Christi Matri

Enciclica Papei Paul al VI-lea
despre rugăciunea Rozariului
în luna octombrie
15 septembrie 1966

Motive de mare neliniște

În timpul lunii octombrie, poporul creștin obișnuiește să împletească cununi mistice Maicii lui Cristos prin rugăciunea Rozariului. Iar noi care, după exemplul predecesorilor noștri, aprobăm din inimă acest obicei, îi chemăm în acest an pe toți fiii Bisericii să aducă Preasfintei Fecioare dovezi deosebite de pietate. Într-adevăr, crește pericolul unei mai largi și mai grele calamități, care amenință familia umană, deoarece, îndeosebi în regiunile din Asia orientală, se dau și acum lupte cu vărsare de sânge, și amenință un război civil; și de aceea ne simțim obligați să încercăm din nou și cu mai multă putere tot ce ne stă în putință pentru a garanta pacea. Pe lângă aceasta, sunt motiv de îngrijorare veștile despre ceea ce se întâmplă în alte părți ale lumii, precum recurgerea din ce în ce mai frecventă la arme nucleare, naționalismul, rasismul, mișcările revoluționare, împărțirea forțată a cetățenilor, atentatele criminale, masacrarea persoanelor nevinovate. Toate aceste lucruri pot să ducă la izbucnirea unei apropiate nenorociri.

Activități multiple continue în sprijinul cauzei păcii

Așa cum s-a întâmplat și în cazul predecesorilor noștri, și nouă providența lui Dumnezeu se pare că a vrut să ne încredințeze o îndatorire deosebită de a păstra și de a consolida pacea, asumându-ne cu un efort neobosit și cu răbdare dificila îndatorire. Această responsabilitate, este evident, apare din faptul că întreaga Biserică ne-a fost încredințată, ea care, asemenea „unui stindard ridicat în mijlocul popoarelor”, nu este legată de interese politice, ci trebuie să le ducă oamenilor adevărul și harul lui Isus Cristos, întemeietorul său dumnezeiesc.

În realitate, încă de la începutul ministerului nostru apostolic, nu am neglijat nimic pentru a sprijini cauza păcii în lume, prin rugăciune, încurajare, îndemn. Ba chiar, după cum vă amintiți foarte bine, anul trecut am mers cu avionul în America septentrională, pentru a vorbi despre râvnitul bine al păcii în fața alesei adunări a Națiunilor Unite, unde erau reprezentate aproape toate națiunile lumii; acolo am avertizat să nu se mai permită niciodată ca unii să fie inferiori altora, ca unii să fie împotriva altora, ci ca toți să contribuie cu zel și prin faptă pentru înfăptuirea păcii. Iar după aceea, îndemnați de grija apostolică, nu am încetat să îndemnăm să se facă în așa fel încât să fie îndepărtată de la oameni o posibilă și apropiată nenorocire.

A se aduna și a începe urgent tratative sincere

Înălțăm din nou, așadar, glasul nostru „cu strigăt puternic și cu lacrimi”, pentru a-i implora cu insistență pe conducători să facă toate eforturile pentru ca incendiul să nu se extindă, ci să fie stins pe deplin. Nu ne îndoim câtuși de puțin că toți oamenii de orice rasă, culoare, religie sau statut social, a căror dorință este dreaptă și onestă, nu au aceleași convingeri ca ale noastre. Așadar, toți cei care sunt implicați, să creeze condițiile necesare pentru a face în așa fel încât să fie depuse armele, înainte ca sosirea grăbită a evenimentelor să ne lipsească de posibilitatea de a renunța la ele. Aceia, în ale căror mâini se află soarta familiei umane, să știe că în aceste momente ei sunt legați de o gravă obligație de conștiință. Să-și cerceteze conștiința, gândindu-se la popoarele lor, la lumea întreagă, la Dumnezeu, la istorie; să se gândească la faptul că numele lor vor fi printre urmașii binecuvântați, dacă vor urma cu înțelepciune acest apel al nostru. În numele Domnului strigăm: opriți-vă! Trebuie să ne unim, pentru a ajunge cu sinceritate la tratative leale. Acum este momentul să soluționăm divergențele chiar și cu prețul vreunui sacrificiu sau prejudiciu, pentru că mai târziu va trebui să le soluționăm poate cu pagube imense și după etape dureroase. Dar este necesar să stabilim pacea, întemeiată pe dreptate și pe libertatea oamenilor, care să țină cont de drepturile persoanei și ale comunităților, altfel va fi slabă și instabilă.

Pacea, un dar neprețuit al Cerului

În timp ce amintim aceste lucruri cu sufletul plin de teamă și frământat, simțim nevoia la care ne îndeamnă suprema grijă pastorală, de a invoca ajutor din Cer; într-adevăr, pacea, care „este atât de mare, încât și printre lucrurile pământești și muritoare nimic nu este ascultat cu mai mare plăcere, nimic nu se dorește cu mai multă ardoare, nimic, în fine, se poate deține mai desăvârșit”, și trebuie să o imploră de la Principele păcii. Și deoarece în momentele de îndoială și de îngrijorare Biserica recurge la mijlocirea sigură a celei care-i este Mamă, Mariei îi adresăm gândul nostru și al vostru, venerabili frați, și al tuturor creștinilor; ea, într-adevăr, așa cum spune sfântul Irineu, „a devenit pricină de mântuire pentru întreg neamul omenesc”. Nimic nu ni se pare mai potrivit și de mai mare importanță, decât înălțarea către cer a rugăminților întregii creștinătăți către Maica lui Dumnezeu, invocată ca regină a păcii, pentru ca în multe și în mari neliniști și mâhniri ea să răspândească cu dărnicie darurile bunătății sale materne. Vrem să-i fie adresate asiduu rugăciuni intense, ei, spuneam, pe care în timpul celebrării Conciliului Ecumenic Vatican II, prin aprobarea părinților și a urbei catolice, am proclamat-o Maica Bisericii, confirmând în mod solemn un adevăr al vechii tradiții. Într-adevăr, Maica Mântuitorului este „mama mădularelor lui”, așa cum ne învață sfântul Augustin, și împreună cu el, omițându-i pe alții, sfântul Anselm, prin aceste cuvinte: „La ce altă demnitate ne-am putea gândi, decât la aceea că tu ești mama acelora, pentru care Cristos s-a învrednicit să fie tată și frate?”. Iar Leon al XIII-lea, predecesorul nostru, a numit-o „Maica Bisericii, și asta în modul cel mai real”. Nu ne punem, așadar, în zadar speranța în ea, înfricoșați de această teribilă nenorocire.

Însă deoarece, dacă pericolele cresc, trebuie să sporească și pietatea poporului lui Dumnezeu, dorim, venerabili frați, ca, prin exemplul vostru, prin îndemnul vostru, prin încurajarea voastră, Maica preaîndurătoare a Domnului să fie invocată cât mai mult în timpul lunii octombrie prin practica pioasă a Rozariului. Această rugăciune este de fapt potrivită mentalității poporului, și atât de plăcută Fecioarei, și foarte eficientă pentru a dobândi darurile cerești. Iar Conciliul Ecumenic Vatican II, deși nu în mod intenționat, dar printr-o clară indicație, a înflăcărat sufletul tuturor fiilor Bisericii pentru rugăciunea Rozariului, recomandând să „respecte profund practicile și exercițiile de pietate față de ea (Maria), așa cum au fost recomandate de magisteriu de-a lungul timpului”.

O atât de rodnică rugăciune nu are numai o foarte mare eficacitate în a îndepărta răul și în a ține departe nenorocirile, așa cum arată clar istoria Bisericii, ci și alimentează din belșug viața creștină, „în primul rând credința catolică care înflorește cu ușurință prin oportuna considerare a misterelor divine, și înalță mintea până la adevărurile revelate”.

Așadar, în luna octombrie, dedicată fericitei Fecioare a Rozariului, să sporească rugăciunile, să se înmulțească implorările, pentru ca mijlocirea ei să facă să strălucească în sfârșit asupra oamenilor aurora păcii adevărate, și în ce privește religia, pe care din păcate, în această epocă, nu o pot profesa toți în mod liber. În mod deosebit dorim ca la 4 octombrie, ziua aniversării călătoriei noastre de pace la sediul Națiunilor Unite, să fie celebrată în acest an în întreaga lume catolică drept „ziua de implorare a păcii”. Prin zelul de pietate care vă distinge, și prin importanța inițiativei, de care sunteți conștienți, venerabili frați, va fi de datoria voastră să instituiți ceremonii sacre, pentru ca în acea zi Maica lui Dumnezeu și a Bisericii să fie invocată cu zel unanim de preoți, de călugări, de poporul credincios, în mod deosebit de copii, care sunt învăluiți în floarea nevinovăției, de cei bolnavi și suferinzi. În acea zi și noi, în Bazilica Vaticană, lângă mormântul lui Petru, vom înălța o rugăciune specială către Fecioara Mamă a lui Dumnezeu, ocrotitoarea numelui de creștin și mijlocitoare a păcii. Astfel, în toate continentele rugăciunea Bisericii, răsunând ca un glas unic, va atinge Cerul, deoarece, așa cum spune sfântul Augustin, „în diversitatea limbilor de carne, este unică limba în credința inimii”.

Privește, așadar, cu îndurare maternă spre toți fiii tăi, o Fecioară preasfântă! Vezi neliniștea păstorilor sacri, din teama că turmele lor sunt risipite de o furtună teribilă de răutăți; vezi teama atâtor oameni, tați și mame de familie, care, neliniștiți pentru soarta lor și a fiilor lor, sunt tulburați de necazuri grele. Îmblânzește sufletul beligeranților, și inspiră-le „gânduri de pace”; fă ca Dumnezeu, răzbunător al oricărei nedreptăți, privind cu milostivire, să redea poporului liniștea, și să-l conducă timp îndelungat la adevărata prosperitate.

În speranța mângâietoare că Maica lui Dumnezeu va primi binevoitoare rugăciunea noastră umilă, vă împărțim din inimă vouă, venerabili frați, clerului și popoarelor încredințate fiecăruia dintre voi, binecuvântarea noastră apostolică.

Roma, în Sfântul Petru, la 15 septembrie 1966, al patrulea an al nostru de pontificat.

Paul al VI-lea

• Marile mesaje ale Conciliului Vatican II
• Marialis cultus
• Humanae Vitae