Discursul Papei adresat participanţilor la Colocviul internațional „Réparer l’irréparable”

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
adresat participanților la Colocviul internațional „Réparer l’irréparable”
la a 350-a aniversare a aparițiilor lui Isus la Paray-le-Monial 
sâmbătă, 4 mai 2024

Iubiți frați și surori!

Sunt bucuros să vă primesc și vă adresez cordialul meu bun-venit. Mulțumesc Monseniorului Benoit Riviere și părintelui Louis Dupont, pentru că au luat inițiativa acestei întâlniri, în cadrul celebrării celei de-a 350-a aniversări a aparițiilor lui Isus Sfintei Margareta Maria.

foto: Vatican Media

Repararea este un concept pe care-l găsim adesea în Sfintele Scripturi. În Vechiul Testament ea asumă o dimensiune socială de compensare a răului comis. Este cazul legii mozaice care prevedea restituirea a ceea ce a fost furat sau repararea daunei provocate (cf. Ex 22,1-15; Lev 6,1-7). Era vorba de un act de dreptate menit să salvgardeze viața socială. În Noul Testament, în schimb, ea se configurează ca un proces spiritual, în cadrul răscumpărării realizate de Cristos. Repararea se manifestă pe deplin în jertfa Crucii. Aici noutatea este că ea revelează milostivirea Domnului față de păcătos. Repararea contribuie, așadar, la reconcilierea oamenilor între ei, dar și la reconcilierea cu Dumnezeu, pentru că răul comis împotriva aproapelui este și o ofensă adusă lui Dumnezeu. Cum spune Ben Sirah Înțeleptul, „lacrimile văduvei oare nu curg pe obrajii lui Dumnezeu?” (cf. Sir 35,18). Dragi prieteni, câte lacrimi mai curg pe obrajii lui Dumnezeu în timp ce lumea noastră experimentează atâtea abuzuri împotriva demnității persoanei, și în cadrul poporului lui Dumnezeu!

Titlul întâlnirii voastre pune împreună două expresii opuse: „A repara ireparabilul”. În acest mod, ne invită să sperăm că orice rană poate să fie vindecată, chiar dacă este adâncă. Repararea completă uneori pare imposibilă, când bunuri sau persoane dragi sunt pierdute definitiv sau când anumite situații devin ireversibile. Dar intenția de a repara și de a face asta în mod concret este esențială pentru procesul de reconciliere și pentru întoarcerea păcii în inimă.

Repararea, pentru a fi creștină, pentru a atinge inima persoanei ofensate și a nu fi un simplu act de dreptate comutativă, presupune două atitudini angajante: a se recunoaște vinovat și a cere iertare.

A se recunoaște vinovat. Orice reparare, umană sau spirituală, începe cu recunoașterea propriului păcat. „A ne acuza face parte din înțelepciunea creștină, asta îi place Domnului, pentru că Domnul primește inima căită” (Omilie la Liturghia de la „Sfânta Marta”, 6 martie 2018). Din această recunoaștere onestă a răului provocat fratelui și din sentimentul profund și sincer că iubirea a fost rănită se naște dorința de a repara.

A cere iertare. Este mărturisirea răului comis, după exemplul fiului risipitor care îi spune tatălui: „Am păcătuit împotriva cerului și împotriva ta” (Lc 15,21). A cere iertare redeschide dialogul și manifestă voința de a restabili legătura în caritatea fraternă. Și repararea – și un început de reparare sau deja pur și simplu voința de a repara – garantează autenticitatea cererii de iertare, manifestă profunzimea sa, sinceritatea sa, atinge inima fratelui, îl mângâie și trezește în el primirea iertării cerute. Așadar, dacă ireparabilul nu poate să fie reparat complet, iubirea poate mereu să renască, făcând suportabilă rana.

Isus i-a cerut Sfintei Margareta Maria acte de reparare pentru ofensele provocate de păcatele oamenilor. Dacă aceste acte au mângâiat inima sa, asta înseamnă că repararea poate să mângâie și inima fiecărei persoane rănite. Fie ca lucrările întâlnirii voastre să reînnoiască și să aprofundeze semnificația acestei practici frumoase a reparări față de Preasfânta Inimă a lui Isus, practică ce astăzi poate fi un pic uitată sau în mod greșit considerată demodată. Și fie ca lucrările să contribuie și la valorizarea locului său corect pe drumul penitențial al fiecărui botezat în Biserică.

Mă rog pentru ca Jubileul vostru al Preasfintei Inimi să trezească în mulți pelerini o mai mare iubire de recunoștință față de Isus, un mai mare afect; și pentru ca sanctuarul de la Paray-le-Monial să fie mereu loc de mângâiere și de milostivire pentru fiecare persoană care caută pace interioară. Vă dau binecuvântarea mea. Și vă cer, cu rugăminte, să vă rugați pentru mine. Mulțumesc!