Discursul Papei către Academia pentru Viaţă

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
adresat participanților la Adunarea generală
a Academiei Pontificale pentru Viață
luni, 25 februarie 2019

Iubiți frați și surori,

Vă salut cordial cu ocazia adunării voastre generale și îi mulțumesc Monseniorului Paglia pentru cuvintele sale respectuoase. Această întâlnire se desfășoară la primul jubileu al Academiei pentru Viață: 25 de ani de la nașterea sa. Pentru această aniversare importantă am trimis președintelui, luna trecută, o scrisoare care are ca titlul Humana communitas. Ceea ce m-a determinat să scriu acest mesaj este înainte de toate dorința de a mulțumi tuturor președinților care s-au succedat la conducerea Academiei și tuturor membrilor pentru slujirea competentă și angajarea generoasă în tutelarea și promovarea vieții umane în acești 25 de ani de activitate.

Cunoaștem dificultățile în care se zbate lumea noastră. Țesutul relațiilor familiale și sociale pare să se uzeze tot mai mult și se răspândește o tendință de a se închide în sine și în propriile interese individuale, cu consecințe grave asupra „problemei mari și decisive a unității familiei umane și a viitorului său” (Scrisoarea Humana communitas, 2). Astfel se schițează un paradox dramatic: chiar atunci când omenirea posedă capacitățile științifice și tehnice pentru a obține o bunăstare răspândită în mod egal, conform mandatului lui Dumnezeu, observăm în schimb o înăsprire a conflictelor și o creștere a inegalităților. Mitul iluminist al progresului este în declin și acumularea potențialităților pe care știința și tehnica ni le-au furnizat nu obține mereu rezultatele sperate. De fapt, pe de o parte dezvoltarea tehnologică ne-a permis să rezolvăm probleme care până acum câțiva ani erau insurmontabile, și suntem recunoscători cercetărilor care au obținut aceste rezultate; pe de altă parte au apărut dificultăți și amenințări uneori mai periculoase decât precedentele. Acel „a putea face” riscă să întunece pe cel care face și pentru cine se face. Sistemul tehnocratic bazat pe criteriul eficienței nu răspunde la cele mai profunde întrebări pe care și le pune omul; și dacă pe de o parte nu este posibil să se renunțe la resursele sale, pe de altă parte asta impune logica sa celui care le folosește. Și totuși tehnica este caracteristică a ființei umane. Nu trebuie înțeleasă ca o forță care îi este străină și ostilă, ci ca un produs al inteligenței sale prin care se îngrijește de exigențele vieții pentru sine și pentru ceilalți. Deci este o modalitate specific umană de a locui în lume. Totuși, evoluția astăzi a capacității tehnice produce o vrajă periculoasă: în loc de a încredința vieții umane instrumentele care îi îmbunătățesc îngrijirea, se riscă să se încredințeze viața logicii dispozitivelor care îi decid valoarea. Această răsturnare este destinată să producă rezultate nefaste: mașina nu se limitează să se conducă singură, ci ajunge să-l conducă pe om. Astfel rațiunea umană este redusă la o raționalitate alienată a efectelor, care nu poate să fie considerată demnă de om.

Din păcate, vedem daunele grave provocate planetei, casa noastră comună, de folosirea nediscriminată a mijloacelor tehnice. Pentru aceasta bioetica globală este un front important în care să ne angajăm. Ea exprimă conștiința incidenței profunde a factorilor ambientali și sociali asupra sănătății și asupra vieții. Este o abordare care este mult în sintonie cu ecologia integrală, descrisă și promovată în enciclica Laudato si’. În afară de asta, în lumea de astăzi, marcată de o strânsă interacțiune între diferite culturi, trebuie adusă contribuția noastră specifică de credincioși la căutarea de criterii operative împărtășite universal, care să fie puncte de referință comune pentru alegerile celor care au responsabilitatea gravă de decizii de luat pe planul național și internațional. Asta înseamnă și implicarea în dialogul care se referă la drepturile umane, scoțând clar în evidență obligațiile lor corespunzătoare. De fapt, ele constituie terenul pentru căutarea comună a unei etici universale, despre care găsim multe întrebări pe care tradiția le-a înfruntat inspirându-se din patrimoniul legii naturale.

Scrisoarea Humana communitas amintește în mod explicit tema „tehnologiilor urgente și convergente”. Posibilitatea de a interveni asupra materiei vii la ordine de măreție tot mai mici, de a elabora volume de informație tot mai ample, de a monitoriza – și a manipula – procesele cerebrale ale activității cognitive și deliberative, are implicații enorme: atinge însuși pragul specificului biologic și al diferenței spirituale a umanului. În acest sens am afirmat că „diferența vieții umane este un bun absolut” (nr. 4).

Este important să se reafirme asta: „Inteligența artificială, robotica și alte inovații tehnologice trebuie să fie folosite în așa fel încât să contribuie la slujirea omenirii și la protejarea casei noastre comune decât pentru opusul exact, așa cum din păcate prevăd unele estimări” (Mesaj adresat lui World Economic Forum din Davos, 12 ianuarie 2018). Demnitatea inerentă a fiecărei ființe umane trebuie pusă cu tenacitate în centrul reflecției noastre și al acțiunii noastre.

În această privință, merită de afirmat că denumirea de „inteligență artificială”, desigur că este de efect, poate risca să fie derutantă. Termenii ascund faptul că – în pofida absolvirii utile de îndatoriri servile (este semnificația originară a termenului „robot”) -, automatismele funcționale rămân din punct de vedere calitativ distante de prerogativele umane ale științei și acțiunii. Și de aceea pot să devină periculoase din punct de vedere social. De altfel este deja real riscul ca omul să fie tehnologizat, în loc să fie umanizată tehnica: așa-numitelor „mașini inteligente” le sunt atribuite în grabă capacități care sunt propriu-zis umane.

Trebuie să înțelegem mai bine ce înseamnă, în acest context, inteligența, conștiința, emotivitatea, intenționalitatea afectivă și autonomia acțiunii morale. Dispozitivele artificiale care simulează capacități umane, în realitate, sunt lipsite de calitate umană. Trebuie ținut cont de asta pentru a orienta reglementarea folosirii lor, și cercetarea însăși, spre o interacțiune constructivă și egală între ființele umane și cele mai recente versiuni de mașini. De fapt, ele se răspândesc în lumea noastră și transformă în mod radical scenariul existenței noastre. Dacă vom ști să facem să aibă valoare și în fapte aceste referințe, potențialitățile extraordinare ale noilor rezultate vor putea iradia binefacerile lor asupra fiecărei persoane și asupra întregii omeniri.

Dezbaterea actuală chiar între specialiști arată deja problemele grave de guvernabilitate a algoritmelor care elaborează cantități enorme de date. Așa cum pun și întrebări etice serioase tehnologiile de manipulare a bagajului genetic și a funcțiunilor cerebrale. În orice caz, tentativa de a explica totul din gândire, din sensibilitate, din psihismul uman pe baza sumei funcționale a părților sale fizice și organice, nu dă cont de urgența fenomenelor experienței și conștiinței. Fenomenul uman excede rezultatul asamblării calculabile a fiecărui element. Și în acest domeniu, asumă nouă profunzime și pregnanță axioma conform căreia totul este superior părților (cf. Exortația apostolică Evangelii gaudium, 234-237).

Tocmai în această linie a complexității sinergiei de psiche și techne, pe de altă parte, ceea ce aflăm despre activitatea cerebrală furnizează noi indicii cu privire la modul de a înțelege conștiința (proprie și a lumii) și însuși trupul uman: nu este posibil să se facă abstracție de împletirea multiplelor relații pentru o înțelege unei înțelegeri mai profunde a dimensiunii umane integrale.

Desigur, din datele științelor empirice nu putem trage deducții metafizice. Însă putem scoate indicații care instruiesc reflecția antropologică, și în teologie, așa cum de altfel s-a întâmplat mereu în istoria sa. De fapt, ar fi fost categoric contrar celei mai genuine tradiții a noastre să ne fixăm asupra unui aparat conceptual anacronic, incapabil să interacționeze în mod adecvat cu transformările conceptului de natură și de artificiu, de condiționare și de libertate, de mijloace și de scopuri, induse de noua cultură a acțiunii, proprie a erei tehnologice. Suntem chemați să ne punem pe calea întreprinsă cu fermitate de Conciliul Vatican II, care solicită reînnoirea disciplinelor teologice și o reflecție critică despre raportul dintre credința creștină și acțiunea morală (cf. Optatam totius, 16).

Angajarea noastră – și intelectuală și specialistă – va fi un punct de onoare al participării noastre la alianța etică în favoarea vieții umane. Un proiect care acum, într-un context în care dispozitive tehnologice tot mai sofisticate implică direct calitățile umane ale trupului și ale psihicului, devine urgent să se împărtășească cu toți bărbații și femeile angajați în cercetarea științifică și în munca de îngrijire. Este o misiune grea, desigur, dat fiind ritmul urgent al inovației. Exemplul maeștrilor inteligenței credincioase, care au intrat cu înțelepciune și îndrăzneală în procesele contemporaneității lor, în vederea unei înțelegeri a patrimoniului credinței la înălțimea unei rațiuni demne de om, trebuie să ne încurajeze și să ne susțină.

Vă urez să continuați studiul și cercetarea, pentru ca opera de promovare și de apărare a vieții să fie tot mai eficace și rodnică! Să vă asiste Fecioara Mamă și să vă însoțească binecuvântarea mea! Și vă rog, nu uitați să vă rugați pentru mine! Mulțumesc.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 25.02.2019
Publicarea pe acest sit: 25.02.2019
Etichete: ,

Documente pe teme asemănătoare:

Comentariile sunt închise.