Predica Papei la consacrarea Catedralei Sagrada Familia

Predica Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea la consacrarea Catedralei Sagrada Familia Barcelona, 7 noiembrie 2010 Preaiubiţi fraţi şi surori în Domnul, „Ziua aceasta este închinată Domnului Dumnezeului vostru, să nu fiţi trişti, nici să plângeţi!… Bucuria Domnului va fi puterea voastră” (Neemia 8,9-11). Cu aceste cuvinte din prima lectură…

Citiţi

Predica Papei a finalul Sinodului Episcopilor pentru Orientul Mijlociu

Predica Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea la încheierea Sinodului Episcopilor pentru Orientul Mijlociu Vatican, 24 octombrie 2010 Veneraţi fraţi, Stimaţi domni şi doamne, Iubiţi fraţi şi surori! La două săptămâni de la celebrarea de deschidere, ne-am adunat din nou în ziua Domnului, în jurul Altarului Mărturisirii din bazilica „Sfântul…

Citiţi

Discursul Papei către noul ambasador român

Discursul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea la primirea noului ambasador al României, Vatican, 21 octombrie 2010 Domnule Ambasador, Sunt bucuros să vă primesc în această dimineaţă, în momentul în care dumneavoastră prezentaţi Scrisorile care vă acreditează în calitate de Ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii România la Sfântul Scaun.…

Citiţi

Scrisoarea Papei adresată seminariştilor

Scrisoarea Sfântului Părinte adresată seminariştilor la încheierea Anului Preoţiei Dragi seminarişti, În decembrie 1944, când am fost chemat la serviciul militar, comandantul de companie ne-a întrebat la ce profesie aspira fiecare. Am răspuns că vreau să devin preot catolic. Sublocotenentul a replicat: „Deci, dumneata trebuie să-ţi cauţi altceva. În noua…

Citiţi