Audiența generală de miercuri

22. Rugăciunea cu Sfintele Scripturi
miercuri, 27 ianuarie 2021

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Astăzi aș vrea să mă opresc asupra rugăciunii pe care o putem face pornind de la un text din Biblie. Cuvintele Sfintei Scripturi n-au fost scrise pentru a rămâne închise pe papirus, pe pergament sau pe hârtie, ci pentru a fi primite de o persoană care se roagă, făcându-le să încolțească în propria inimă. Cuvântul lui Dumnezeu merge la inimă. Catehismul afirmă: „Citirea Sfintei Scripturi trebuie să fie însoțită de rugăciune – Biblia nu poate fi citită ca un roman -, pentru ca să se poată desfășura colocviul dintre Dumnezeu și om” (nr. 2653). Astfel te poartă rugăciunea, pentru că este un dialog cu Dumnezeu. Acel verset al Bibliei a fost scris și pentru mine, în urmă cu secole și secole, pentru a-mi aduce un cuvânt al lui Dumnezeu. A fost scris pentru fiecare dintre noi.

Tuturor credincioșilor li se întâmplă această experiență: un text din Scriptură, ascultat deja de atâtea ori, într-o zi pe neașteptate îmi vorbește și luminează o situație pe care o trăiesc. Însă trebuie ca eu, în acea zi, să fiu acolo, la întâlnirea cu acel cuvânt, să fiu acolo, ascultând cuvântul. În fiecare zi Dumnezeu trece și aruncă o sămânță în terenul vieții noastre. Nu știm dacă astăzi va găsi un pământ uscat, spini, sau un pământ bun, care va face să crească acea sămânță (cf. Mc 4,3-9). Depinde de noi, de rugăciunea noastră, de inima deschisă cu care ne apropiem de Scripturi pentru ca să devină pentru noi cuvânt viu al lui Dumnezeu. Dumnezeu trece, încontinuu, prin Scriptură. Și reiau ceea ce am spus săptămâna trecută, că spunea Sfântul Augustin: „Mi-e teamă de Domnul atunci când trece”. De ce teamă? Ca eu să nu-l ascult, ca să nu-mi dau seama că este Domnul.

Prin rugăciune are loc ca o nouă întrupare a cuvântului. Și noi suntem „tabernacolele” unde cuvintele lui Dumnezeu vor să fie găzduite și păstrate, pentru a putea vizita lumea. Pentru aceasta trebuie să ne apropiem de Biblie fără scopuri secundare, fără a o instrumentaliza. Credinciosul nu caută în Sfintele Scripturi sprijinul pentru propria viziune filozofică sau morală, ci pentru că speră într-o întâlnire; știe că ele, acele cuvinte, au fost scrise în Duhul Sfânt, și că pentru aceasta în același Duh trebuie primite, trebuie înțelese, pentru ca întâlnirea să se realizeze.

Pe mine mă deranjează un pic atunci când aud creștini care recită versete din Biblie ca papagalii. „Oh, da, Domnul spune…, vrea așa…”. Dar tu te-ai întâlnit cu Domnul, cu acel verset? Nu este o problemă numai de memorie: este o problemă a memoriei inimii, aceea care te deschide pentru întâlnirea cu Domnul. Și acel cuvânt, acel verset, te duce la întâlnirea cu Domnul.

Așadar, noi citim Scripturile pentru ca ele „să ne citească pe noi”. Și este un har a ne putea recunoaște în personajul acesta sau acela, în situația aceasta sau aceea. Biblia nu este scrisă pentru o umanitate generică, ci pentru noi, pentru mine, pentru tine, pentru bărbați și femei în carne și oase, bărbați și femei care au nume și prenume, ca mine, ca tine. Și cuvântul lui Dumnezeu, impregnat de Duh Sfânt, când este primit cu inimă deschisă, nu lasă niciodată lucrurile ca înainte, niciodată, schimbă ceva. Și acesta este harul și forța cuvântului lui Dumnezeu.

Tradiția creștină este bogată în experiențe și în reflecții despre rugăciunea cu Sfânta Scriptură. Îndeosebi, s-a afirmat metoda „lectio divina”, născută în mediul monastic, însă practicat de acum și de creștinii care frecventează parohiile. Este vorba înainte de toate de a citi textul biblic cu atenție, mai mult, aș spune cu „ascultare” față de text, pentru a înțelege ceea ce înseamnă în el însuși. După aceea se intră în dialog cu Scriptura, așa încât cuvintele să devină motiv de meditație și de rugăciune: rămânând mereu aderent la text, încep să mă întreb despre ce anume „îmi spune mie”. Este o trecere delicată: nu trebuie alunecat în interpretări subiectiviste, ci să ne inserăm pe urma vie a Tradiției, care unește pe fiecare dintre noi cu Sfânta Scriptură. Și ultimul pas de la lectio divina este contemplația. Aici cuvintele și gândurile lasă locul iubirii, așa cum între îndrăgostiți cărora uneori este suficient să se privească în tăcere. Textul biblic rămâne, însă ca o oglindă, ca o icoană de contemplat. Și astfel are loc dialogul.

Prin rugăciune, cuvântul lui Dumnezeu vine să locuiască în noi și noi locuim în el. Cuvântul inspiră propuneri bune și susține acțiunea; ne dă forță, ne dă seninătate, și chiar și atunci când ne pune în criză ne dă pace. În zilele „strâmbe” și confuze, asigură inimii un nucleu de încredere și de iubire care o protejează de atacurile celui rău.

Astfel, cuvântul lui Dumnezeu se face trup – îmi permit să folosesc această expresie: se face trup – în cei care îl primesc în rugăciune. În unele texte antice înflorește intuiția că creștinii se identifică așa de mult cu cuvântul, încât, dacă ar arde toate Bibliile din lume, s-ar putea salva încă „indigoul” prin amprenta pe care a lăsat-o în viața sfinților. Este o expresie frumoasă, aceasta.

Viața creștină este lucrare, în același timp, de ascultare și de creativitate. Un bun creștin trebuie să fie ascultător, dar trebuie să fie creativ. Ascultător, pentru că ascultă cuvântul lui Dumnezeu; creativ, pentru că are pe Duhul Sfânt înăuntru care îl determină să-l practice, să-l ducă înainte. Isus spune asta la sfârșitul unui discurs al său rostit în parabole, cu această comparație: „Orice cărturar instruit în cele ale împărăției cerurilor este asemenea stăpânului casei care scoate din tezaurul său – inima – lucruri noi și vechi” (Mt 13,52). Sfintele Scripturi sunt un tezaur inepuizabil. Domnul ne acordă, nouă tuturor, să luăm din el tot mai mult, prin rugăciune.

* * *

Apel

Astăzi, aniversarea eliberării lagărului de exterminare din Auschwitz, se celebrează Ziua amintirii. Comemorăm victimele Shoah-ului și toate persoanele persecutate și deportate de regimul nazist. A aminti este exprimare de umanitate. A aminti este semn de civilizație. A aminti este condiție pentru un viitor mai bun de pace și de fraternitate. A aminti înseamnă și a fi atenți pentru ca aceste lucruri să se poată întâmpla încă o dată, începând de la propuneri ideologice care vor să salveze un popor și ajung să distrugă un popor și omenirea. Fiți atenți la modul în care a început acest drum de moarte, de exterminare, de brutalitate.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; InfoSapientia.ro
Publicarea în original: 27.01.2021
Publicarea pe acest sit: 27.01.2021
Etichete: , ,

Documente pe teme asemănătoare:

Comentariile sunt închise.