Audienţa generală de miercuri

Misterul Crăciunului
miercuri, 3 ianuarie 2007

Dragi frați și surori,

Vă mulțumesc pentru afecțiunea voastră. Vă urez La Mulți Ani tuturor! Această primă Audiență generală a noului an se desfășoară încă în atmosfera Crăciunului, într-o atmosferă care ne invită la bucurie pentru nașterea Răscumpărătorului. Venind în lume, Isus a răspândit cu abundență între oameni daruri de bunătate, de milostivire și de iubire. Aproape interpretând sentimentele oamenilor din orice timp, apostolul Ioan observă: „Cât de mare iubire ne-a dăruit Tatăl: să ne numim copii ai lui Dumnezeu” (1In 3,1). Cine se oprește pentru a medita în fața Fiului lui Dumnezeu care stă culcat, lipsit de apărare în iesle nu poate să nu se recunoască surprins în fața acestui eveniment incredibil după logica umană; nu poate să nu împărtășească uimirea și umila abandonare a Fecioarei Maria, pe care Dumnezeu a ales-o drept Mamă a Răscumpărătorului tocmai pentru umilința sa. În copilul de la Betleem fiecare om descoperă faptul că este iubit în mod gratuit de către Dumnezeu; în lumina Crăciunului se manifestă fiecăruia dintre noi infinita bunătate a lui Dumnezeu. În Isus Tatăl ceresc a inaugurat o nouă relație cu noi; ne-a făcut „fii în însuși Fiul”. În timpul acestor zile, tocmai asupra acestei realități sfântul Ioan ne invită să medităm cu bogăția și profunzimea cuvântului său, din care am auzit un fragment.

Apostolul preaiubit al Domnului subliniază că noi suntem fii „cu adevărat” (1In 3,1): nu suntem doar creaturi, dar suntem fii; în acest fel Dumnezeu este aproape de noi; în acest mod ne atrage la sine în momentul întrupării sale, în gestul său de a se face unul dintre noi. Așadar aparținem cu adevărat familiei care-l are pe Dumnezeu drept Tată, întrucât Isus, Fiul Unul-născut, a venit să-și stabilească cortul în mijlocul nostru, cortul cărnii sale, pentru a aduna toate neamurile într-o unică familie, familia lui Dumnezeu, ce aparține în mod real Ființei divine, uniți într-un singur popor, o singură familie. A venit pentru a ne arăta adevăratul chip al Tatălui. Și dacă noi acum folosim cuvântul Dumnezeu, nu mai este vorba de o realitate cunoscută doar de departe. Noi cunoaștem chipul lui Dumnezeu: este acela al Fiului, venit pentru a apropia de noi, pe pământ, realitățile cerești. Precizează sfântul Ioan: „În aceasta constă iubirea: nu noi l-am iubit pe Dumnezeu, ci el ne-a iubit” (1In 4,10). La Crăciun răsună în lumea întreagă vestea simplă și impresionantă: „Dumnezeu ne iubește”. „Noi iubim – spune sfântul Ioan – întrucât el ne-a iubit mai întâi” (1In 4,19). Acest mister este de acum încredințat mâinilor noastre pentru ca, experimentând iubirea divină, să trăim orientați spre realitățile cerului. Și acesta, putem spune, este și exercițiul acestor zile: să trăim orientați spre Dumnezeu, căutând înainte de toate Împărăția și dreptatea sa, siguri fiind că restul, toate celelalte ne vor fi date pe deasupra (cfr. Mt 6,33). Pentru a crește în această conștiință ne ajută atmosfera spirituală a timpului Crăciunului.

Bucuria Crăciunului nu ne face însă să uităm misterul răului (mysterium iniquitatis), puterea întunericului care încearcă să umbrească splendoarea luminii divine: și, totuși, experimentăm în fiecare zi această putere a întunericului. În prologul Evangheliei sale, de mai multe ori proclamat în aceste zile, evanghelistul Ioan scrie: „Lumina luminează în întuneric dar întunericul nu a cuprins-o” (1,5). Este drama refuzului lui Cristos, care, ca și în trecut, se manifestă și se exprimă, chiar și astăzi în atâtea feluri diferite. Putem spune chiar că fomele cele mai viclene și periculoase ale refuzului lui Dumnezeu sunt cele din timpurile noastre: de la refuzul direct la indiferență, de la ateismul scientist la prezentarea unui Isus așa-numit modernizat și postmodernizat. Un Isus om, redus în mod diferit la un simplu om al timpului său, lipsit de divinitatea sa; sau un Isus atât de idealizat încât pare personajul unei fabule.

Dar Isus, adevăratul Isus al istoriei, este Dumnezeu adevărat și Om adevărat și nu obosește să propună Evanghelia sa tuturor, știind că este „semn de împotrivire ca să se dezvăluie gândurile din multe inimi”, după cum a profețit bătrânul Simeon (cfr Lc 2,32-33). În realitate, doar Pruncul care stă culcat în iesle posedă adevăratul secret al vieții. De aceea cere să-l primim, să-i facem loc între noi, în inimile noastre, în casele noastre, în orașele noastre și societățile noastre. Ne răsună în minte și în inimă cuvintele prologului lui Ioan: „Tuturor celor care l-au primit le-a dat puterea de a deveni copii ai lui Dumnezeu” (1,12). Să încercăm să ne numărăm printre cei care îl primesc. Și noi, iubiți prieteni, trebuie în mod continuu să facem ceva. Care va fi așadar răspunsul nostru? Ne vine în ajutor simplitatea păstorilor și căutarea Magilor care, prin intermediul stelei, scrutează semnele lui Dumnezeu; ne este exemplu docilitatea Mariei și înțeleapta prudență a lui Iosif. Cei peste două mii de ani de istorie creștină sunt plini de exemple de bărbați și femei, de tineri și adulți, de copii și bătrâni care au crezut în misterul Crăciunului, și-au deschis brațele lui Emanuel devenind prin viața lor faruri de lumină și speranță. Iubirea pe care Isus, născându-se la Betleem, a adus-o în lume, îi leagă de sine, pe toți cei care îl primesc, într-o durabilă relație de prietenie și fraternitate. Iată ce afirmă sfântul Ioan al Crucii: „Dumnezeu dându-ne totul, adică pe Fiul său, a spus de acum în El totul. Fixează-ți privirea doar asupra Lui… și vei găsi acolo chiar mai mult decât ceri și dorești” (Urcarea pe muntele Carmel, Cartea I, Ep. 22, 4-5).

Dragi frați și surori, la începutul acestui nou an să reînsuflețim în noi angajarea de a-i deschide lui Cristos mintea și inima, arătându-i cu sinceritate voința de a trăi ca și adevărați prieteni ai săi. Vom deveni astfel colaboratori la planul său de mântuire și martori ai acelei bucurii pe care El ne-o dă pentru ca să o răspândim cu îmbelșugare în jurul nostru. Să ne ajute Maria să ne deschidem inima lui Emanuel, care a asumat carnea noastră săracă și fragilă pentru a împărtăși cu noi obositorul drum al vieții pământești. În compania lui Isus, însă, acest drum obositor devine un drum de bucurie. Să mergem împreună cu Isus, să umblăm cu El, și astfel noul an va fi un an fericit și bun.