Audiența generală de miercuri

Cateheze despre sensul și valoarea bătrâneții:
1. Harul timpului și alianța vârstelor vieții
miercuri, 23 februarie 2022

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Am terminat catehezele despre Sfântul Iosif. Astăzi începem un parcurs de cateheze care caută inspirație în cuvântul lui Dumnezeu despre sensul și valoarea bătrâneții. Facem o reflecție despre bătrânețe. De câteva decenii, această vârstă a vieții se referă la un adevărat „nou popor” care sunt bătrânii. Niciodată nu am fost așa de numeroși în istoria umană. Riscul de a fi rebutați este și mai frecvent: niciodată așa de numeroși ca acum, niciodată riscul de a fi rebutați ca acum. Bătrânii sunt văzuți adesea ca „o povară”. În prima fază dramatică a pandemiei ei au fost cei care au plătit prețul cel mai mare. Erau deja partea mai slabă și neglijată: nu îi priveam prea mult când erau vii, nu i-am văzut nici murind. Am găsit această Cartă pentru drepturile bătrânilor și obligațiile comunității: această a fost editată de guverne, nu este editată de Biserică, este ceva laic: este bună, este interesantă, pentru a cunoaște că bătrânii au drepturi. Va face bine să fie citită.

Alături de migrații, bătrânețea este între chestiunile mai urgente pe care familia umană este chemată să le înfrunte în acest timp. Nu este vorba numai de o schimbare cantitativă; este în joc unitatea vârstelor vieții: adică, punctul de referință real pentru înțelegerea și aprecierea vieții umane în întregimea sa. Ne întrebăm: există prietenie, există alianță între diferitele vârste ale vieții sau prevalează separarea și rebutarea?

Toți trăim într-un prezent unde conviețuiesc copii, tineri, adulți și bătrâni. Însă s-a schimbat proporția: longevitatea a devenit masivă și, în ample regiuni ale lumii, copilăria este distribuită în doze mici. Am vorbit și despre iarna demografică. Un dezechilibru care are atâtea consecințe. Cultura dominantă are ca model unic tânărul-adult, adică un individ care se descurcă singur și rămâne mereu tânăr. Dar este adevărat că tinerețea conține sensul deplin al vieții, în timp ce bătrânețea reprezintă pur și simplu golirea sau pierderea ei? Este adevărat? Numai tinerețea are sensul deplin al vieții, iar bătrânețea este golirea vieții, pierderea vieții? Preamărirea tinereții ca unică vârstă demnă să întrupeze idealul uman, unită cu disprețuirea bătrâneții văzută ca fragilitate, ca degradare sau dizabilitate, a fost icoana dominantă a totalitarismelor din secolul al XX-lea. Am uitat asta?

Prelungirea vieții are incidență în manieră structurală asupra istoriei fiecărei persoane, a familiilor și a societăților. Dar trebuie să ne întrebăm: calitatea sa spirituală și simțul său comunitar sunt obiect de gândire și de iubire coerente cu acest fapt? Oare bătrânii trebuie să ceară scuze pentru încăpățânarea lor de a supraviețui pe cheltuiala altora? Sau pot să fie onorați pentru darurile pe care le aduc la sensul vieții tuturor? De fapt, în reprezentarea sensului vieții – și chiar în culturile așa-numite „dezvoltate” – bătrânețea are incidență puțină. De ce? Pentru că este considerată o vârstă care nu are conținuturi speciale de oferit, nici semnificații proprii de trăit. În plus, lipsește încurajarea persoanelor de a le căuta și lipsește educația comunității de a le recunoaște. Așadar, pentru o vârstă care este de acum o parte determinantă a spațiului comunitar și se extinde la o treime a întregii vieți, există – uneori – planuri de asistență, dar nu proiecte de existență. Planuri de asistență, da; dar nu proiecte pentru a-i face să trăiască în plinătate. Și acesta este un gol de gândire, de imaginație, de creativitate. Sub această gândire, ceea ce face golul este că bătrânul, bătrâna sunt material de rebutat: în această cultură a rebutării, bătrânii intră ca material de rebutat.

Tinerețea este foarte frumoasă, dar tinerețea veșnică este o halucinație foarte periculoasă. A fi bătrâni este la fel de important – și frumos – este la fel de important ca a fi tineri. Să ne amintim de asta. Alianța între generații, care restituie umanului toate vârstele vieții, este darul nostru pierdut și trebuie să-l reluăm. Trebuie să fie regăsit, în această cultură a rebutării și în această cultură a productivității.

Cuvântul lui Dumnezeu are multe de spus în privința acestei alianțe. Puțin mai înainte am ascultat profeția lui Ioel: „Bătrânii voștri vor avea vise și tinerii voștri vor avea viziuni” (3,1). Se poate interpreta astfel: când bătrânii opun rezistență Duhului, îngropând în trecut visele lor, tinerii nu mai reușesc să vadă lucrurile care trebuie făcute pentru a deschide viitorul. În schimb, când bătrânii comunică visele lor, tinerii văd bine ceea ce trebuie să facă. Tinerii care nu mai întreabă visele bătrânilor, fixându-se cu capul plecat asupra unor viziuni care nu merg dincolo de nasul lor, cu greu vor purta prezentul lor și cu greu vor suporta viitorul lor. Dacă bunicii se concentrează asupra melancoliilor lor, tinerii se vor gârbovi și mai mult asupra smartphone-ul lor. Ecranul poate chiar să rămână aprins, dar viața se stinge înainte de timp. Repercusiunea cea mai gravă a pandemiei nu se află oare chiar în rătăcirea celor mai tineri? Bătrânii au resurse de viață deja trăită la care pot să recurgă în orice moment. Îi vor privi pe tinerii care pierd viziunea lor sau îi vor însoți încălzind visele lor? În fața viselor bătrânilor, ce vor face tinerii?

Înțelepciunea drumului lung care însoțește bătrânețea la terminarea sa trebuie trăită ca o ofertă de sens al vieții, nu consumată ca inerție a supraviețuirii sale. Bătrânețea, dacă nu este restituită demnității unei vieți demne din punct de vedere uman, este destinată să se închidă într-o slăbire care ia tuturor iubirea. Această provocare de umanitate și de civilizație cere angajarea noastră și ajutorul lui Dumnezeu. Să cerem asta de la Duhul Sfânt. Cu aceste cateheze despre bătrânețe, aș vrea să-i încurajez pe toți să investească gânduri și afecte cu privire la darurile pe care ea le poartă cu sine și la celelalte vârste ale vieții. Bătrânețea este un dar pentru toate vârstele vieții. Este un dar de maturitate, de înțelepciune. Cuvântul lui Dumnezeu ne va ajuta să discernem sensul și valoarea bătrâneții; Duhul Sfânt să ne dea și nouă visele și viziunile de care avem nevoie. Și aș vrea să subliniez, așa cum am ascultat în profeția lui Ioel, la început, că important este nu numai ca bătrânul să ocupe locul de înțelepciune pe care-l are, de istorie trăită în societate, ci și să există un colocviu, care să-i pună în convorbire cu tinerii. Tinerii trebuie să intre în convorbire cu bătrânii, iar bătrânii cu tinerii. Și această punte va fi transmiterea înțelepciunii în umanitate. Îmi doresc ca aceste reflecții să fie de folos pentru noi toți, pentru a duce înainte această realitate pe care o spunea profetul Ioel, ca, în dialogul dintre tineri și bătrâni, bătrânii să poată da visele și tinerii să le poată primi și să le ducă înainte. Să nu uităm că în cultura fie familială, fie socială bătrânii sunt ca rădăcinile copacului: au toată istoria acolo, iar tinerii sunt ca florile și fructele. Dacă nu vine sucul, dacă nu vine această „venă” – să spunem așa – de la rădăcini, niciodată nu vor putea înflori. Să nu uităm acel poet despre care am spus de atâtea ori: „Tot ceea ce copacul are înflorit vine de la ceea ce are în subteran” (Francisco Luis Bernárdez). Tot ceea ce este frumos într-o societate este în raport cu rădăcinile bătrânilor. Pentru aceasta, în aceste cateheze, eu aș vrea ca figura bătrânului să fie scoasă în evidență, ca să se înțeleagă bine că bătrânul nu este un material de rebutat: este o binecuvântare pentru societate.

* * *

Apel

Am o mare durere în inimă din cauza înrăutățirii situației din Ucraina. În pofida eforturilor diplomatice din ultimele săptămâni se deschid scenarii tot mai alarmante. Ca și mine, mulți oameni, în toată lumea, simt angoasă și îngrijorare. Încă o dată pacea tuturor este amenințată de interese partizane. Aș vrea să fac apel la cei care au responsabilități politice, pentru ca să facă o serioasă examinare a conștiinței în fața lui Dumnezeu, care este Dumnezeul păcii și nu al războiului; care este Tatăl tuturor, nu numai al vreunuia, care ne vrea frați și nu dușmani. Rog toate părțile implicate pentru ca să se abțină de la orice acțiune care provoacă și mai multă suferință populațiilor, destabilizând conviețuirea între națiuni și discreditând dreptul internațional.

Și acum aș vrea să fac apel la toți, credincioși sau necredincioși. Isus ne-a învățat că la nebunia diabolică a violenței se răspunde cu armele lui Dumnezeu, cu rugăciunea și postul. Îi invit pe toți să facă din următoarea zi de 2 martie, Miercurea Cenușii, o Zi de post pentru pace. Îi încurajez în mod special pe credincioși pentru ca în acea zi să se dedice intens rugăciunii și postului. Regina păcii să ferească lumea de nebunia războiului.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 23.02.2022
Publicarea pe acest sit: 23.02.2022
Etichete: , ,

Documente pe teme asemănătoare:

Comentariile sunt închise.