Declarația comună a Sfântului Părinte Papa Francisc
și a Patriarhului ortodox copt Tawadros al II-lea
Cairo, 28 aprilie 2017
1. Noi, Francisc, Episcop de Roma și Papă al Bisericii catolice, și Tawadros al II-lea, Papă de Alexandria și Patriarh al sediului Sfântului Marcu, aducem mulțumire lui Dumnezeu în Duhul Sfânt pentru că ne-a acordat fericita oportunitate de a ne întâlni iarăși, de a schimba îmbrățișarea fraternă și de a ne uni din nou în rugăciune comună. Îi dăm glorie Celui Atotputernic pentru legăturile de fraternitate și de prietenie care subzistă între sediul Sfântului Petru și sediul Sfântului Marcu. Privilegiul de a ne afla împreună aici în Egipt este un semn că soliditatea relației noastre se mărește din an în an și că creștem în apropiere, în credință și în iubirea lui Cristos Domnul nostru. Îi aducem mulțumire lui Dumnezeu pentru iubitul Egipt, „țară natală care trăiește în noi”, așa cum obișnuia să spună Sanctitatea Sa Papa Shenouda al III-lea, „popor binecuvântat de Domnul” (cf. Is 19,25), cu antica sa civilizație a faraonilor, cu moștenirea greacă și romană, cu tradiția coptă și cu prezența islamică. Egiptul este locul unde a găsit refugiu Sfânta Familie, este țară de martiri și de sfinți.
2. Legătura noastră profundă de prietenie și de fraternitate regăsește propriile origini în comuniunea deplină care exista între Bisericile noastre în primele secole și a fost exprimată în diferite moduri în primele concilii ecumenice, începând de la cel din Niceea din 325 și de la contribuția curajosului părinte al Bisericii sfântul Atanasiu, care a meritat titlul de „protector al credinței”. Comuniunea noastră s-a manifestat prin rugăciune și practici liturgice asemănătoare, prin venerarea acelorași martiri și sfinți, în dezvoltarea și în răspândirea monahismului urmând exemplul sfântului Anton cel Mare, cunoscut ca părintele tuturor monahilor.
Această comună experiență de comuniune dinaintea timpului despărțirii asumă o semnificație deosebită în căutarea restabilirii comuniunii depline astăzi din partea noastră. Cea mai mare parte a relațiilor care existau în primele secole au continuat, în pofida diviziunilor, între Biserica catolică și Biserica ortodoxă coptă până în prezent și recent s-au și revitalizat. Ele ne stimulează să intensificăm eforturile noastre comune, perseverând în căutarea unei unități vizibile în diversitate, sub conducerea Duhului Sfânt.
3. Amintim cu recunoștință întâlnirea istorică de acum patruzeci de ani între predecesorii noștri Papa Paul al VI-lea și Papa Shenouda al III-lea, acea îmbrățișare de pace și de fraternitate după multe secole în care legăturile noastre reciproce de afect n-au avut posibilitatea de a se exprima din cauza distanței care apăruse între noi. Declarația Comună pe care ei au semnat-o la 10 mai 1973 reprezintă o piatră de hotar pe drumul ecumenic și a folosit ca punct de plecare pentru instituirea Comisiei pentru dialogul teologic dintre cele două Biserici ale noastre, care a dat mult rod și a deschis calea spre un dialog mai amplu între Biserica catolică și întreaga familie a Bisericilor ortodoxe orientale. În acea Declarație, Bisericile noastre au recunoscut că, în linie cu tradiția apostolică, mărturisesc „o unică credință într-un singur Dumnezeu Unul și Întreit” și „dumnezeirea Unicului Fiu Întrupat al lui Dumnezeu, […] Dumnezeu desăvârșit cât privește dumnezeirea sa, și om desăvârșit cât privește omenitatea sa”. De asemenea a fost recunoscut că „viața divină ne este dată și alimentată prin cele șapte sacramente” și că „noi o venerăm pe Fecioara Maria, Mamă a Luminii adevărate”, „Theotokos”.
4. Cu extremă recunoștință amintim întâlnirea noastră fraternă la Roma la 10 mai 2013 și instituirea zilei de 10 mai ca zi în care în fiecare an aprofundăm prietenia și fraternitatea dintre Bisericile noastre. Acest reînnoit spirit de apropiere ne-a permis să discernem și mai bine cum legătura care ne unește a fost primită de la unicul nostru Domn în ziua Botezului. De fapt, prin Botez devenim mădulare ale unicului Trup al lui Cristos care este Biserica (cf. 1Cor 12,13). Această moștenire comună este baza pelerinajului pe care îl facem împreună spre comuniunea deplină, crescând în iubire și în reconciliere.
5. Conștienți că în acest pelerinaj ne rămâne încă mult drum de parcurs, ne reamintim ceea ce a fost făcut deja. Îndeosebi amintim întâlnirea dintre Papa Shenouda al III-lea și sfântul Ioan Paul al II-lea, care a venit pelerin în Egipt în timpul Marelui Jubileu al anului 2000. Suntem determinați să urmăm pașii lor, mișcați de iubirea lui Cristos Bunul Păstor, având convingerea profundă că mergând împreună creștem în unitate. De aceea luăm forță de la Dumnezeu, izvor desăvârșit de comuniune și de iubire.
6. Această iubire își are cea mai înaltă exprimare a sa în rugăciunea comună. Când creștinii se roagă împreună, ajung să înțeleagă că ceea ce îi unește este mult mai mare decât ceea ce îi desparte. Dorința noastră arzătoare de unitate găsește inspirație din rugăciunea lui Cristos „ca toți să fie una” (In 17,21). De aceea înfigem rădăcinile noastre în unica credință apostolică rugându-ne împreună, căutând traduceri comune ale rugăciunii Domnului și o dată comună pentru celebrarea Paștelui.
7. În timp ce mergem spre ziua binecuvântată în care în sfârșit ne vom reuni împreună la aceeași masă euharistică, putem să colaborăm în multe domenii și să facem tangibilă marea bogăție pe care deja o avem în comun. Putem da mărturie împreună despre valori fundamentale cum sunt sfințenia și demnitatea vieții umane, sacralitatea căsătoriei și a familiei și respectarea întregii creații pe care Dumnezeu ne-a încredințat-o. În pofida multiplelor provocări contemporane, cum sunt secularizarea și globalizarea indiferenței, suntem chemați să oferim un răspuns împărtășit, bazat pe valorile Evangheliei și pe comorile din respectivele noastre tradiții. În această privință, suntem încurajați să întreprindem un studiu mai aprofundat al părinților orientali și latini și să promovăm schimburi rodnice în viața pastorală, în special în cateheză și într-o îmbogățire spirituală reciprocă între comunitățile monastice și călugărești.
8. Mărturia noastră creștină împărtășită este un semn providențial de reconciliere și de speranță pentru societatea egipteană și pentru instituțiile sale, o sămânță plantată pentru a aduce roade de dreptate și de pace. Din moment ce credem că toate ființele umane sunt create după imaginea lui Dumnezeu, ne străduim să promovăm seninătatea și înțelegerea printr-o coexistență pașnică între creștini și musulmani, mărturisind în acest mod că Dumnezeu dorește unitatea și armonia întregii familii umane și demnitatea egală a fiecărei ființe umane. Avem la inimă prosperitatea și viitorul Egiptului. Toți membrii societății au dreptul și datoria de a participa pe deplin la viața țării, bucurându-se de cetățenie deplină și egală și colaborând la edificarea națiunii lor. Libertatea religioasă, care cuprinde libertatea de conștiință și este înrădăcinată în demnitatea persoanei, este fundamentul tuturor celorlalte libertăți. Este un drept sacru și inalienabil.
9. Intensificăm rugăciunea noastră neîncetată pentru toți creștinii din Egipt și din lume, în special pentru cei din Orientul Mijlociu. Unele evenimente tragice și sângele vărsat de credincioșii noștri, persecutați și uciși numai pentru motivul de a fi creștini, ne amintesc mai mult ca oricând că ecumenismul martirilor ne unește și ne încurajează să continuăm pe drumul păcii și al reconcilierii. Pentru că, așa cum scrie sfântul Paul, „dacă suferă un membru, toate membrele suferă împreună cu el” (1Cor 12,26).
10. Misterul lui Isus, mort și înviat din iubire, stă în inima drumului nostru spre unitatea deplină. Încă o dată martirii sunt călăuzele noastre. În Biserica primară sângele martirilor a fost sămânță de noi creștini. Tot așa, în zilele noastre, sângele atâtor martiri să poată fi sămânță de unitate între toți discipolii lui Cristos, semn și instrument de comuniune și de pace pentru lume.
11. Ascultători de acțiunea Duhului Sfânt, care sfințește Biserica, de-a lungul secolelor o susține și o conduce la acea unitate deplină pentru care Cristos s-a rugat, astăzi noi, Papa Francisc și Papa Tawadros al II-lea, cu scopul de a îmbucura inima Domnului Isus, precum și inimile fiilor noștri și ale fiicelor noastre în credință, declarăm reciproc că având un singur suflet și o singură inimă vom căuta, cu toată sinceritatea, să nu repetăm Botezul administrat în una din Bisericile noastre nimănui care dorește să se înscrie în cealaltă. Astfel atestăm ascultând de Sfintele Scripturi și de credința exprimată în cele trei concilii ecumenice celebrate la Niceea, la Constantinopol și la Efes.
Îi cerem lui Dumnezeu Tatăl nostru să ne conducă, în timpurile și în modurile pe care Duhul Sfânt le va dispune, la unitatea deplină în Trupul mistic al lui Cristos.
12. De aceea, să ne lăsăm conduși de învățăturile și de exemplul apostolului Paul, care scrie: „străduindu-vă să mențineți unitatea Duhului în legătura păcii. Este un singur trup și un singur Duh, după cum ați și fost chemați la o singură speranță, aceea a chemării voastre. Este un singur Domn, o singură credință, un singur botez, un singur Dumnezeu și Tată al tuturor, care este peste toate, prin toți și în toți” (Ef 4,3-6).
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 28.04.2017
Publicarea pe acest sit: 28.04.2017
Etichete: Papa F