Duhul și Mireasa. Duhul Sfânt conduce
poporul lui Dumnezeu la întâlnirea cu Isus, speranța noastră.
7. Isus a fost condus de Duhul în pustiu.
Duhul Sfânt, aliatul nostru în lupta împotriva duhului răului
miercuri, 25 septembrie 2024
Iubiți frați și surori, bună ziua!
Imediat după botezul său în Iordan, Isus „a fost condus de Duhul în pustiu ca să fie ispitit de diavol” (Mt 4,1) – așa spune Evanghelia lui Matei. Inițiativa nu este a satanei, ci a lui Dumnezeu. Mergând în pustiu, Isus ascultă de o inspirație a Duhului Sfânt, nu cade într-o cursă a dușmanului, nu! Odată depășită încercarea, el – este scris – s-a întors în Galileea „cu puterea Duhului Sfânt” (Lc 4,14).
În pustiu, Isus s-a eliberat de satana și acum poate elibera de satana. Este ceea ce evangheliștii scot în evidență cu numeroasele istorii de eliberare de obsesii. Isus le spune opozanților săi: „Dacă eu scot diavolii cu Duhul lui Dumnezeu, împărăția lui Dumnezeu a ajuns cu adevărat la voi” (Mt 12,27).
Astăzi asistăm la un fenomen straniu cu privire la diavol. La un anumit nivel cultural, se consideră că pur și simplu el nu există. Ar fi un simbol al inconștientului colectiv, sau al alienării, așadar o metaforă. Dar „cea mai mare viclenie a diavolului este să facă să se creadă că el nu există”, așa cum a scris cineva (Charles Baudelaire). Este viclean: el ne face să credem că nu există și astfel domină totul. Este șmecher. Și totuși lumea noastră tehnologică și secularizată este plină de vrăjitori, de ocultism, spiritism, astrologi, vânzători de descântece și de amulete, și din păcate de adevărate secte satanice. Alungat de la ușă, diavolul s-a întors, s-ar spune, pe fereastră. Alungat de credință, se întoarce cu superstiția. Și dacă tu ești superstițios, în mod inconștient dialoghezi cu diavolul. Cu diavolul nu se dialoghează.
Dovada cea mai puternică a existenței satanei nu este în păcătoși sau în obsesii, ci în sfinți! „Și cum așa, părinte?”. Da, este adevărat că diavolul este prezent și activ în anumite forme extreme și „inumane” de rău și de răutate pe care le vedem în jurul nostru. Însă, pe această cale este practic imposibil să se ajungă, în fiecare din cazuri, la certitudinea că este vorba chiar de el, dat fiind că nu putem cunoaște cu precizie unde ajunge acțiunea sa și începe propriul nostru rău. Pentru aceasta Biserica este destul de prudentă și riguroasă în exercitarea exorcismului, spre deosebire de ceea ce se întâmplă, din păcate, în anumite filme!
În viața sfinților, chiar acolo, diavolul este constrâns să iasă la suprafață, să se pună „împotriva luminii”. Care mai mult care mai puțin, toți sfinții, toți marii credincioși, mărturisesc despre lupta lor cu această realitate întunecată, și nu se poate presupune în mod onest că toți erau înșelați sau simple victime ale prejudecăților din timpul lor.
Bătălia împotriva duhului răului se câștigă așa cum a câștigat-o Isus în pustiu: cu loviturile cuvântului lui Dumnezeu. Vedeți că Isus nu dialoghează cu diavolul, niciodată nu a dialogat cu diavolul. Ori îl alungă, ori îl condamnă, dar niciodată nu dialoghează. Și în pustiu nu răspunde cu cuvântul său, ci cu cuvântul lui Dumnezeu. Fraților, surorilor, niciodată nu se dialoghează cu diavolul! Atunci când vine cu ispitele: „Dar ar fi frumos acest lucru, ar fi frumos acel lucru”, oprește-te! Înalță inima ta la Domnul, roag-o pe Sfânta Fecioară Maria și alungă-l, așa cum ne-a învățat Isus să-l alungăm. Sfântul Petru sugerează și un alt mijloc, de care Isus nu avea nevoie, dar noi avem nevoie, vigilența: „Fiți cumpătați, vegheați! Dușmanul vostru, diavolul, ca un leu care rage, dă târcoale căutând pe cine să înghită” (1Pt 5,8). Și Sfântul Paul ne spune: „Nu dați ocazie diavolului” (Ef 4,27).
După ce Cristos, pe cruce, a înfrânt pentru totdeauna puterea „principelui acestei lumi” (In 12,31), diavolul – spunea un Părinte al Bisericii – „este legat, ca un câine de lanț; nu poate să muște pe nimeni, decât pe acela care, sfidând pericolul, se apropie de el… Poate să latre, poate să solicite, dar nu poate să muște, decât pe cel care vrea asta” (Sf. Cezar din Arles, Discursuri 121, 6: CC 103, pag. 507). Dacă tu ești un maimuțoi și mergi la diavol și spui: „Ah, ce faci?”, te ruinează. Diavolul? La distanță! Cu diavolul nu se dialoghează. Trebuie alungat. Distanță. Și noi toți, toți, avem experiență despre modul în care diavolul se apropie cu vreo ispită, asupra celor zece porunci. Atunci când noi simțim asta, fermi, distanță! Să nu ne apropiem de câinele legat de lanț.
De exemplu, tehnologia modernă, în afară de atâtea resurse pozitive care trebuie apreciate, oferă și nenumărate mijloace pentru „a da ocazie diavolului”, și mulți cad. Să ne gândim la pornografia din rețea, în spatele căreia există o piață foarte înfloritoare, știm cu toții asta. Este diavolul care lucrează, acolo. Este acesta un fenomen destul de răspândit, de care creștinii trebuie însă să se ferească bine și pe care trebuie să-l respingă cu forță. Pentru că orice telefon celular are acces la această brutalitate, la acest limbaj al diavolului: pornografia din rețea.
Conștiința acțiunii diavolului în istorie nu trebuie să ne descurajeze. Gândirea finală trebuie să fie, și în acest caz, de încredere și de siguranță: „Sunt cu Domnul, pleacă de aici”. Cristos l-a învins pe diavol și ni l-a dăruit pe Duhul Sfânt pentru a face victoria sa victoria noastră. Însăși acțiunea dușmanului se poate întoarce în folosul nostru, dacă noi cu ajutorul lui Dumnezeu o facem să folosească pentru purificarea noastră. De aceea să cerem Duhului Sfânt, cu cuvintele din imnul Veni Creator:
„Alungă grabnic pe dușman,
să fie pace între noi.
Condu-ne sigur la liman,
Feriți de-al relelor puhoi”.
Fiți atenți, că diavolul este șmecher. Dar noi, creștinii, cu harul lui Dumnezeu, suntem mai șmecheri decât el. Mulțumesc.
* * *
Apel
Sunt îndurerat de știrile care vin din Liban, unde în ultimele zile bombardamente intense au provocat multe victime și distrugeri. Doresc că toată comunitatea internațională să facă orice efort pentru a opri această escaladare teribilă. Este inacceptabil! Exprim apropierea mea de poporul libanez, care deja a suferit prea mult în trecutul recent. Și să ne rugăm pentru toate popoarele care suferă din cauza războiului: să nu uităm martirizata Ucraina, Myanmarul, Palestina, Israelul, Sudanul, toată popoare martirizate. Să ne rugăm pentru pace.
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 25.09.2024
Publicarea pe acest sit: 25.09.2024
Etichete: Audiențe generale, Papa F, Duhul și Mireasa