Discursul Papei adresat Conferinţei Episcopale Române

Discursul Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea
adresat Conferinței Episcopilor Catolici din România
la incheierea vizitei „ad Limina Apostolorum”
sâmbătă, 1 martie 2003

Venerabili Frați în Episcopat,

1. Vizita voastră ad limina îmi oferă plăcuta ocazie de a mă întreține cu voi, reîntărind legăturile de comuniune care deja există între Păstorii iubitelor dieceze din România și Succesorul lui Petru. Este, de asemenea, o ocazie prielnică pentru a reflecta împreună asupra activităților și perspectivelor pastorale ale Comunității catolice din țara voastră.

Adresez fiecăruia salutul meu fratern. Doresc, în mod particular, să îi mulțumesc Mons. Ioan Robu, Președintele Conferinței Episcopale din România, pentru cuvintele amabile pe care a binevoit să mi le adreseze în numele tuturor. Fiți bine veniți, iubiți și venerabili Păstori ai unei nobile Țări care, în îndelunga sa istorie, a trăit vremuri foarte dificile fără să se lase vreodată nimicită.

Întâlnirea de azi trezește în mine profunda emoție trăită în mai 1999, când Providența m-a condus în Patria voastră. Au fost zile de neuitat, în care am simțit afecțiunea intensă a poporului român pentru Papa.

Biserica Catolică din România, prin cele două rituri care o alcătuiesc, reprezintă o minoritate foarte activă pe plan spiritual și social. Știu despre Comunitățile voastre că lucrează alături de majoritatea ortodoxă a Țării, colaborând, acolo unde este posibil, cu spirit de dialog fratern și de respect reciproc. Sunt sigur că această atitudine, bazată pe încredere, vă va permite să depășiți dificultățile care mai există. În această privință, va fi importantă munca depusă de Comisia Mixtă pentru dialogul dintre Biserica Greco-Catolică și cea Ortodoxă din România, a cărei sarcină este să găsească soluții adecvate la problemele care se ivesc uneori.

2. Un domeniu deosebit de important în activitatea voastră este în prezent pastorala familiei. Știu că în această direcție au avut loc deja întâlniri de lucru și cu frații ortodocși, pentru a analiza împreună problemele prin care trece familia inclusiv în Țara voastră. Se poate spune că în marea majoritate a cazurilor, familiile voastre se mențin fidele tradițiilor creștine sănătoase. Cu toate acestea, trebuie să se țină seama de primejdiile ce pot apărea în societatea de astăzi.

Fragilitatea cuplurilor; emigrația constantă a familiilor tinere spre Țările occidentale, având adesea drept consecință încredințarea grijii copiilor în mâinile bunicilor, separarea forțată a soților, mai ales când mama este cea care pleacă în căutare de lucru; practicarea tot mai răspândită a avortului; controlul nașterilor prin metode contrare demnității persoanei umane, sunt unele din problemele care vă solicită atenția asiduă și impun o acțiune pastorală adecvată. Niciodată nu va fi îndeajuns să subliniem importanța unui primat sănătos al familiei în tot ceea ce se întreprinde pentru educația noilor generații.

Apoi, cum s-ar putea uita, iubiți și venerabili Păstori, că și în Țara voastră trista moștenire a dictaturii comuniste o constituie criza viziunii creștine asupra vieții. Trebuie recunoscut, în acest sens, că sarcina Bisericilor este enormă. De aceea, este necesar să se promoveze dialogul și colaborarea între toți cei care au primit vestea mântuitoare a lui Cristos de la succesorii Apostolilor. În armonie cu frații Bisericii Ortodoxe române și simțind responsabilitatea comună în fața Întemeietorului Bisericii, trebuie dezvoltate centre de formare în care tinerii să poată cunoaște moștenirea evanghelică pe care o au în comun, pentru ca apoi să o mărturisească astfel încât să pătrundă în societate.

3. Îl rog pe Dumnezeu să suscite în credincioșii de astăzi curajul de a-l urma pe Cristos cu hotărârea fermă ce a caracterizat mărturia eroică a acelor catolici români de amble rituri care au îndurat suferințe de nedescris sub regimul comunist, fără a șovăi în fidelitatea lor față de Evanghelie. Mă gândesc în acest moment, între alții, la mult iubitul Cardinal Alexandru Todea, pe care Domnul l-a chemat la sine anul trecut. Cum să nu îi amintim, apoi, pe numeroșii martiri ai Comunităților voastre – între care șapte Episcopi, al căror proces de canonizare este în curs de desfășurare – care au înrourat cu sângele lor Pământul vostru?

Biserică din România, în pofida dificultăților încă existente, nu te teme! Dumnezeu îți binecuvântează eforturile, dovadă fiind numărul considerabil de candidați la Preoție în seminarii. Astfel se adeverește încă o dată ceea ce Tertulian scria despre Biserica primară: „sanguis martyrum semen christianorum”.

Dacă este adevărat că poporul român, în străfundul conștiinței sale a știut să reziste materialismului ateu militant, păstrând moștenirea vestirii creștine, acum, trebuie însă făcut ca din inimile credincioșilor să izvorască această bogăție lăuntrică, îndemnând pe fiecare să dea o coerentă mărturie evanghelică. Numai astfel va putea fi contracarată înaintarea periculoasă a viziunii materialiste despre existență.

4. Este în curs procesul de integrare a României în cadrul mai vast al Uniunii Europene și al Instituțiilor Continentului. Este vorba, fără îndoială, de un lucru pozitiv, deși nu lipsește riscul unor ambiguități. De fapt, impactul unei viziuni condiționate sub anumite aspecte de consumismul și individualismul egoist, poate comporta pentru concetățenii voștri pericolul de a nu ști să distingă care sunt valorile și care sunt non-valorile societății occidentale, sfârșind prin a uita bogățiile creștine prezente în tradiția lor.

În timp ce așteaptă să facă parte din structurile europene, ar fi bine ca poporul român să își aducă aminte că nu are doar de primit ceva, ci are și de oferit o bogată moștenire spirituală, culturală și istorică în beneficiul unității și vitalității întregului Continent. Călite de grele încercări, istorice și recente, comunitățile voastre trebuie să știe să își păstreze cu statornicie adeziunea la patrimoniul milenar al valorilor creștine primite de la strămoși și în care au fost plăsmuite.

Aceasta este o îndatorire la care sunt chemați și credincioșii laici în diferitele lor responsabilități apostolice. Va trebui să îi formați în așa fel încât să își asume participarea corespunzătoare la edificarea societății printr-o curajoasă mărturie creștină.

5. Cu adevărat, în fața voastră stau îndatoriri imperioase! Urgențele care apar în aceste momente sunt de așa natură încât fac să se simtă cu o forță și mai mare necesitatea de a restabili cât mai curând deplina unitate între toți ucenicii lui Cristos. Trebuie folosită orice ocazie pentru a grăbi atingerea acestui țel. Tocmai acest lucru a fost reafirmat și cu prilejul vizitei de neuitat pe care Preafericirea Sa Teoctist, Patriarhul ortodox al României, a binevoit să o facă la Roma în luna octombrie a anului trecut. În acel context, a reieșit în mod și mai clar că mărturia comună a creștinilor este o necesitate a momentului pentru a comunica Evanghelia în mod eficace lumii de azi. Aceasta este vocația urgentă a tuturor creștinilor, în ascultare docilă față de porunca lui Cristos, care invită la a ne ruga și a acționa „pentru ca toți să fie una” (In 17,21).

Mă rog Domnului să vină cât mai curând ziua binecuvântată în care catolici și ortodocși să se poată împărtăși împreună la aceeași sfântă Masă. În acest sens, o misiune deosebită îi este încredințată venerabilei Biserici Greco-Catolice române, în virtutea familiarității ei profunde cu tradiția orientală. Este necesar ca inimile și cugetele tuturor să se îndrepte cu tot mai mare încredere spre Domnul, pentru a implora ajutorul în această primă parte a unui nou mileniu. Desigur, greutățile nu lipsesc și trebuie să ne așteptăm la sacrificii nu tocmai ușoare. Însă miza este atât de mare, încât merită un efort generos din partea tuturor.

6. Venerabili Frați, Țara voastră a avut providențiala ocazie de a vedea prosperând alături, secole de-a rândul, cele două tradiții, latină și bizantină, care împreună înfrumusețează chipul unicei Biserici. Voi lucrați, se poate spune, ca într-un „laborator” spiritual, în care bogățiile creștinătății nedespărțite își pot manifesta întreaga lor forță și vitalitate.

Va trebui să persiste între Voi, Păstorii, o stimă constantă și o considerație fraternă reciprocă. În problemele de interes comun, să știți să vă ajutați unii pe alții, pentru o mai bună cunoaștere a uneia și a alteia dintre moștenirile spirituale. Mă gândesc, de pildă, la învățământul din seminarii, la ameliorarea structurilor lor și la schimbul de profesori, mai ales în favoarea acelor seminarii care duc lipsă de cadre; de asemenea, mă gândesc la grija pentru minoritățile lingvistice în cadrul respectivelor Dieceze, la ajutorul pe care Bisericile voastre îl pot da altor Comunități sărace în cler și la contribuția valoroasă în domeniul angajării misionare.

De asemenea, este cât se poate de necesară o constantă și cordială colaborare a persoanelor consacrate la viața Bisericii. Desigur, trebuie respectată autonomia lor legitimă, dar în același timp, este drept a invita aceste prețioase energii apostolice să colaboreze în mod adecvat la eforturile pastorale ale voastre, ale Păstorilor, precum și ale Clerului care vă ajută.

Asupra oricărui lucru să știți a veghea cu spirit patern, evitând săvârșirea de imprudențe mai presus de toate în domeniul primirii vocațiilor sacerdotale și călugărești și a destinației lor pastorale ulterioare.

7. Venerabili și iubiți Frați! Iată câteva reflecții care îmi vin spontan după ce v-am întâlnit pe fiecare individual și am aflat de la voi fervoarea vieții ecleziale care vă însuflețește pe toți – Păstori, cler, consacrați și credinicioși laici – în scopul de a răspunde cu tot mai multă fidelitate chemării lui Cristos. Vă încurajez să continuați în acest efort și doresc ca ostenelile voastre să fie mereu susținute de mângâierile lui Dumnezeu. Pentru aceasta, invoc ocrotirea maternă a Mariei peste țara voastră, numită „Grădina Maicii Domnului”.

În fine, cerându-vă să duceți credincioșilor voștri salutul meu plin de afecțiune și asigurarea faptului că îi amintesc în mod constant în rugăciunea mea către Domnul, vă dau vouă și tuturor celor încredințați grijii voastre pastorale o specială Binecuvântare Apostolică.