Discursul Papei adresat participanților la Congresul Internațional promovat de Federația Biblică Catolică

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
adresat participanților la Congresul Internațional
promovat de Federația Biblică Catolică 
vineri, 26 aprilie 2019

Eminențe, iubiți frați în episcopat, frați și surori,

Folosind cuvintele apostolului Paul vă adresez bun-venit vouă, care vă aflați „în Roma, celor iubiți de Dumnezeu”, urându-vă „har și pace” (Rom 1,7). Îi mulțumesc cardinalului Tagle pentru salutul pe care mi l-a adresat în numele vostru. V-ați reunit cu ocazia celei de-a cincizecea aniversări a Federației Biblice Catolice. Acest jubileu v-a dat oportunitatea de a analiza slujirea voastră eclezială și de a vă întări reciproc în angajarea de a răspândi Cuvântul lui Dumnezeu.

Reflecția voastră s-a dezvoltat în jurul a două cuvinte: Biblia și viața. Și eu aș vrea să vă spun ceva despre acest binom indisolubil. „Cuvântul lui Dumnezeu este viu” (Evr 4,12): nu moare și nici nu îmbătrânește, rămâne pentru totdeauna (cf. 1Pt 1,25). Rămâne tânăr în fața a tot ceea ce trece (cf. Mt 24,35) și-l ferește pe cel care îl pune în practică de îmbătrânirea interioară. Este viu și dă viață. Este important de amintit că Duhului Sfânt, dătătorul de viață, îi place să lucreze prin Scriptură. De fapt, Cuvântul duce în lume respirația lui Dumnezeu, revarsă în inimi căldura Domnului. Toate contribuțiile academice, volumele care se publică sunt și nu pot decât să fie în slujba acestui lucru. Sunt ca lemnul care, cu greu adunat și asamblat, folosește pentru a încălzi. Dar așa cum lemnul nu produce căldură de la sine, tot așa și cele mai bune studii; este nevoie de foc, este nevoie de Duhul pentru ca Biblia să ardă în inimă și să devină viață. Atunci lemnul bun poate să fie util pentru a alimenta acest foc. Însă Biblia nu este o culegere frumoasă de cărți sacre de studiat, este Cuvânt de viață de semănat, dar pe care Cel Înviat cere să fie primit și distribuit pentru ca să fie viață în numele său (cf. In 20,31).

Cuvântul, în Biserică, este o injecție de viață de neînlocuit. Pentru aceasta sunt fundamentale omiliile. Predica nu este un exercițiu de retorică și nici un ansamblu de noțiuni umane înțelepte: ar fi numai lemn. În schimb este împărtășire a Duhului (cf. 1Cor 2,4), a Cuvântului divin care a atins inima predicatorului, care comunică acea căldură, acea ungere. Atâtea cuvinte vin din belșug la urechile noastre, transmițând informații și dând multiple input; atâtea, poate că prea multe, până acolo încât depășesc adesea capacitatea noastră de a le primi. Dar nu putem renunța la Cuvântul lui Isus, la unicul Cuvânt de viață veșnică (cf. In 6,68), de care avem nevoie în fiecare zi. Ar fi frumos să vedem înflorind „o nouă perioadă de iubire mai mare față de Sfânta Scriptură din partea tuturor membrilor poporului lui Dumnezeu, așa încât… să se aprofundeze raportul cu însăși persoana lui Isus” (Exortația apostolică Verbum Domini, 72). Ar fi frumos ca să devină Cuvântul lui Dumnezeu „tot mai mult inima oricărei activități ecleziale” (Exortația apostolică Evangelii gaudium, 174); inima pulsantă, care vitalizează membrele Trupului. Este dorința Duhului să ne plăsmuiască drept Biserică „format-Cuvânt”: o Biserică care să nu vorbească de la sine sau despre sine, ci care să aibă în inimă și pe buze pe Domnul, pe care zilnic îl ia din Cuvântul său. În schimb, tentația este mereu aceea de a ne vesti pe noi înșine și de a vorbi despre dinamicile noastre, dar așa nu se transmite lumii viața.

Cuvântul dă viață fiecărui credincios învățând să renunțe la ei înșiși pentru a-l vesti pe El. În acest sens acționează ca o sabie ascuțită care, intrând în profunzime, discerne gânduri și sentimente, aduce la lumină adevărul, rănește pentru a vindeca (cf. Evr 4,12; Iob 5,18). Cuvântul duce la a trăi în mod pascal: ca sămânță care murind dă viață, ca strugurele care prin presă dă vin, ca măslinele care dau ulei după ce au trecut prin presă. Astfel, provocând radicale daruri de viață, Cuvântul dă viață. Nu lasă liniștiți, pune în discuție. O Biserică ce trăiește în ascultarea Cuvântului nu este niciodată mulțumită de propriile siguranțe. Este docilă față de noutatea imprevizibilă a Duhului. Nu încetează să vestească, nu cedează în fața dezamăgirii, nu capitulează în a promova la fiecare nivel comuniunea, deoarece Cuvântul cheamă la unitate și invită pe fiecare să-l asculte pe celălalt, depășind propriile particularisme.

Așadar, Biserica ce se hrănește din Cuvânt trăiește pentru a vesti Cuvântul. Nu se vorbește pe la spate, ci se coboară pe străzile lumii: nu pentru că le plac sau sunt accesibile, ci pentru că sunt locurile vestirii. O Biserică fidelă față de Cuvânt nu economisește respirația în proclamarea kerigmei și nu se așteaptă să fie apreciată. Cuvântul divin, care iese de la Tatăl și se revarsă în lume, îl împinge până la marginile pământului. Biblia este cel mai bun vaccin al său împotriva închiderii și autoconservării. Este Cuvânt al lui Dumnezeu, nu al nostru, și ne abate de la a sta în centru, ne ferește de autosuficiență și de triumfalism, ne cheamă încontinuu să ieșim din noi înșine. Cuvântul lui Dumnezeu posedă o forță centrifugă, nu centripetă: nu ne face să ne concentrăm în interior, ci împinge spre exterior, spre cel la care încă nu a ajuns. Nu asigură conforturi lâncede, pentru că este foc și vânt: este Duh care incendiază inima și mută orizonturile dilatându-le cu creativitatea sa.

Biblia și viața: să ne angajăm pentru ca aceste două elemente să se îmbrățișeze, pentru ca niciodată una să stea fără cealaltă. Aș vrea să închei așa cum am început, cu o expresie a apostolului Paul, care pe la sfârșitul unei scrisori scrie: „În rest, fraților, rugați-vă”. Ca și el, și eu vă cer vouă să vă rugați. Însă sfântul Paul specifică motivul rugăciunii: „Ca să se răspândească Cuvântul Domnului” (2Tes 3,1). Să ne rugăm și să ne străduim pentru ca Biblia să nu rămână în bibliotecă printre atâtea cărți care vorbesc despre ea, ci să se răspândească pe străzile lumii și să fie așteptat acolo unde trăiesc oamenii. Vă urez să fiți buni purtători ai Cuvântului, cu același entuziasm pe care-l citim în aceste zile în relatările pascale, unde toți aleargă: femeile, Petru, Ioan, cei doi din Emaus… Aleargă pentru a întâlni și a vesti Cuvântul viu. Vă urez asta din inimă, mulțumindu-vă pentru tot ceea ce faceți.