Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
în Bazilica „Santa Maria in Aracoeli”
marți, 20 octombrie 2020
Este un dar să ne rugăm împreună. Mulțumesc și vă salut cu afect pe voi toți, îndeosebi pe Sanctitatea Sa patriarhul ecumenic, fratele meu Bartolomeu, și pe dragul episcop Heinrich, președinte al Consiliului Bisericii Evanghelice din Germania. Din păcate, preasfințitul arhiepiscop de Canterbury, Justin, nu a putut să vină din cauza pandemiei.
Textul din Pătimirea Domnului pe care l-am ascultat se situează imediat înainte de moartea lui Isus și vorbește despre ispita care se abate asupra lui, epuizat pe cruce. În timp ce trăiește momentul cel mai înalt al durerii și al iubirii, mulți, fără milă, năpustesc asupra lui un refren: „Salvează-te pe tine însuți!” (Mc 15,30). Este o ispită crucială, care îi atacă pe toți, și pe noi, creștinii: este ispita de a ne gândi să ne salvăm numai pe noi înșine sau propriul grup, de a avea în cap numai propriile probleme și propriile interese, în timp ce tot restul nu contează. Este un instinct foarte uman, însă rău, și este ultima provocare adusă Dumnezeului răstignit.
Salvează-te pe tine însuți. Spun asta mai întâi „cei care treceau” (v. 29). Erau oameni obișnuiți, care l-au auzit pe Isus vorbind și l-au văzut făcând minuni. Acum îi spun: „Salvează-te pe tine însuți, coboară de pe cruce”. Nu aveau milă, ci voință de miracole, să-l vadă coborând de pe cruce. Poate că și noi am prefera uneori un dumnezeu spectaculos și nu compătimitor, un dumnezeu puternic în ochii lumii, care se impune cu forța și îl pune pe fugă pe cel care ne vrea rău. Însă acesta nu este Dumnezeu, este eul nostru. De câte ori vrem un dumnezeu după măsura noastră, în loc să devenim noi după măsura lui Dumnezeu; un dumnezeu ca noi, în loc să devenim noi asemenea lui! Însă în felul acesta în locul adorării lui Dumnezeu preferăm cultul eului. Este un cult care crește și se alimentează cu indiferența față de celălalt. De fapt, pentru acei trecători Isus era de interes numai pentru a satisface voințele lor. Însă, redus la un rebut pe cruce, nu mai era de interes. Era în fața ochilor lor, însă departe de inima lor. Indiferența îi ținea departe de adevărata față a lui Dumnezeu.
Salvează-te pe tine însuți. În următorul moment vin arhiereii și cărturarii. Erau cei care l-au condamnat pe Isus pentru că reprezenta un pericol pentru ei. Însă toți suntem specialiști în a pune pe cruce pe ceilalți numai să ne salvăm pe noi înșine. În schimb, Isus se lasă pironit pentru a ne învăța să nu descărcăm răul asupra celorlalți. Acei conducători religioși îl acuză tocmai din cauza celorlalți: „Pe alții i-a salvat, pe sine nu se poate salva!” (v. 31). Îl cunoșteau pe Isus, își aminteau de vindecările și eliberările pe care le-a făcut și fac o legătură malițioasă: insinuează că a salva, a ajuta pe alții nu aduce niciun bine; el, care s-a dedicat așa de mult pentru alții, se pierde pe sine însuși! Acuza este batjocoritoare și se îmbracă în termeni religioși, folosind de două ori verbul a salva. Însă „evanghelia” lui salvează-te pe tine însuți nu este evanghelia mântuirii. Este evanghelia apocrifă cea mai falsă, care pune crucile asupra celorlalți. În schimb, evanghelia adevărată ia asupra sa crucile celorlalți.
Salvează-te pe tine însuți. În sfârșit, și cei răstigniți cu Isus se unesc cu climatul de provocare împotriva lui. Cât de ușor este de criticat, de a vorbi împotrivă, de a vedea răul în ceilalți și nu în noi înșine, ajungând la descărcarea vinelor asupra celor mai slabi și marginalizați! Însă, de ce acei răstigniți se confruntă cu Isus? Pentru că nu-i ia jos de pe cruce. Îi spun: „Salvează-te pe tine însuți și pe noi!” (Lc 23,39). Îl caută pe Isus numai pentru a rezolva problemele lor. Însă Dumnezeu nu vine atât pentru a ne elibera de probleme, care vin mereu, ci pentru a ne salva de adevărata problemă, care este lipsa de iubire. Acesta este motivul profund al relelor noastre personale, sociale, internaționale, ambientale. A ne gândi numai la noi înșine este tatăl tuturor relelor. Însă unul dintre răufăcători îl observă pe Isus și vede în el iubirea blândă. Și obține paradisul făcând un singur lucru: mutând atenția de la el la Isus, de la el la cel care era lângă el (cf. v. 42).
Iubiți frați și surori, pe Calvar a avut loc marele duel între Dumnezeu venit ca să ne mântuiască și omul care vrea să se mântuiască pe sine însuși; între credința în Dumnezeu și cultul eului; între omul care acuză și Dumnezeu care scuză. Și a venit victoria lui Dumnezeu, milostivirea sa a coborât asupra lumii. De pe cruce a izvorât iertarea, s-a renăscut fraternitatea: „Crucea ne face frați” (Benedict al XVI-lea, Cuvinte la sfârșitul Via Crucis, 21 martie 2008). Brațele lui Isus, deschise pe cruce, marchează o cotitură, pentru că Dumnezeu nu arată cu degetul spre cineva, ci îmbrățișează pe fiecare. Pentru că numai iubirea stinge ura, numai iubirea învinge până la capăt nedreptatea. Numai iubirea face loc celuilalt. Numai iubirea este calea pentru comuniunea deplină între noi.
Să privim la Dumnezeul răstignit și să-i cerem Dumnezeului răstignit harul de a fi mai uniți, mai fraterni. Și atunci când suntem tentați să urmăm logicile lumii, să ne amintim de cuvintele lui Isus: „Cine vrea să-și salveze viața o va pierde; cine, însă, își pierde viața pentru mine și pentru evanghelie o va salva” (Mc 8,35). Ceea ce în ochii omului este o pierdere, pentru noi este mântuirea. Să învățăm de la Domnul, care ne-a mântuit golindu-se pe sine însuși (cf. Fil 2.7), devenind altul: din Dumnezeu om, din spirit carne, din rege servitor. Ne invită și pe noi să „devenim alții”, să mergem spre alții. Cu cât vom fi mai alipiți de Domnul Isus, cu atât vom fi mai deschiși și „universali”, pentru că ne vom simți responsabili pentru ceilalți. Și celălalt va fi calea pentru a ne salva pe noi înșine: fiecare celălalt, fiecare ființă umană, oricare ar fi istoria sa și crezul său. Începând de la săraci, de la cei mai asemănători cu Cristos. Marele arhiepiscop de Constantinopol, Sfântul Ioan Gură de Aur, a scris că „dacă n-ar exista săracii, în mare parte ar fi demolată mântuirea noastră” (Despre Scrisoarea a II-a către Corinteni, XVII, 2). Domnul să ne ajute să mergem împreună pe calea fraternității, pentru a fi martori credibili ai Dumnezeului celui viu.