Audienţa generală de miercuri

Maria, imagine și model al Bisericii
miercuri, 23 octombrie 2013

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Continuând catehezele despre Biserică, astăzi aș vrea să privesc la Maria ca imagine și model al Bisericii. Fac aceasta preluând o expresie a Conciliului Vatican II. Spune Constituția Lumen gentium: „Născătoarea de Dumnezeu este prototipul Bisericii, așa cum afirma deja Sfântul Ambrozie, și anume în ordinea credinței, iubirii și unirii perfecte cu Cristos” (nr. 63).

1. Să pornim de la primul aspect, Maria ca model de credință. În ce sens Maria reprezintă un model pentru credința Bisericii? Să ne gândim cine era Fecioara Maria: o evreică tânără care aștepta cu toată inima răscumpărarea poporului său. Însă în acea inimă de tânără fiică a lui Israel era un secret pe care ea însăși încă nu îl cunoștea: în planul de iubire al lui Dumnezeu era destinată de devină Mamă a Răscumpărătorului. La Buna-Vestire, mesagerul lui Dumnezeu o numește „plină de har” și îi revelează acest proiect. Maria răspunde „da” și din acel moment credința Mariei primește o lumină nouă: se concentrează asupra lui Isus, Fiul lui Dumnezeu care din ea a luat trup și în care se împlinesc promisiunile întregii istorii a mântuirii. Credința Mariei este împlinirea credinței lui Israel, în ea este chiar concentrat întregul drum, întreaga cale a acelui popor care aștepta răscumpărarea, și în acest sens este modelul credinței Bisericii, care are drept centru pe Cristos, întrupare a iubirii infinite a lui Dumnezeu.

Cum a trăit Maria această credință? A trăit-o în simplitatea miilor de ocupații și griji zilnice ale oricărei mame, precum să se ocupe de hrană, de îmbrăcăminte, de îngrijirea casei… Tocmai această existență normală a Sfintei Fecioare a fost terenul unde s-a desfășurat un raport singular și un dialog profund între ea și Dumnezeu, între ea și Fiul ei. „Da”-ul Mariei, deja perfect la început, a crescut până la ora crucii. Acolo maternitatea ei s-a dilatat, cuprinzând pe fiecare dintre noi, viața noastră, pentru a ne conduce la Fiul ei. Maria a trăit mereu cufundată în misterul Dumnezeului făcut om, ca prima și perfecta discipolă a Sa, meditând toate în inima ei la lumina Duhului Sfânt, pentru a înțelege și a pune în practică toată voința lui Dumnezeu.

Putem să ne punem o întrebare: ne lăsăm luminați de credința Mariei, care este Mama noastră? Sau credem că este departe, prea diferită de noi? În momentele de dificultate, de încercare, de întuneric, privim la ea ca model de încredere în Dumnezeu, care vrea mereu și numai binele nostru? Să ne gândim la aceasta; probabil ne va ajuta să o regăsim pe Maria ca model și figură a Bisericii în această credință pe care o avea ea!

2. Ajungem la al doilea aspect: Maria model de caritate. În ce mod Maria este pentru Biserică exemplu viu de iubire? Să ne gândim la disponibilitatea ei față de ruda Elisabeta. Vizitând-o, Fecioara Maria nu i-a dus numai un ajutor material, și pe acesta, ci l-a dus pe Isus, care deja trăia în sânul ei. A-l duce pe Isus în casa aceea însemna a duce bucuria, bucuria deplină. Elisabeta și Zaharia erau fericiți pentru sarcina care părea imposibilă la vârsta lor, însă tânăra Maria este cea care le duce bucuria deplină, acea bucurie care vine de la Isus și de la Duhul Sfânt și se exprimă în caritatea gratuită, în împărtășire, în ajutor, în înțelegere.

Sfânta Fecioară vrea să ne aducă și nouă, nouă tuturor, marele dar care este Isus; și cu El ne aduce iubirea Sa, pacea Sa, bucuria Sa. Astfel, Biserica este ca Maria: Biserica nu este un magazin, nu este o agenție umanitară, Biserica nu este un ONG, Biserica este trimisă să îl ducă tuturor pe Cristos și Evanghelia Sa; nu se duce pe ea însăși – dacă este mică, dacă este mare, dacă este puternică, dacă este slabă, Biserica îl duce pe Isus și trebuie să fie ca Maria atunci când a mers să o viziteze pe Elisabeta. Ce îi ducea Maria? Pe Isus. Biserica îl duce pe Isus: acesta este centrul Bisericii, a-l duce pe Isus! Dacă, să presupunem, s-ar întâmpla cândva ca Biserica să nu îl ducă pe Isus, atunci ar fi o Biserică moartă! Biserica trebuie să ducă cu ea caritatea lui Isus, iubirea lui Isus, caritatea lui Isus.

Am vorbit despre Maria, despre Isus. Și noi? Noi care suntem Biserica? Care este iubirea pe care o ducem altora? Este iubirea lui Isus, care împărtășește, care iartă, care însoțește, sau este o iubire diluată, cum diluează vinul încât pare apă? Este o iubire puternică sau slabă, astfel încât urmează simpatiile, încât caută răsplata, o iubire interesată? O altă întrebare: lui Isus îi place iubirea interesată? Nu, nu îi place, pentru că iubirea trebuie să fie gratuită, ca a Lui. Cum sunt raporturile în parohiile noastre, în comunitățile noastre? Ne tratăm ca frați și surori? Sau ne judecăm, vorbim rău unii de alții, ne îngrijim fiecare de propria „grădiniță”, sau ne îngrijim unul de altul? Sunt întrebări de caritate!

3. Și pe scurt un ultim aspect: Maria model de unire cu Cristos. Viața Sfintei Fecioare a fost viața unei femei din poporul ei: Maria se ruga, muncea, mergea la sinagogă… Însă fiecare acțiune era făcută mereu în unire perfectă cu Isus. Această unire ajunge la apogeu pe Calvar: aici Maria se unește cu Fiul în martiriul inimii și în oferirea vieții Tatălui pentru mântuirea omenirii. Sfânta Fecioară și-a însușit durerea Fiului și a acceptat împreună cu El voința Tatălui, în acea ascultare care aduce rod, care dăruiește adevărata victorie asupra răului și asupra morții.

Este foarte frumoasă această realitate pe care ne-o învață Maria: să fim mereu uniți cu Isus. Putem să ne întrebăm: ne amintim de Isus numai atunci când ceva nu merge și avem nevoie de ceva, sau raportul nostru este unul constant, o prietenie profundă, chiar și atunci când este vorba de a-l urma pe calea crucii?

Să îi cerem Domnului ca să ne dăruiască harul Său, puterea Sa, pentru ca în viața noastră și în viața fiecărei comunități ecleziale să se reflecte modelul Mariei, Mama Bisericii. Așa să fie!