Discursul Papei către delegaţia evreiască

Discursul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la întâlnirea cu delegația evreiască
Paris, vineri, 12 septembrie 2008

Dragi prieteni,

Sunt bucuros să vă primesc în această după-amiază. Este o circumstanță fericită faptul că întâlnirea noastră are loc în ajunul celebrării săptămânale a Sabatului, ziua care din vremuri străvechi ocupă un rol atât de special în viața religioasă și culturală a poporului evreu. Fiecare evreu pios sfințește Sabatul citind din Scripturi și recitând psalmi. Dragi prieteni, voi știți că rugăciunea lui Isus a fost de asemenea hrănită de psalmi. El mergea cu regularitate la Templu și la sinagogă. El a vorbit acolo despre ziua Sabatului. A dorit să sublinieze cu ce generozitate privește Dumnezeu omul, inclusiv organizarea timpului. Nu se spune în Talmud Yoma (85b): „Sabatul v-a fost dat vouă, dar voi nu ați fost dați Sabatului?” Cristos a cerut poporului Legământului să recunoască mereu grandoarea și iubirea Creatorului tuturor oamenilor. Dragi prieteni, din motivele care ne unesc și din motivele care ne despart, noi trebuie să ne trăim și întărim fraternitatea. Și știm că legăturile fraternității sunt o continuă invitație de a ne cunoaște mai bine și de a ne respecta reciproc.

Prin însăși natura ei, Biserica Catolică se simte chemată să respecte Legământul stabilit de Dumnezeu cu Avraam, Isaac și Iacob. Ea se pune de asemenea pe sine, de fapt, în Legământul veșnic al Atotputernicului, care nu își regretă planul și care îi respectă pe copii Promisiunii, copiii Legământului, ca preaiubiți frați de credință. Ea repetă cu tărie, prin vocea mea, cuvintele marelui Papă Pius al XI-lea, venerat predecesor al meu: „Spiritual vorbind, suntem semiți” (Discurs către pelerinii belgieni, 6 septembrie 1938). De aceea Biserica se opune tuturor formelor de anti-semitism, pentru care nu există nici o justificare teologică acceptabilă. Teologul Henri de Lubac, în timpuri de „întuneric”, după cum spunea Papa Pius al XII-lea („Summi Pontificatus,” 20 octombrie 1939), înțelegea faptul că a fi anti-semit însemna a fi și anti-creștin (cf. Un nou front religios, publicat în 1942 în „Israelul și credința creștină”, pg. 136). Încă o dată simt datoria să aduc un omagiu emoționant tuturor celor care au murit pe nedrept și celor care și-au asumat sarcina să se asigure că numele victimelor rămân prezente în memorie. Dumnezeu nu uită!

În ocazii ca aceasta, nu pot decât să recunosc rolul important jucat de evreii din Franța la edificarea întregii națiuni și contribuția lor prestigioasă la patrimoniul lor spiritual. Ei au dat – și continuă să dea – mari personalități lumii politice, culturale și artistice. Îmi exprim recunoștința mea, plină de afecțiune, pentru fiecare dintre ei și invoc fierbinte asupra tuturor familiilor și comunităților voastre binecuvântarea Domnului timpului și istoriei, „Shabbat shalom!”