Cateheze despre pasiunea pentru evanghelizare:
zelul apostolic al credinciosului
25. Madeleine Delbrêl. Bucuria credinței printre cei care nu cred
miercuri, 8 noiembrie 2023
Iubiți frați și surori, bună ziua!
Printre atâția martori ai pasiunii pentru vestirea evangheliei, acei evanghelizatori pasionați, astăzi prezint figura unei femei franceze din secolul al XX-lea, venerabila slujitoare a lui Dumnezeu Madeleine Delbrêl. Născută în 1904 și decedată în 1964, a fost asistent social, scriitoare și mistică și a trăit peste treizeci de ani în periferia săracă și muncitoare din Paris. Luminată de întâlnirea cu Domnul, a scris: „Odată ce am cunoscut cuvântul lui Dumnezeu, nu avem dreptul să nu-l primim; odată ce l-am primit, nu avem dreptul de a nu-l lăsa să se întrupeze în noi; odată ce s-a întrupat în noi, nu avem dreptul să-l ținem pentru noi: din acel moment aparținem celor care îl așteaptă” (La santità della gente comune [Sfințenia oamenilor obișnuiți], Milano 2020, 71). Frumos: este frumos acest lucru pe care l-a scris…
După o adolescență trăită în agnosticism – nu credea în nimic -, la circa douăzeci de ani Madeleine îl întâlnește pe Domnul, impresionată de mărturia câtorva prieteni credincioși. Atunci începe căutarea lui Dumnezeu, dând glas unei sete profundă pe care o simțea înăuntrul ei, și ajunge să înțeleagă că acel „gol care striga în ea angoasa sa” era Dumnezeu care o căuta (Abbagliata da Dio. Corrispondenza 1910-1941 [Luminată de Dumnezeu. Corespondența 1910-1941], Milano 2007, 96). Bucuria credinței o face să matureze o alegere de viață dăruită în întregime lui Dumnezeu, în inima Bisericii și în inima lumii, pur și simplu împărtășind în fraternitate viața „oamenilor de pe străzi”. Poetic se adresa lui Isus astfel: „Pentru a fi cu tine pe strada ta, trebuie să mergem, chiar și atunci când lenea noastră ne imploră să rămânem. Tu ne-ai ales pentru a sta într-un echilibru straniu, un echilibru care se poate stabili și menține numai în mișcare, numai într-un elan. Cam ca o bicicletă, care nu stă în picioare fără a merge […]. Putem sta drepți numai înaintând, mișcându-ne, într-un elan de caritate”. Este ceea ce ea numește „spiritualitatea bicicletei” (Umorismo nell’Amore. Meditazioni e poesie [Umorism în Iubire. Meditații și poezii], Milano 2011, 56). Numai în mișcare, în alergare trăim în echilibrul credinței, care este un dezechilibru, dar nu este așa: ca bicicleta. Dacă tu te oprești, nu stă în picioare.
Madeleine avea inima încontinuu în ieșire și se lasă interpelată de strigătul săracilor. Simțea că Dumnezeul cel Viu din evanghelie trebuia să ne ardă înăuntru până când nu vom duce numele său la cei care încă nu l-au găsit. În acest spirit, îndreptată spre tresăltările lumii și spre strigătul săracilor, Madeleine se simte chemată să „trăiască iubirea lui Isus în întregime și la literă, de la uleiul bunului samaritean până la oțetul de pe Calvar, dăruindu-i astfel iubire pentru iubire […] pentru ca, iubindu-l fără rezerve și lăsându-ne iubiți până la capăt, cele două porunci ale iubirii să se întrupeze în noi și să nu fie decât una” (La vocation de la charité, 1, ?uvres compl?tes XIII, Bruy?res-le-Châtel, 138-139).
În sfârșit, Madeleine ne mai învață un alt lucru: că, evanghelizând, suntem evanghelizați: evanghelizând, noi suntem evanghelizați. De aceea spunea ea, făcând ecou Sfântului Paul: „Vai mie dacă a evangheliza nu mă evanghelizează”. Evanghelizând, ne evanghelizăm pe noi înșine. Și aceasta este o învățătură frumoasă.
Privind la această martoră a evangheliei, învățăm și noi că în orice situație și circumstanță personală sau socială din viața noastră, Domnul este prezent și ne cheamă să locuim în timpul nostru, să împărtășim viața celorlalți, să ne amestecăm cu bucuriile și cu durerile lumii. Îndeosebi, ne învață că și ambientele secularizate ne sunt de ajutor pentru convertire, deoarece contactele cu aceia care nu cred îl provoacă pe cel care crede la o continuă revizuire a modului său de a crede și la redescoperirea credinței în esențialitatea sa (cf. Noi delle strade [Noi de pe străzi], Milano 1988, 268 șu).
Fie ca Madeleine Delbrêl să ne învețe să trăim această credință „în mișcare”, să spunem așa, această credință rodnică ce face din fiecare act de credință un act de caritate în vestirea evangheliei. Mulțumesc.
* * *
Apel
Să ne gândim și să ne rugăm pentru popoarele care îndură războiul. Să nu uităm de martirizata Ucraina și să ne gândim la poporul palestinian și israelian: Domnul să ne ducă la o pace justă. Se suferă mult: suferă copiii, suferă bolnavii, bătrânii și mor atâția tineri. Războiul mereu este o înfrângere: să nu uităm. Mereu este o înfrângere.
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 08.11.2023
Publicarea pe acest sit: 08.11.2023
Etichete: Audiențe generale, Papa F, Pasiunea pentru evanghelizare