Audiența generală de miercuri

Cateheze despre Faptele Apostolilor:
15. „Cel pe care îl cinstiți fără să-l cunoașteți,
pe acesta vi-l vestesc” (Fap 17,23).
Paul la Areopag: un exemplu de inculturare a credinței la Atena.

miercuri, 6 noiembrie 2019

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Continuăm „călătoria” noastră cu cartea Faptele Apostolilor. După încercările trăite la Filipi, Tesalonic și Bereea, Paul ajunge la Atena, chiar în inima Greciei (cf. Fap 17,15). Această cetate, care trăia la umbra gloriilor antice în pofida decadenței politice, păstra încă primatul culturii. Aici apostolului „i s-a umplut sufletul de indignare văzând că cetatea era plină de idoli” (Fap 17,16). Însă acest „impact” cu păgânismul în loc să-l facă să fugă, îl determină să creeze o punte pentru a dialoga cu acea cultură.

Paul alege să intre în familiaritate cu cetatea și astfel începe să frecventeze locurile și persoanele mai semnificative. Merge la sinagogă, simbol al vieții de credință; merge în piață, simbol al vieții citadine; și merge la Areopag, simbol al vieții politice și culturale. Întâlnește iudei, filozofi epicureici și stoici, și mulți alții. Întâlnește toți oamenii, nu se închide, merge să vorbească tuturor oamenilor. În acest mod Paul observă cultura, observă ambientul din Atena „pornind de la o privire contemplativă” care descoperă „pe acel Dumnezeu care locuiește în casele sale, pe străzile sale și în piețele sale” (Evangelii gaudium, 71). Paul nu privește cetatea Atenei și lumea păgână cu ostilitate ci cu ochii credinței. Și asta ne face să ne întrebăm cu privire la modul nostru de a privi orașele noastre: le observăm cu indiferență? Cu dispreț? Sau cu credința care recunoaște pe fiii lui Dumnezeu în mijlocul mulțimilor anonime?

Paul alege privirea care-l determină să deschidă o breșă între Evanghelie și lumea păgână. În inima uneia din instituțiile cele mai celebre din lumea antică, Areopagul, el realizează un extraordinar exemplu de înculturare a mesajului credinței: îl vestește pe Isus Cristos adoratorilor de idoli, și nu face asta agresându-i, ci făcându-se „pontif, constructor de punți” (Omilia la Sfânta Marta, 8 mai 2013).

Paul ia ca punct de plecare altarul din cetate dedicat „Dumnezeului necunoscut” (Fap 17,23) – era un altar cu scrierea „Dumnezeului necunoscut”; nicio imagine, nimic, numai acea inscripție. Pornind de la acea „devoțiune” față de dumnezeul necunoscut, pentru a intra în empatie cu auditorii săi proclamă că Dumnezeu „trăiește printre cetățeni” (Evangelii gaudium, 71) și „nu se ascunde de cei care-l caută cu inimă sinceră, deși fac asta pe bâjbâite” (ibid.). Tocmai această prezență încearcă Paul s-o dezvăluie: „Cel pe care îl cinstiți fără să-l cunoașteți, pe acesta vi-l vestesc” (Fap 17,23).

Pentru a revela identitatea dumnezeului pe care îl adoră atenienii, apostolul pornește de la creație, adică de la credința biblică în Dumnezeul revelației, pentru a ajunge la răscumpărare și la judecată, adică la mesajul propriu-zis creștin. El arată disproporția dintre măreția Creatorului și templele construite de om, și explică faptul că Creatorul se face căutat mereu pentru ca fiecare să-l poată găsi. În acest mod Paul, conform unei expresii frumoase a papei Benedict al XVI-lea, „îl vestește pe Cel pe care oamenii îl ignoră, și totuși îl cunosc: Necunoscutul-Cunoscutul” (Benedict al XVI-lea, Întâlnirea cu lumea culturii la College des Bernardins, 12 septembrie 2008). După aceea, îi invită pe toți să meargă dincolo de „timpurile de ignoranță” și să se decidă pentru convertire în vederea judecății iminente. Paul ajunge astfel la kerygma și face aluzie la Cristos, fără a-l cita, definindu-l ca „omul rânduit pentru aceasta, dând garanție tuturor prin aceea că l-a înviat din morți” (Fap 17,31).

Și aici, este problema. Cuvântul lui Paul, care până acum i-a ținut pe interlocutori cu răsuflarea tăiată – pentru că era o descoperire interesantă – găsește un obstacol: moartea și învierea lui Cristos apare „nebunie” (1Cor 1,23) și provoacă batjocură și derâdere. Atunci Paul se îndepărtează: tentativa sa pare eșuată și în schimb unii aderă la cuvântul său și se deschid la credință. Între aceștia un om, Dionisiu, membru al Areopagului, și o femeie, Damaris. Și la Atena Evanghelia prinde rădăcini și poate să alerge pe două voci: cea a bărbatului și cea a femeii!

Să cerem și noi astăzi Duhului Sfânt să ne învețe să construim punți cu cultura, cu acela care nu crede sau cu acela care are un crez diferit de al nostru. A construi punți mereu, mâna întinsă mereu, fără nicio agresiune. Să-i cerem capacitatea de a incultura cu delicatețe mesajul credinței, îndreptând spre cei care sunt în necunoașterea lui Cristos o privire contemplativă, mișcată de o iubire care să încălzească și inimile cele mai împietrite.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 06.11.2019
Publicarea pe acest sit: 06.11.2019
Etichete: , ,

Comentariile sunt închise.