântului lui Dumnezeu pentru a transmite în viață bucuria evangheliei. Grație relatării catehezei, Sfânta Scriptură devine „ambientul” în care să ne simțim parte a aceleiași istorii de mântuire, întâlnind pe primii martori ai credinței. Cateheza înseamnă a lua de mână și a însoți în această istorie. Provoacă un drum, în care fiecare găsește un ritm propriu, pentru că viața creștină nu aplatizează nici nu omologhează, ci valorează unicitatea fiecărui fiu al lui Dumnezeu. Cateheza este și un parcurs mistagogic, care înaintează în dialog constant cu liturgia, domeniu în care strălucesc simboluri care, fără a se impune, vorbesc vieții și o marchează cu amprenta harului.

Inima misterului este kerygma, și kerygma este o persoană: Isus Cristos. Cateheza este un spațiu privilegiat pentru a favoriza întâlnirea personală cu el. De aceea trebuie țesută cu relații personale. Nu există adevărată cateheză fără mărturia de bărbați și femei în carne și oase. Cine dintre noi nu-și amintește cel puțin de unul din cateheții săi? Eu mi-l amintesc: îmi amintesc de sora care m-a pregătit pentru prima Împărtășanie și mi-a făcut mult bine. Primii protagoniști ai catehezei sunt ei, mesageri ai evangheliei, adesea laici, care se pun în joc cu generozitate pentru a împărtăși frumusețea de a-l fi întâlnit pe Isus. „Cine este catehetul? Este cel care păstrează și alimentează amintirea lui Dumnezeu; o păstrează în el însuși – este un „memorioso” a istoriei mântuirii – și știe s-o trezească în alții. Este un creștin care pune această amintire în slujba vestirii; nu pentru a se face văzut, nu pentru a vorbi despre sine, ci pentru a vorbi despre Dumnezeu, despre iubirea sa, despre fidelitatea sa” (Omilie pentru ziua cateheților în Anul Credinței, 29 septembrie 2013).

Pentru a face asta, este bine de amintit „câteva caracteristici ale vestirii care astăzi sunt necesare în fiecare loc: ca să exprime iubirea mântuitoare a lui Dumnezeu prealabilă obligației morale și religioase – tu ești iubit, tu ești iubită, acesta este primul, aceasta este poarta -, ca să nu impună adevărul și ca să facă apel la libertate – așa cum făcea Isus -, ca să posede unele note de bucurie, stimulent, vitalitate și un întreg armonios care să nu reducă predica la puține învățături uneori mai mult filozofice decât evanghelice. Asta cere de la evanghelizator câteva dispoziții care ajută să se primească mai bine vestirea – și care sunt aceste dispoziții pe care trebuie să le aibă fiecare catehet? -: apropiere, deschidere la dialog, răbdare, primire cordială care nu condamnă” (Exortația apostolică Evangelii gaudium, 165). Isus avea asta. Kerygma, busolă infailibilă a credinței, este cea care ajută la explorarea întregii geografii a umanității.

Și cu privire la acest punct – catehetul – reiau un lucru care trebuie spus și părinților, bunicilor: credința trebuie transmisă „în dialect”. Un catehet care nu știe să explice în „dialectul” tinerilor, copiilor, al celor care… Însă cu dialectul nu mă refer la cel lingvistic, de care Italia este atât de bogată, nu, la dialectul apropierii, la dialectul care să poată înțelege, la dialectul intimității. Pe mine mă impresionează mult acel text din Macabei, despre cei șapte frați (2Mac 7). De două sau trei ori se spune că mama îi susținea vorbindu-le în dialect [„în limba părinților”]. Este important: credința adevărată trebuie transmisă în dialect. Cateheții trebuie să învețe s-o transmită în dialect, adică acea limbă care vine din inimă, care este născută, care este tocmai cea mai familiară, cea mai apropiată de toți. Dacă nu există dialectul, credința nu este transmisă total și bine.

Al doilea punct: cateheză și viitor. Anul trecut era a 50-a aniversare a documentului Reînnoirea catehezei, cu care Conferința Episcopală Italiană recepta indicațiile Conciliului. În această privință, îmi însușesc cuvintele Sfântului Paul al VI-lea, adresate primei Adunări Generale a CEI după Conciliul al II-lea din Vatican: „Trebuie să privim la conciliu cu recunoștință față de Dumnezeu și cu încredere pentru viitorul Bisericii; el va fi marele catehism al timpurilor noi” (23 iunie 1966). Și întorcându-se asupra temei, cu ocazia primului Congres Catehetic Internațional, el adăuga: „Este o misiune care neîncetat se renaște și neîncetat se reînnoiește pentru cateheză înțelegerea acestor probleme care se ridică din inima omului, pentru a le conduce la izvorul lor ascuns: darul iubirii care creează și care mântuiește” (25 septembrie 1971). De aceea, cateheza inspirată din Conciliu este încontinuu în ascultare a inimii omului, mereu cu urechea ascuțită, mereu atentă să se reînnoiască.

Acesta este magisteriu: Conciliul este magisteriu al Bisericii. Ori tu ești cu Biserica și prin urmare urmezi Conciliul, și dacă tu nu urmezi Conciliul ori tu îl interpretezi în modul tău, așa cum vrei tu, tu nu ești cu Biserica. În acest punct trebuie să fim exigenți, severi. Conciliul nu trebuie negociat, pentru a avea mai multe din acestea… Nu, Conciliul este așa. Și această problemă pe care noi o trăim, a selectivității cu privire la Conciliu, s-a repetat de-a lungul istoriei cu alte Concilii. Mie îmi dă de gândit mult un grup de episcopi care, după Conciliul I din Vatican, au plecat, un grup de laici, grupuri, pentru a continua „adevărata învățătură” care nu era aceea a Conciliului I din Vatican: „Noi suntem catolicii adevărați”. Astăzi hirotonesc femei. Atitudinea mai severă, pentru a păzi credința fără magisteriul Bisericii, te duce la ruină. Vă rog, nicio concesie pentru cei care încearcă să prezinte o cateheză care nu este conformă cu magisteriul Bisericii.

Așa cum în timpul de după Conciliu, Biserica italiană a fost promptă și capabilă în a primi semnele și sensibilitatea timpurilor, tot așa este chemată și astăzi să ofere o cateheză reînnoită, care să inspire fiecare domeniu al pastorației: caritate, liturgie, familie, cultură, viață socială, economie… Din rădăcina cuvântului lui Dumnezeu, prin trunchiul înțelepciunii pastorale, înfloresc abordări rodnice ale diferitelor aspecte ale vieții. Cateheza este astfel o aventură extraordinară: ca „avangardă a Bisericii” are misiunea de a citi semnele timpurilor și de a primi provocările prezente și viitoare. Nu trebuie să ne fie frică să vorbim limbajul femeilor și bărbaților de astăzi. Să vorbim limbajul în afara Bisericii, e adevărat, de acest lucru trebuie să ne fie frică. Nu trebuie să ne fie frică să vorbim limbajul oamenilor. Nu trebuie să ne fie frică să le ascultăm întrebările, oricare ar fi ele, problemele nerezolvate, să ascultăm fragilitățile, incertitudinile: de acest lucru, să nu ne fie frică. Nu trebuie să ne fie frică să elaborăm instrumente noi: în anii șaptezeci Catehismul Bisericii Italiene a fost original și apreciat; și timpurile actuale cer inteligență și curaj pentru a elabora instrumente actualizate, care să transmită omului de astăzi bogăția și bucuria kerygmei și bogăția și bucuria apartenenței la Biserică.

Al treilea punct: cateheză și comunitate. În acest an marcat de izolare și de sentiment de singurătate cauzate de pandemie, de mai multe ori s-a reflectat asupra sentimentului de apartenență care stă la baza unei comunități. Virusul a săpat în țesutul viu al teritoriilor noastre, mai ales existențiale, alimentând temeri, suspiciuni, neîncredere și incertitudine. A pus în șah practici și obișnuințe consolidate și astfel ne provoacă să regândim modul nostru de a fi comunitate. De fapt, am înțeles că nu putem face singuri și că singura cale pentru a ieși mai bine din crize este să ieșim împreună – nimeni nu se salvează singur, să ieșim împreună -, îmbrățișând din nou cu mai multă convingere comunitatea în care trăim. Deoarece comunitatea nu este un aglomerare de indivizi, ci familia în care trebuie să ne integrăm, locul în care să ne îngrijim unii de alții, tinerii de bătrâni și bătrânii de tineri, noi de astăzi de cei care vor veni mâine. Numai regăsind simțul de comunitate, fiecare va putea găsi în plinătate propria demnitate.

Cateheza și vestirea nu pot decât să pună în centru această dimensiune comunitară. Nu este momentul pentru strategii elitare. Marea comunitate: care este marea comunitate? Sfântul popor credincios al lui Dumnezeu. Nu se poate merge înainte în afara sfântului popor credincios al lui Dumnezeu, care – așa cum spune Conciliul – este infailibil in credendo. Mereu cu sfântul popor al lui Dumnezeu. În schimb, a căuta apartenențe elitare te îndepărtează de poporul lui Dumnezeu, probabil cu formule sofisticate, însă tu pierzi acea apartenență la Biserică, sfântul popor credincios al lui Dumnezeu.

Acesta este timpul pentru a fi artizani de comunități deschise care știu să valorizeze talentele fiecăruia. Este timpul de comunități misionare, libere și dezinteresate, care să nu caute relevanță și profituri, ci să parcurgă cărările oamenilor din timpul nostru, aplecându-se asupra celor care sunt pe margine. Este timpul de comunități care să privească în ochi pe tinerii dezamăgiți, care să-i primească pe străini și să dea speranță celor descurajați. Este timpul de comunități care să dialogheze fără teamă cu cei care au idei diferite. Este timpul de comunități care, ca bunul samaritean, să știe să devină aproapele pentru cei care sunt răniți de viață, pentru a le pansa rănile cu milă. Nu uitați acest cuvânt: milă. De câte ori, în evanghelie, despre Isus se spune: „Și i s-a făcut milă”, „i-a fost milă”. Așa cum am spus la Întâlnirea eclezială de la Firenze, doresc o Biserică „tot mai apropiată de cei abandonați, de cei uitați, de cei imperfecți. […] O Biserică fericită cu fața de mamă, care înțelege, însoțește, mângâiere”. Ceea ce prezentam atunci umanismului creștin este valabil și pentru cateheză: ea „afirmă radical demnitatea fiecărei persoane ca fiu al lui Dumnezeu, stabilește între fiecare ființă umană o fraternitate fundamentală, învață să se înțeleagă munca, să se locuiască în creație ca într-o casă comună, furnizează motive pentru veselie, umor, chiar și în mijlocul unei vieți de atâtea ori foarte dure” (Discurs la a V-a Întâlnire eclezială a Bisericii italiene, Firenze, 10 noiembrie 2015).

Am menționat Întâlnirea de la Firenze. După cinci ani, Biserica italiană trebuie să se întoarcă la Întâlnirea de la Firenze și trebuie să înceapă un proces de Sinod național, comunitate cu comunitate, dieceză cu dieceză: și acest proces va fi o cateheză. La Întâlnirea de la Firenze este tocmai intuiția drumului de parcurs în acest Sinod. Acum, trebuie reluat: este momentul. Și a începe să se meargă.

Iubiți frați și surori, vă mulțumesc pentru ceea ce faceți. Vă invit să continuați să vă rugați și să gândiți cu creativitate la o cateheză centrată pe kerygma, care să privească la viitorul comunităților noastre, pentru ca să fie tot mai înrădăcinate în evanghelie, comunități fraterne și inclusive. Vă binecuvântez, vă însoțesc. Și voi, vă rog, rugați-vă pentru mine, am nevoie de asta. Mulțumesc!

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 30.01.2021
Publicarea pe acest sit: 30.01.2021
Etichete: ,

Faci un comentariu sau dai un răspuns?