Familia – 32. Convivialitatea
miercuri, 11 noiembrie 2015
Cuvinte la începutul audienței generale
În aceste zile, Biserica italiană celebrează Întâlnirea Națională la Florența. Cardinalii, Episcopii, consacrații, laicii, toți împreună. Vă invit să o rugăm pe Preasfânta Fecioară Maria, o rugăciune „Bucură-te, Marie” pentru ei [Bucură-te, Marie…].
Iubiți frați și surori, bună ziua!
Astăzi vom reflecta asupra unei calități caracteristice vieții familiale, care se învață încă din primii ani de viață: convivialitatea, adică aptitudinea de a împărtăși bunurile vieții și de a fi fericiți să putem face aceasta. A împărtăși și a ști să împărtășim este o virtute prețioasă! Simbolul său, „icoana” sa, este familia reunită în jurul mesei familiale. Împărtășirea mâncării – în afară de mâncare, și împărtășirea afectelor, a relatărilor, a evenimentelor… – este o experiență fundamentală. Când este o sărbătoare, un aniversare a zilei de naștere, alte aniversări, există întâlnire în jurul mesei. În unele culturi există obiceiul să se facă aceasta și pentru un doliu, pentru a fi aproape de cel care este în durere datorită pierderii unei rude.
Convivialitatea este un termometru sigur pentru a măsura sănătatea raporturilor: dacă în familie există ceva ce nu merge, sau vreo rană ascunsă, la masă se înțelege imediat. O familie care nu mănâncă aproape niciodată împreună, sau în care la masă nu se vorbește, ci se privește televizorul, sau smartphone-ul, este o familie „puțin familie”. Când copiii la masă sunt alipiți de computer, de telefon, și nu se ascultă între ei, aceasta nu este familie, este o pensiune.
Creștinul are o vocație specială la convivialitate, toți știu aceasta. Domnul Isus învăța cu plăcere la masă și reprezenta uneori împărăția lui Dumnezeu ca un ospăț de sărbătoare. Isus a ales masa și pentru a încredința discipolilor testamentul Său spiritual – a făcut-o la cină – condensat în gestul memorial al Jertfei Sale: dar al Trupului Său și al Sângelui Său ca Hrană și Băutură de mântuire, care hrănesc iubirea adevărată și durabilă.
În această perspectivă, putem spune că familia este „de-a casei” la Liturghiei, tocmai pentru că aduce la Euharistie propria experiență de convivialitate și o deschide la harul unei convivialități universale, a iubirii lui Dumnezeu față de lume. Participând la Euharistie, familia este purificată de ispita de a se închide în ea însăși, este întărită în iubire și în fidelitate, și lărgește granițele propriei fraternități după inima lui Cristos.
În acest timp al nostru, marcat de atâtea închideri și de prea multe ziduri, convivialitatea, generată de familie și dilatată de Euharistie, devine o oportunitate crucială. Euharistia și familiile hrănite de ea pot să învingă închiderile și să construiască punți de primire și de caritate. Da, Euharistia unei Biserici de familii, capabile să restituie comunității plămada activă a convivialității și a ospitalității reciproce, este o școală de incluziune umană care nu se teme de confruntări! Nu există mici, orfani, slabi, lipsiți de apărare, răniți și dezamăgiți, disperați și abandonați pe care convivialitatea euharistică a familiilor să nu îi poată hrăni, înzdrăveni, proteja și găzdui.
Amintirea virtuților familiale ne ajută să înțelegem. Noi înșine am cunoscut, și încă mai cunoaștem, ce minuni se pot întâmpla când o mamă are privire și atenție, ocrotire și grijă față de copiii altuia, în afară de cei ai săi. Până ieri, era suficientă o mamă pentru toți copiii din curte! Și iarăși: știm bine ce forță dobândește un popor ai cărui părinți sunt gata să îi ocrotească pe copiii tuturor, deoarece consideră copiii un bun neîmpărțit, pe care sunt fericiți și mândri să îl protejeze.
Astăzi multe contexte sociale pun piedici convivialității familiale. Este adevărat, astăzi nu este ușor. Trebuie să găsim modul de a o recupera. La masă se vorbește, la masă se ascultă. Fără tăcere, acea tăcere care nu este tăcerea călugărițelor, ci este tăcerea egoismului, unde fiecare acționează pentru sine, sau televizorul sau computerul… și nu se vorbește. Nu, fără tăcere. Trebuie recuperată acea convivialitate familială chiar adaptând-o la timpuri. Convivialitatea pare că a devenit un lucru care se cumpără și se vinde, dar astfel este un alt lucru.
Și hrana nu este întotdeauna simbolul unei împărtășiri corecte a bunurilor, capabile să ajungă la cel care nu are nici pâine nici afecte. În țările bogate suntem induși să cheltuim pentru o hrană excesivă și apoi suntem din nou induși să remediem excesul. Și această „afacere” nesăbuită distrage atenția noastră de la foamea adevărată, a trupului și a sufletului. Când nu există convivialitate există egoism, fiecare se gândește la sine însuși. Cu atât mai mult că publicitatea a redus-o la o slăbiciune după gustări sau la o dorință de dulciuri. În timp ce atâția, prea mulți, frați și surori rămân în afara mesei. Este puțin rușinos!
Să privim la misterul Ospățului euharistic. Domnul frânge Trupul Său și varsă Sângele Său pentru toți. Într-adevăr, nu există diviziune care să poată rezista în fața acestei Jertfe de comuniune; numai atitudinea de falsitate, de complicitate cu răul poate să excludă de la aceasta. Orice altă distanță nu poate să reziste în fața puterii acestei pâini frânte și a acestui vin vărsat, Sacrament al unicului Trup al Domnului. Alianța vie și vitală a familiilor creștine, care precede, susține și îmbrățișează în dinamismul ospitalității sale trudele și bucuriile zilnice, cooperează cu harul Euharistiei, care este în măsură să creeze comuniune mereu nouă cu forța sa care include și care mântuiește.
Familia creștină va arăta tocmai în acest fel lărgimea adevăratului său orizont, care este orizontul Bisericii Mame a tuturor oamenilor, a tuturor celor abandonați și excluși, în toate popoarele. Să ne rugăm pentru ca această convivialitate familială să poată crește și să se poată maturiza în timpul de har al apropiatului Jubileu al Milostivirii.
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 11.11.2015
Publicarea pe acest sit: 11.11.2015
Etichete: Audiențe generale, Papa F, Serie Familia