Discursul Papei adresat Seminarului Pontifical Lombard „Sfinţii Ambroziu şi Carol”

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
adresat Seminarului Pontifical Lombard
„Sfinții Ambroziu și Carol”

luni, 7 februarie 2022

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Mulțumesc rectorului pentru cuvintele pe care mi le-a adresat și vă spun bine ați venit. Sunt bucuros că împreună cu voi, preoții, sunt persoanele care cu slujirea lor animă viața Seminarului și formează marea familiei a „Lombard”-ului. Ne revedem astăzi, cu ocazia celor o sută de ani ai alegerii Papei Pius al XI-lea, fost-student al vostru – și unul din primii studenți! – care a avut mereu la inimă „iubitul său” seminar, pentru care a procurat zona în care vă aflați, la umbra lui Salus populi romani. Este frumos că sunteți aici și este, de asemenea, ocazie pentru mine să mă gândesc la voi adesea. Din aceste rădăcini legate de Pius al XI-lea să încercăm să scoatem câteva idei: nu pentru a cultiva nostalgii din trecut și a ne închide în fața noutății Duhului, care ne invită să trăim prezentul, ci pentru a găsi semne profetice pentru slujirea voastră și pentru misiunea voastră, îndeosebi în slujba Bisericii și a poporului italian.

Abia ales, Pius al XI-lea a ales să nu se mai arate în interiorul Bazilicii „Sfântul Petru”, ci din Loja exterioară. Astfel a voit ca prima sa binecuvântare să fie adresată Urbi et Orbi, orașului Roma și întregii lumi. Și cu acest gest – cred că au lucrat peste 40 de minute pentru a deschide acel balcon care de mulți ani nu se deschidea, precum și pentru a goli acel loc, care devenise o magazie; și el a așteptat – cu acest gest ne amintește că trebuie să ne deschidem, să dilatăm orizontul slujirii la dimensiunile lumii, pentru a ajunge la fiecare fiu, pe care Dumnezeu dorește să-l îmbrățișeze cu iubirea sa. Vă rog, să nu rămânem baricadați în sacristie și să nu cultivăm grupuri mici închise unde să ne alintăm și stăm liniștiți. Există o lume care așteaptă Evanghelia și Domnul dorește ca păstorii săi să fie conformi lui, purtând în inimă și pe umeri așteptările și poverile turmei. Inimi deschise, compătimitoare, milostive.

Și asta mă face să mă gândesc la experiența care există printre voi, cu privire la duhovnicii din „Santa Maria Maggiore”: „Mergeți la acela, la acela… Dar la acela de acolo nu!, te rog, pentru că îți face viața imposibilă!”. Să căutăm preoți milostivi pentru noi, iar noi să fim milostivi cu alții. Așa cum noi vrem milostivire atunci când mergem să cerem iertare pentru păcatele noastre și îl căutăm pe cel mai milostiv, voi să fiți milostivi. Cu toți. Nu uitați că Dumnezeu nu încetează niciodată să ierte. Noi încetăm să cerem iertare, dar el niciodată nu încetează să ierte. Acea larghețe a iertării, fără a face prea multe probleme: iertare. Inimi deschise, compătimitoare, milostive, spuneam, și mâini active, generoase, care se murdăresc și se rănesc din iubire, ca acelea ale lui Isus pe cruce. Astfel slujirea devine o binecuvântare a lui Dumnezeu pentru lume.

Acel gest al lui Pius al XI-lea a valorat mai mult decât mii de cuvinte. În general, gesturile lui Pius al XI-lea valorau mai mult decât mii de cuvinte, pentru că era un papă cu personalitate, pentru a spune asta în mod fin. În acești ani voi studiați și aprofundați, și acesta este un dar al lui Dumnezeu. Dar știința voastră să nu devină niciodată una care nu are contact cu viața și cu istoria. Nu slujește Evanghelia o Biserică ce are atâtea lucruri de spus, dar ale cărei cuvinte sunt lipsite de ungere și nu ating trupul oamenilor. Pentru a avea cuvinte de viață trebuie aplecată știința în fața Duhului în rugăciune și apoi trebuie să se intre în situațiile concrete ale Bisericii și ale lumii. Este nevoie de mărturia de viață: fiți preoți incendiați de dorința de a duce Evanghelia pe străzile lumii, în cartiere, în case, mai ales în locurile mai sărace și uitate. Mărturia, gesturile, ca acel prim gest al lui Pius al XI-lea.

O a doua idee. În prima sa omilie solemnă, Papa Ratti a vorbit despre misiuni și, mai mult decât să dea răspunsuri, a invitat să ne punem întrebarea: „Ce anume pot oferi Domnului?” (Omilia la a 300-a aniversare de întemeiere a Congregației De Propaganda Fide, 4 iunie 1922). Este o întrebare frumoasă, pe care o puteți aplica la tot ceea ce faceți acum pentru a vă pregăti pentru misiune. Ce anume pot oferi este o întrebare care nu se rotește în jurul vostru, al dorinței după acea catedră, după acea parohie, după acel loc în curie; nu, este o întrebare care cere să deschidem inima la disponibilitate și la slujire. Este o întrebare care ne apără de carierism. Fiți atenți la carierism, vă rog! La sfârșit nu este de folos, nu ajută.

Să ne întrebăm „Ce anume pot oferi?” la începutul fiecărei zile. Adesea, și aici în Italia, discursurile ecleziale se reduc la dialectici interne sterile între cel care este inovator și cel care este conservator, între cel care-l preferă pe acel politician și cel care-l preferă pe altul, și se uită punctul central: a fi Biserică pentru a trăi și a apăra Evanghelia. Să nu ne preocupăm de micile grădinițe de acasă, există o întreagă lume însetată de Cristos. Fiți păstori ai turmei și nu pieptănători ale celor „speciale” [mai bune]. Vă îndemn să cultivați cu entuziasm în acești ani și în acest oraș, în dimensiunea universală romană și a Seminarului Lombard, o inimă deschisă, o inimă disponibilă, o inimă misionară!

Ultima idee o scot dintr-una din numeroasele enciclice sociale ale lui Pius al XI-lea. Citesc câteva cuvinte, scrise cu aproape un secol în urmă și totuși foarte actuale: „Ceea ce rănește ochii este că în timpurile noastre nu există numai concentrare a bogăției, ci acumularea unei puteri enorme, a unei stăpâniri despotice a economiei în mâna câtorva. […] Aceasta putere devine mai despotică decât oricând în cei care, ținând în mână banii, se poartă ca stăpâni; unde sunt într-un fel distribuitori ai sângelui însuși, din care trăiește organismul economic, și au în mână, ca să spunem așa, sufletul economiei” (Scrisoarea enciclică Quadragesimo anni, 105-106). Este dur!

Cât de adevărat este și câte de tragic este acum acest lucru, în timp ce distanța între bogații puțini și săracii mulți este tot mai mare. În acest context de inegalități, pe care pandemia le-a mărit, va trebui să trăiți și să lucrați ca preoți ai Conciliului al II-lea din Vatican, ca semne și instrumente ale comuniunii oamenilor cu Dumnezeu și între ei (cf. Lumen gentium, 1). De aceea, fiți țesători de comuniune, anulatori ai inegalităților, păstori atenți la semnele de suferință a poporului. Și prin cunoștințele pe care le dobândiți, fiți competenți și curajoși în a ridica în numele celui care nu are glas cuvinte profetice.

Mari îndatoriri vă așteaptă. Pentru a le realiza vă invit să cereți lui Dumnezeu să visați frumusețea Bisericii. Biserica este frumoasă! A visa Biserica italiană de mâine mai fidelă față de spiritul Evangheliei, mai liberă, mai fraternă și bucuroasă în mărturisirea lui Isus, însuflețită de ardoarea de a ajunge la cei care nu l-au cunoscut pe „Dumnezeu oricărei mângâieri” (2Cor 1,3). O Biserică italiană care să cultive o comuniune mai puternică decât orice distincție și să fie și mai pasionată de săraci, în care Isus este prezent. Sfântul Ambroziu și Sfântul Carol să vă însoțească și Salus populi să vă păzească. Eu vă binecuvântez pe voi, iar voi, vă rog, rugați-vă pentru mine. Mulțumesc!

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 07.02.2022
Publicarea pe acest sit: 07.02.2022
Etichete: , ,

Documente pe teme asemănătoare:

Comentariile sunt închise.