Discursul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
adresat tinerilor de pe Esplanada Invalizilor
Paris, vineri, 12 septembrie 2008
Iubiți tineri,
După celebrarea Vesperelor în Catedrala Notre-Dame, mă salutați cu entuziasm în această seară, dând astfel un caracter festiv și foarte plăcut acestei întâlniri. Ea îmi amintește de întâlnirea de neuitat din luna iulie a acestui an de la Sydney, la care unii dintre voi au participat cu ocazia Zilei Mondiale a Tineretului. În această seară, doresc să vă vorbesc despre două teme profund legate între ele, care constituie o veritabilă comoară unde se pot afla și inimile voastre (cf. Matei 6,21).
Prima se raportează la tema aleasă pentru Sydney. Este de asemenea cea a veghii voastre de rugăciune care va începe imediat. Este vorba despre un pasaj luat din Faptele Apostolilor, carte care este numită de unii pe bună dreptate Evanghelia Duhului Sfânt: „Când va veni Duhul Sfânt asupra voastră, voi veți primi o putere și îmi veți fi martori” (Fapte 1,8). Domnul vă spune vouă acest lucru acum! Sydney i-a făcut pe mulți tineri să redescopere importanța Duhului Sfânt în viața creștinului. Duhul ne pune într-un raport intim cu Dumnezeu, la care se găsește izvorul întregii bogății umane autentice. Voi toți căutați să iubiți și să fiți iubiți! Spre Dumnezeu trebuie să vă întoarceți pentru a învăța să iubiți și pentru a avea forța de a iubi. Duhul, care este Iubire, poate să deschidă inimile voastre pentru a primi darul iubirii autentice. Voi toți căutați adevărul și doriți să trăiți în adevăr! Acest adevăr este Cristos. El este singura Cale, unicul Adevăr, adevărata Viață. A-l urma pe Cristos înseamnă cu adevărat „a înainta în larg”, cum spun de mai multe ori Psalmii. Drumul Adevărului este în același timp unul și multiplu, după diversele carisme ale fiecăruia, așa după cum Adevărul este unul în același timp de o bogăție inepuizabilă. Încredințați-vă Duhului Sfânt pentru a-l descoperi pe Cristos. Duhul este călăuza necesară în rugăciune, sufletul speranței noastre și izvorul adevăratei bucurii.
Pentru a aprofunda aceste adevăruri de credință, vă încurajez să meditați la măreția Sacramentului Confirmațiunii pe care l-ați primit și care v-a introdus într-o viață de credință matură. Este important să înțelegeți mai bine acest sacrament pentru a evalua calitatea și profunzimea credinței voastre și pentru a o întări. Duhul Sfânt vă face să vă apropiați de Misterul lui Dumnezeu și să înțelegeți cine este Dumnezeu. Vă invită să vedeți în aproapele vostru fratele pe care Dumnezeu vi l-a dat pentru a trăi în comuniune umană și spirituală cu el, pentru a trăi așadar în Biserică. Revelându-vă cine este Cristos, mort și înviat pentru noi, vă îndeamnă să dați mărturie despre El. Sunteți la vârsta generozității. Este important să le vorbiți despre Cristos celor din jurul vostru, familiilor și prietenilor voștri, la locurile voastre de studiu, de muncă sau de relaxare. Nu vă temeți! Aveți „curajul de a trăi Evanghelia și îndrăzneala de a o proclama” (Mesaj către Tinerii din Lume, 20 iulie 2007). Pentru aceasta vă încurajez să găsiți cuvintele potrivite pentru a-l vesti pe Dumnezeu în mediul vostru, bazându-vă mărturia pe forța Duhului cerută în rugăciune. Duceți Vestea cea Bună tinerilor de vârsta voastră și de asemenea și celorlalți. Ei știu ce înseamnă să ai momente dificile în relații, cunosc grija și nesiguranța în ceea ce privește munca și studiile. Se confruntă cu suferințe dar trăiesc și momente unice de bucurie. Dați mărturie despre Dumnezeu, deoarece, ca și tineri, faceți pe deplin parte din comunitatea catolică în virtutea botezului vostru și a mărturisirii comune de credință (cf. Efeseni 4, 5). Doresc să vă spun că Biserica are încredere în voi!
În acest an dedicat Sfântului Paul, doresc să vă încredințez o a doua comoară, care a fost în centrul vieții acestui fascinant Apostol. Este vorba despre misterul Crucii. Duminică, la Lourdes, voi celebra sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci împreună cu nenumărați pelerini. Mulți dintre voi purtați la gât un lănțișor cu cruce. Și eu port una și la fel fiecare Episcop. Nu este o simplă decorațiune sau o bijuterie. Este prețiosul simbol al credinței noastre, semnul vizibil și material ce spune că îi aparținem lui Cristos. Sfântul Paul vorbește clar despre Cruce la începutul primei sale Scrisori către Corinteni. În Corint trăia o comunitate agitată și tulburată, expusă la influențele corupătoare ale culturii timpului. Acele pericole sunt similare cu cele pe care le cunoaștem noi astăzi. Voi menționa doar următoarele exemple: certurile și conflictele din sânul comunității credincioșilor, seducția exercitată de pseudo-doctrinele religioase și filozofice, credința superficială și morala libertină. Sfântul Paul își începe scrisoarea cu următoarele cuvinte: „Cuvântul Crucii este nebunie pentru cei care se pierd, dar pentru noi, cei care ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (1Corinteni 1,18). Apoi Apostolul arată contrastul clar dintre înțelepciune și nebunie, după modul de a gândi al lui Dumnezeu și după cel al nostru. El vorbește despre acest contrast în timp ce evocă înființarea Bisericii din Corint și în legătură cu propria sa predicare. Încheie subliniind frumusețea înțelepciunii lui Dumnezeu, pe care Cristos și, pe urmele Lui, Apostolii, au venit să o împartă lumii și creștinilor. Această înțelepciune, misterioasă și ascunsă (cf. 1Corinteni 2,7), ne-a fost revelată de Duhul, deoarece „omul numai cu firea lui nu acceptă cele ale Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie, și nu le poate cunoaște pentru că acestea trebuie să fie judecate în mod spiritual” (1Corinteni 2,14).
Duhul deschide inteligența umană spre noi orizonturi care o transcend și care îi permit să înțeleagă faptul că singura adevărată înțelepciune se găsește în măreția lui Cristos. Pentru creștini, Crucea semnifică înțelepciunea lui Dumnezeu și iubirea Sa infinită revelată în darul mântuitor al lui Cristos, mort și înviat pentru viața lumii, în particular pentru viața fiecăruia dintre voi. Fie ca această descoperire a unui Dumnezeu care s-a făcut om din iubire – această uimitoare descoperire să vă conducă la a respecta și venera Crucea! Nu este doar simbolul vieții voastre în Dumnezeu și al mântuirii voastre, ci și – după cum veți înțelegere – martorul tăcut al suferinței umane și în același timp expresia unică și neprețuită a tuturor speranțelor noastre. Iubiți tineri, știu că venerarea Crucii poate uneori să aducă asupra noastră batjocură sau chiar persecuție. Crucea într-un anumit sens pare a amenința siguranța noastră umană, dar mai presus de toate ea proclamă harul lui Dumnezeu și ne confirmă mântuirea. În această seară vă încredințez Crucea lui Cristos. Duhul Sfânt vă va face să înțelegeți misterele de iubire și veți exclama atunci cu Sfântul Paul: „departe de mine gândul de a mă lăuda cu altceva decât în crucea Domnului nostru Isus Cristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, iar eu pentru lume” (Galateni 6,14). Paul a înțeles cuvântul lui Isus – aparent paradoxal – potrivit căruia doar dând („pierzând”) propria viață o putem câștiga (cf. Marcu 8,35; Ioan 12,24), și a conchis de aici că Crucea exprimă legea fundamentală a iubirii și este formula perfectă pentru viața adevărată. Fie ca aprofundarea misterului Crucii să îi facă pe unii dintre voi să descopere chemarea de a-i sluji total lui Cristos în preoție și în viața consacrată!
Ne pregătim să începem veghea de rugăciune pentru care v-ați adunat aici în această seară. Țineți minte cele două comori pe care Papa vi le-a prezentat în această seară: Duhul Sfânt și Crucea! Încheind, doresc să vă spun încă o dată că am încredere în voi, dragi tineri, și că vă doresc să experimentați, astăzi și în viitor, stima și afecțiunea întregii Biserici! Acum vedem aici Biserica vie… Dumnezeu să fie alături de voi în fiecare zi și să vă binecuvânteze pe voi, familiile voastre și prietenii voștri. Vă dau cu bucurie binecuvântarea mea apostolică vouă și tuturor tinerilor francezi!
Vă mulțumesc pentru credința voastră și vă doresc o veghe de rugăciune rodnică!
Traducător: Radu și Oana Capan
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Catholica.ro
Publicarea în original: 12.09.2008
Publicarea pe acest sit: 12.09.2008
Etichete: Papa B16, Discursuri, Călătorii, Franța, Tineri