Botezul ne face mădulare ale Trupului lui Cristos
miercuri, 15 ianuarie 2014
Iubiți frați și surori, bună ziua!
Miercurea trecută am început un scurt ciclu de cateheze despre Sacramente, începând de la Botez. Și asupra Botezului aș vrea să mă opresc și astăzi, pentru a sublinia un rod foarte important al acestui Sacrament: el ne face să devenim mădulare ale Trupului lui Cristos și ale poporului lui Dumnezeu. Sfântul Toma de Aquino afirmă că acela care primește Botezul este încorporat lui Cristos aproape ca un mădular însuși al său și este integrat în comunitatea credincioșilor (cf. Summa Theologiae, III, q. 69, art. 5; q. 70, art. 1), adică în poporul lui Dumnezeu. La școala Conciliului Vatican II noi spunem astăzi că Botezul ne face să intrăm în poporul lui Dumnezeu, ne face să devenim membri ai unui popor care merge, un popor peregrin în istorie.
De fapt, așa cum din generație în generație se transmite viața, tot așa din generație în generație, prin renașterea din izvorul baptismal, se transmite harul, și cu acest har poporul creștin merge în timp, ca un fluviu care irigă pământul și răspândește în lume binecuvântarea lui Dumnezeu. Din moment ce Isus a spus ceea ce am auzit în Evanghelie, discipolii au plecat să boteze; și din acel timp până astăzi există un lanț în transmiterea credinței prin Botez. Și fiecare dintre noi este o verigă a acelui lanț: un pas înainte, mereu; ca un fluviu care irigă. Așa este harul lui Dumnezeu și așa este credința noastră, pe care trebuie să o transmitem copiilor noștri, să o transmitem copiilor, pentru ca ei, odată deveniți adulți, să o poată transmite copiilor lor. Așa este Botezul. De ce? Pentru că Botezul ne face să intrăm în acest popor al lui Dumnezeu care transmite credința. Acest lucru este foarte important. Un popor al lui Dumnezeu care merge și transmite credința.
În virtutea Botezului noi devenim discipoli misionari, chemați să ducem Evanghelia în lume (cf. exortația apostolică Evangelii gaudium, 120). „Fiecare botezat, oricare ar fi funcția sa în Biserică și gradul de instruire a credinței sale, este un subiect activ de evanghelizare… Noua evanghelizare trebuie să implice un nou protagonism” (ibid.) al tuturor, al întregului popor al lui Dumnezeu, un nou protagonism al fiecăruia dintre cei botezați. Poporul lui Dumnezeu este un popor discipol – pentru că primește credința – și misionar – pentru că transmite credința. Și acest lucru îl face Botezul în noi. Ne dăruiește harul și transmite credința. Cu toții în Biserică suntem discipoli și suntem așa mereu, toată viața; și cu toții suntem misionari, fiecare în locul pe care Domnul ni l-a stabilit. Cu toții: cel mai mic este și misionar; și cel care pare mai mare este discipol. Însă vreunul dintre voi va spune: „Episcopii nu sunt discipoli, Episcopii știu totul; Papa știe totul, nu este discipol”. Nu, și Episcopii și Papa trebuie să fie discipoli, pentru că dacă nu sunt discipoli nu fac binele, nu pot să fie misionari, nu pot să transmită credința. Noi toți suntem discipoli și misionari.
Există o legătură indisolubilă între dimensiunea mistică și cea misionară a vocației creștine, ambele înrădăcinate în Botez. „Primind credința și Botezul, noi creștinii primim acțiunea Duhului Sfânt care ne face să îl mărturisim pe Isus Cristos ca Fiu al lui Dumnezeu și să îl numim pe Dumnezeu «Abba», Tată. Toți botezații și botezatele… suntem chemați să trăim și să transmitem comuniunea cu Treimea, pentru că evanghelizarea este un apel la participarea la comuniunea trinitară” (Documentul final de la Aparecida, nr. 157).
Nimeni nu se mântuiește singur. Suntem comunitate de credincioși, suntem popor al lui Dumnezeu și în această comunitate experimentăm frumusețea de a împărtăși experiența unei iubiri care ne precede pe toți, dar care în același timp ne cere să fim „canale” ale harului unii pentru alții, în pofida limitelor noastre și a păcatelor noastre. Dimensiunea comunitară nu este numai o „ramă”, un „cadru”, ci este parte integrantă a vieții creștine, a mărturiei și a evanghelizării. Credința creștină se naște și trăiește în Biserică, iar în Botez familiile și parohiile celebrează încorporarea unui nou mădular în Cristos și în Trupul Său care este Biserica (cf. ibid., nr. 175b).
Cu privire la importanța Botezului pentru poporul lui Dumnezeu, este exemplară istoria comunității creștine din Japonia. Ea a îndurat o persecuție dură la începuturile secolului al XVII-lea. Au fost acolo numeroși martiri, membrii clerului au fost expulzați și mii de credincioși au fost uciși. Nu a rămas în Japonia niciun preot, toți au fost expulzați. Atunci comunitatea s-a retras în clandestinitate, păstrând credința și rugăciunea în ascundere. Și când se năștea un copil, tata sau mama îl botezau, pentru că toți credincioșii pot să boteze în circumstanțe deosebite. Când, după circa două secole și jumătate, după 250 de ani, misionarii s-au întors în Japonia, mii de creștini au ieșit la iveală și Biserica a putut să reînflorească. Au supraviețuit cu harul Botezului lor! Acest lucru este mare: Poporul lui Dumnezeu transmite credința, botează copiii săi și merge înainte. Și au menținut, chiar și în secret, un puternic spirit comunitar, pentru că Botezul i-a făcut să devină un singur trup în Cristos: erau izolați și ascunși, dar erau mereu mădulare ale poporului lui Dumnezeu, mădulare ale Bisericii. Putem să învățăm mult din această istorie!
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 15.01.2014
Publicarea pe acest sit: 15.01.2014
Etichete: Audiențe generale, Papa F, Serie Sacramente