Discursul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la audiență acordată participanților la Adunarea Plenară
a Consiliului Pontifical pentru Laici
Vatican, 25 noiembrie 2011
Domnilor cardinali,
Venerați frați întru episcopat și întru Preoție,
Iubiți frați și surori,
Sunt bucuros să vă întâlnesc pe voi toți, membri și consultanți ai Consiliului Pontifical pentru Laici, reuniți pentru a XXV-a Adunare Plenară. Salut în mod deosebit pe cardinalul Stanislaw Rylko și îi mulțumesc pentru cuvintele respectuoase pe care mi le-a adresat, precum și pe monseniorul Josef Clemens, secretar. Un bun venit cordial adresez tuturor, în mod special credincioșilor laici, femei și bărbați, care compun dicasterul. Perioada petrecută de la ultima Adunare Plenară v-a văzut angajați în diferite inițiative, deja menționate de eminența sa. Aș vrea să amintesc și eu Congresul pentru credincioșii laici din Asia și Ziua Mondială a Tineretului de la Madrid. Au fost momente foarte intense de credință și de viață eclezială, importante și în perspectiva marilor evenimente ecleziale pe care le vom celebra anul viitor: a XIII-a Adunare Generală Obișnuită a Sinodului Episcopilor despre noua evanghelizare și deschiderea Anului Credinței.
Congresul pentru laicii din Asia a fost organizat anul trecut la Seul, cu ajutorul Bisericii din Coreea, despre tema „Proclaiming Jesus Christ in Asia Today”. Continentul asiatic foarte vast găzduiește popoare, culturi și religii diferite, de origine antică, dar vestea creștină a ajuns până acum numai la o mică minoritate, care deseori – așa cum ați spus dumneavoastră eminență – trăiește credința într-un context dificil, uneori și de adevărată persecuție. Întâlnirea a oferit credincioșilor laici, asociațiilor, mișcărilor și noilor comunități care acționează în Asia ocazia de a întări angajarea și curajul pentru misiune. Acești frați ai noștri mărturisesc în mod admirabil adeziunea lor la Cristos, lăsând să se întrevadă cum în Asia, grație credinței lor, se deschid pentru Biserica din al treilea mileniu vaste scenarii de evanghelizare. Apreciez că Consiliul Pontifical pentru Laici organizează un Congres asemănător pentru laicii din Africa, prevăzut în Camerun anul viitor. Aceste întâlniri continentale sunt prețioase pentru a da impuls operei de evanghelizare, pentru a întări unitatea și a face tot mai trainice legăturile dintre Bisericile particulare și Biserica universală.
În afară de asta aș vrea să atrag atenția asupra ultimei Zile Mondiale a Tineretului de la Madrid. Tema, așa cum știm, era credința: „Înrădăcinați și întemeiați în Cristos, tari în credință” (cf. Col 2,7). Și într-adevăr am putut să contemplu o mulțime imensă de tineri, veniți entuziaști din toată lumea pentru a-l întâlni pe Domnul și a trăi fraternitatea universală. O extraordinară cascadă de lumină, de bucurie și de speranță a luminat Madridul și nu numai Madridul, ci și bătrâna Europă și lumea întreagă, repropunând în mod clar actualitatea căutării lui Dumnezeu. Nimeni nu a putut să rămână indiferent, nimeni nu a putut să creadă că problema despre Dumnezeu este irelevantă pentru omul de astăzi. Tinerii din lumea întreagă așteaptă cu neliniște să poată celebra Zilele Mondiale dedicate lor și știu că deja lucrați pentru întâlnirea de la Rio de Janeiro în anul 2013.
În această privință, mi se pare deosebit de important faptul că ați voit să tratați anul acesta, la Adunarea Plenară, tema despre Dumnezeu: „Problema despre Dumnezeu astăzi”. Nu ar trebui niciodată să încetăm să repropunem această întrebare, de „a reîncepe de la Dumnezeu”, pentru a reda omului totalitatea dimensiunilor sale, demnitatea sa deplină. De fapt, o mentalitate care s-a răspândit în timpul nostru, renunțând la orice referință la transcendent, s-a dovedit incapabilă să înțeleagă și să ocrotească umanul. Răspândirea acestei mentalități a generat criza pe care o trăim astăzi, care, înainte de a fi criză economică și socială, este criză de semnificație și de valori. Omul care încearcă să existe numai în mod pozitivist, în calculabil și în măsurabil, până la urmă este sufocat. În acest cadru, problema despre Dumnezeu este, într-un anumit sens, „problema problemelor”. Ea ne duce din nou la întrebările de fond ale omului, la aspirațiile de adevăr, de fericire și de libertate înnăscute în inima sa, care caută o realizare. Omul care trezește în sine întrebarea despre Dumnezeu se deschide la speranță, la o speranță vrednică de încredere, pentru care merită de înfruntat oboseala drumului în prezent (cf. Spe salvi, 1).
Dar cum să trezim întrebarea despre Dumnezeu pentru ca să fie problema fundamentală? Dragi prieteni, dacă este adevărat că „la începutul ființei umane nu există decât o decizie etică sau o mare idee, ci întâlnirea cu un eveniment, cu o persoană” (Deus caritas est, 1), întrebarea despre Dumnezeu este trezită de întâlnirea cu acela care are darul credinței, cu acela care are un raport vital cu Domnul. Dumnezeu este cunoscut prin bărbați și femei care îl cunosc: drumul spre El trece, în mod concret, prin cel care l-a întâlnit. Aici rolul vostru de credincioși laici este deosebit de important. Așa cum afirmă Christifideles laici, aceasta este vocația voastră specifică: în misiunea Bisericii: „… un loc special revine credincioșilor laici, datorită „naturii lor seculare”, care îi angajează, cu modalități proprii și de neînlocuit, în însuflețirea creștină a ordinii temporale” (nr. 36). Sunteți chemați să oferiți o mărturie transparentă a relevanței problemei despre Dumnezeu în orice domeniu al gândirii și al acțiunii. În familie, la locul de muncă, precum și în politică și în economie, omul contemporan are nevoie să vadă cu ochii săi și să atingă cu mâna cum cu Dumnezeu sau fără Dumnezeu totul se schimbă.
Însă provocarea unei mentalități închise la transcendent obligă și pe creștinii înșiși să se întoarcă în mod mai hotărât la centralitatea lui Dumnezeu. Uneori a existat străduința pentru ca prezența creștinilor în social, în politică sau în economie să fie mai incisivă, și probabil nu a existat tot atâta preocupare pentru soliditatea credinței lor, ca și cum ar fi o realitate dobândită o dată pentru totdeauna. În realitate creștinii nu locuiesc pe o planetă îndepărtată, imună de „bolile” timpului, ci împărtășesc tulburările, dezorientarea și dificultățile din timpul lor. De aceea nu este mai puțin urgent să se repropună problema despre Dumnezeu chiar și în țesutul eclezial. De câte ori, în pofida faptului de a se defini creștini, Dumnezeu de fapt nu este punctul de referință central în lumea gândirii și a acțiunii, în alegerile fundamentale ale vieții. Primul răspuns la marea provocare a timpului se află deci în profunda convertire a inimii noastre, pentru ca Botezul care ne-a făcut lumină a lumii și sare a pământului să ne poată transforma cu adevărat.
Dragi prieteni, misiunea Bisericii are nevoie de aportul tuturor membrilor săi și al fiecăruia, în special al credincioșilor laici. În locurile de viață în care Domnul v-a chemat, fiți martori curajoși ai Dumnezeului lui Isus Cristos, trăind Botezul vostru. Pentru aceasta vă încredințez mijlocirii Fericitei Fecioare Maria, Mama tuturor popoarelor, și din inimă vă împart vouă și celor dragi ai voștri Binecuvântarea Apostolică. Mulțumesc.
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 25.11.2011
Publicarea pe acest sit: 28.11.2011
Etichete: Papa B16, Discursuri