Audiența generală de miercuri

20. Rugăciunea de mulțumire
miercuri, 30 decembrie 2020

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Aș vrea să mă opresc astăzi asupra rugăciunii de mulțumire. Și mă inspir dintr-un episod prezentat de evanghelistul Luca. În timp ce Isus este pe drum, vin în întâmpinarea lui zece leproși, care imploră: „Isuse, Învățătorule, îndură-te de noi!” (17,13). Știm că, pentru bolnavii de lepră, cu suferința fizică se unea marginalizarea socială și marginalizarea religioasă. Erau marginalizați. Isus nu se sustrage de la întâlnirea cu ei. Uneori merge dincolo de limitele impuse și atinge bolnavul – lucru care nu se putea face – îl îmbrățișează, îl vindecă. În acest caz, nu există contact. La distanță, Isus îi invită să se prezinte la preoți (v. 14), care aveau sarcina, conform legii, să certifice vindecarea petrecută. Isus nu spune altceva. A ascultat rugăciunea lor, a ascultat strigătul lor de îndurare și îi trimite imediat la preoți.

Acei zece au încredere, nu rămân acolo până în momentul în care să fie vindecați, nu: au încredere și pleacă imediat, și în timp ce merg se vindecă toți cei zece. Așadar, preoții ar fi trebuit să poată constata vindecarea lor și să-i readmită la viața normală. Însă aici vine punctul cel mai important: din acel grup, numai unul, înainte de a merge la preoți, se întoarce pentru a-i mulțumi lui Isus și a-l lăuda pe Dumnezeu pentru harul primit. Numai unul, ceilalți nouă continuă drumul. Și Isus observă că acel om era un samaritean, un soi de „eretic” pentru iudeii din acel timp. Isus comentează: „Nu s-a găsit cine să se întoarcă și să-l glorifice pe Dumnezeu decât acest străin?” (17,18). Este emoționantă relatarea!

Această relatare, ca să spunem așa, împarte lumea în două: cel care nu mulțumește și cel care mulțumește; cel care ia totul ca și cum i-ar fi datorat și cel care primește totul ca dar, ca har. Catehismul scrie: „Fiecare eveniment și fiecare necesitate poate să devină motiv de mulțumire” (nr. 2638). Rugăciunea de mulțumire începe mereu de aici: de la a ne recunoaște precedați de har. Am fost gândiți înainte ca să învățăm să gândim; am fost iubiți înainte ca să învățăm să iubim; am fost doriți înainte ca în inima noastră să apară o dorință. Dacă privim viața astfel, atunci acel „mulțumesc” devine motivul conducător al zilelor noastre. De atâtea ori uităm chiar să spunem „mulțumesc”.

Pentru noi creștinii aducerea de mulțumire a dat numele celui mai esențial Sacrament care există: Euharistia. De fapt, cuvântul grec înseamnă tocmai asta: mulțumire. Creștinii, ca toți cei care cred, îl binecuvântează pe Dumnezeu pentru darul vieții. A trăi înseamnă înainte de toate a fi primit viața. Cu toții ne naștem pentru că cineva a dorit pentru noi viața. Și aceasta este numai prima dintr-o lungă serie de datorii pe care le contractăm trăind. Datorii de recunoștință. În existența noastre, mai multe persoane ne-au privit cu ochi curați, gratuit. Adesea este vorba de educatori, cateheți, persoane care au desfășurat rolul lor dincolo de măsura cerută de îndatorire. Și au făcut să apară în noi recunoștința. Și prietenia este un dar pentru care trebuie să fim mereu recunoscători.

Acest „mulțumesc” pe care trebuie să-l spunem încontinuu, acest mulțumesc pe care creștinul îl împărtășește cu toți, se dilatează în întâlnirea cu Isus. Evangheliile atestă că trecerea lui Isus provoca adesea bucurie și laudă adusă lui Dumnezeu în cei care-l întâlneau. Relatările de Crăciun sunt populate de oameni care se roagă cu inima lărgită datorită venirii Mântuitorului. Și noi am fost chemați să participăm la această imensă jubilare. Sugerează asta și episodul despre cei zece leproși vindecați. Cu siguranță toți erau fericiți pentru că au recăpătat sănătatea, putând astfel să iasă din acea interminabilă carantină forțată care îi excludea din comunitate. Însă între ei este unul care la bucurie adaugă bucurie: în afară de vindecare, se bucură pentru întâlnirea pe care a avut-o cu Isus. Nu numai că este eliberat de rău, ci posedă acum și certitudinea că este iubit. Și acesta este un pas mare: a avea certitudinea de a fi iubit. Este descoperirea iubirii ca forță care susține lumea. Dante ar spune: Iubirea „care mișcă soarele și celelalte stele” (Paradisul, XXXIII, 145). Nu mai suntem călători rătăcitori care merg încoace și încolo, nu: avem o casă, locuim în Cristos, și din această „locuință” contemplăm tot restul lumii, și ea ne apare infinit mai frumoasă. Suntem fii ai iubirii, suntem frați ai iubirii. Suntem bărbați și femei ai harului.

Așadar, frați și surori, să încercăm să fim mereu în bucuria întâlnirii cu Isus. Să cultivăm veselia. În schimb diavolul, după ce ne-a înșelat – cu orice ispită – ne lasă mereu triști și singuri. Dacă suntem în Cristos, niciun păcat și nicio amenințare nu vor putea împiedica vreodată să continuăm cu bucurie drumul, împreună cu atâția însoțitori de drum.

Mai ales, să nu neglijăm să mulțumim: dacă suntem purtători de recunoștință, atunci și lumea devine mai bună, eventual chiar și numai un pic, însă este ceea ce e suficient pentru a-i transmite un pic de speranță. Lumea are nevoie de speranță și cu recunoștința, cu această atitudine de a spune mulțumesc, noi transmitem un pic de speranță. Totul este unit, totul este legat și fiecare poate să facă partea sa acolo unde se află. Drumul fericirii este cel pe care sfântul Paul l-a descris la sfârșitul uneia din scrisorile sale: „Rugați-vă fără încetare! Mulțumiți pentru toate, căci aceasta este voința lui Dumnezeu în Cristos Isus cu privire la voi. Nu stingeți Duhul!” (1Tes 5,17-19). A nu stinge Duhul, frumos program de viață! A nu stinge Duhul pe care-l avem în noi ne duce la recunoștință.

* * *

Apel

Ieri, un cutremur a provocat victime și daune uriașe în Croația. Exprim apropierea mea de cei răniți și de cei care au fost loviți de seism și mă rog îndeosebi pentru cei care și-au pierdut viața și pentru cei din familiile lor. Doresc ca autoritățile țării, ajutate de comunitatea internațională, să poată alina repede suferințele iubitei populații croate.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; InfoSapientia.ro
Publicarea în original: 30.12.2020
Publicarea pe acest sit: 30.12.2020
Etichete: , ,

Comentariile sunt închise.