Audienţa generală de miercuri

Miercurea Cenușii
miercuri, 21 februarie 2007

Dragi frați și surori,

Miercurea Cenușii, pe care o celebrăm astăzi, pentru noi creștinii este o zi deosebită, caracterizată de un profund spirit de reculegere și de reflecție. De fapt însuși drumul Postului Mare, îl întreprindem prin ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, rugăciune și pocăință. Sunt patruzeci de zile de-a lungul cărora liturgia ne va ajuta să retrăim etapele progresive ale misterului mântuirii. După cum știm, omul a fost creat pentru a fi prietenul lui Dumnezeu. Dar păcatul primilor părinți a frânt această relație de încredere și iubire și, în consecință a făcut omenirea incapabilă să realizeze vocația sa originară. Însă datorită sacrificiului răscumpărător al lui Cristos am fost eliberați de sub puterea răului: Cristos de fapt, după cum scrie apostolul Ioan, s-a făcut victimă de ispășire pentru păcatele noastre (cfr 1In 2,2); și sfântul Petru adaugă: El a murit o dată pentru totdeauna pentru păcate (cfr 1Pt 3,18).

Mort în Cristos pentru păcat, și cel botezat renaște la viața nouă, restabilit în mod gratuit în demnitatea de fiu al lui Dumnezeu. Din acest motiv în comunitatea creștină de la începuturi Botezul era considerat ca și „prima înviere” (cfr Fap 20,5; Rom 6,1-11; In 5,25-28). Așadar, încă de la origini, Postul Mare a fost trăit ca și timp de imediată pregătire pentru Botez, care era administrat în mod solemn în Vigilia pascală. Tot Postul Mare era un drum spre această mare întâlnire cu Cristos, spre această scufundare în Cristos și această reînnoire a vieții. Noi suntem deja botezați, dar Botezul adesea nu este rodnic în viața noastră zilnică. De aceea și pentru noi Postul Mare este un reînnoit „catecumenat” în care mergem din nou la întâlnirea cu Botezul nostru pentru a-l redescoperi și a-l retrăi în profunzime, pentru a deveni din nou cu adevărat creștini. Așadar Postul Mare este un prilej de „a redeveni” creștini, printr-un continuu proces de schimbare interioară și de înaintare în conștiința și în iubirea față de Cristos. Convertirea nu se realizează o dată pentru totdeauna, ci este un proces, este un drum interior al întregii noastre vieți. Este evident faptul că acest itinerar de convertire evanghelică nu se poate reduce la o anumită perioadă a anului: este un drum al fiecărei zile, care trebuie să cuprindă întregul arc al existenței, fiecare zi a vieții noastre. Din această perspectivă, pentru fiecare creștin și pentru toate comunitățile ecleziale, Postul Mare este sezonul spiritual propice pentru a se antrena cu mai mare eficiență în căutarea lui Dumnezeu, deschizând inima față de Cristos. Sfântul Augustin a spus că viața noastră este un unic exercițiu al dorinței de a ne apropia de Dumnezeu, de a deveni capabili să-l lăsăm pe Dumnezeu să intre în ființa noastră. „Întreaga viață a creștinului fervent – spune – este o sfântă dorință”. Dacă așa stau lucrurile, în Postul Mare suntem stimulați și mai mult să smulgem „din dorințele noastre rădăcinile vanității” pentru a educa inima să-l dorească, adică să-l iubească pe Dumnezeu. „Dumnezeu – spune tot sfântul Augustin – aceste două silabe (De-us) sunt tot ceea ce dorim” (cfr Tract. in Iohn., 4). Și sperăm că într-adevăr vom începe să-l dorim pe Dumnezeu, și astfel să dorim adevărata viață, iubirea însăși și adevărul.

Cu cât mai potrivit este în acest caz îndemnul lui Isus pe care ni-l transmite evanghelistul Marcu: „Convertiți-vă și credeți în Evanghelie” (cfr Mc 1,15). Dorința sinceră după Dumnezeu ne face să alungăm răul și să împlinim binele. Această convertire a inimii este înainte de toate un dar gratuit al lui Dumnezeu, care ne-a creat pentru sine și în Isus Cristos ne-a răscumpărat: adevărata noastră fericire constă în a rămâne în El (cfr. In 15,3). Din acest motiv El însuși întâmpină cu harul său dorința noastră și însoțește eforturile noastre de convertire. Ce înseamnă în realitate a te converti? A te converti vrea să spună a-l căuta pe Dumnezeu, a merge cu Dumnezeu, a urma cu docilitate învățăturile Fiului său, ale lui Isus Cristos; a te converti nu este un efort de a ne autorealiza, întrucât ființa umană nu este arhitectul propriului destin veșnic. Nu suntem noi cei care ne-am făcut pe noi înșine. De aceea autorealizarea este o contradicție și este și prea puțin pentru noi. Avem un destin mai înalt. Am putea spune că mai degrabă convertirea constă tocmai în a nu ne considera „creatorii” noștri și a descoperi astfel adevărul, întrucât nu suntem autorii noștri. Convertirea constă în acceptarea liberă și cu iubire a faptului de a depinde în totalitate de Dumnezeu, adevăratul nostru Creator, acceptarea faptului de a depinde de iubire. Aceasta nu este dependență, ci libertate. A te converti înseamnă așadar nu a căuta succesul personal – care este un lucru care trece – ci, abandonând orice certitudine umană, să te pui cu simplitate și încredere în urmarea Domnului așa încât pentru fiecare Isus să devină, după cum îi plăcea fericitei Tereza de Calcutta să repete, „totul meu în totul”. Cine se lasă cucerit de El nu se teme că își va pierde viața, întrucât pe Cruce El ne-a iubit și s-a dat pe sine însuși pentru noi. Și tocmai pierzându-ne din iubire viața o vom regăsi.

Am vrut să subliniez imensa iubire pe care Dumnezeu o are pentru noi în mesajul pentru Postul Mare, publicat acum câteva zile, pentru ca creștinii tuturor comunităților să poată poposi spiritual, în timpul Postului Mare, cu Maria și Ioan, ucenicul preaiubit, alături de Acela care pe Cruce a oferit pentru omenire jertfa vieții sale (cfr In 19,25). Da, dragi frați și surori, Crucea este definitiva revelare a iubirii și a milostivirii divine și pentru noi, bărbații și femeile din această epocă a noastră, prea adesea distrași de preocupări și interese pământești și de moment. Dumnezeu este iubire, și iubirea sa este secretul fericirii noastre. Pentru a intra însă în acest mister al iubirii nu este altă cale decât aceea de a ne pierde, de a ne dărui, calea Crucii. „Dacă vrea cineva să vină după mine – spune Domnul – să se lepede de sine, să-și ia crucea și să mă urmeze” (Mc 8,34). Iată de ce liturgia din Postul Mare, în timp ce ne invită la reflecție și rugăciune, ne încurajează să valorificăm mai mult penitența și sacrificiul, pentru a lepăda păcatul și răul și a învinge egoismul și indiferența. Rugăciunea, postul și pocăința, faptele de caritate față de frați devin astfel căi spirituale pe care trebuie să le parcurgem pentru a ne reîntoarece la Dumnezeu, ca răspuns la repetatele chemări la convertire cuprinse și în liturgia de astăzi (cfr Ioel 2,12-13; Mt 6,16-18).

Dragi frați și surori, timpul Postului Mare, pe care-l începem chiar astăzi prin ritul auster și plin de semnificație al impunerii cenușii, să fie pentru toți o reînnoită experiență de iubire milostivă a lui Cristos, care pe Cruce și-a vărsat sângele pentru noi. Să ne așezăm cu docilitate la școala sa, pentru a învăța să „dăm din nou”, la rândul nostru, iubirea sa aproapelui, mai ales celor care suferă și sunt în dificultate. Aceasta este misiunea fiecărui ucenic al lui Cristos, dar pentru a o împlini este necesar să rămânem în ascultarea Cuvântului său și să ne hrănim cu fervoare din Trupul și din Sângele său. Itinerarul Postului Mare, care în Biserica antică era itinerar spre inițierea creștină, spre Botez și Euharistie, să fie pentru noi cei botezați un timp „euharistic” în care să participăm cu mai mare fervoare la jertfa Euharistică. Fecioara Maria care, după ce a luat parte la patima dureroasă a Fiului său divin, a experimentat bucuria învierii sale, să ne însoțească în acest timp al Postului Mare spre misterul Paștelui, revelare a supremei iubiri a lui Dumnezeu.

Post Binecuvântat!