Mesajul Urbi et Orbi – Paşti

Mesajul Urbi et Orbi
al Sanctității Sale Papa Francisc
12 aprilie 2020

Iubiți frați și surori, Paște binecuvântat!

Astăzi răsună în întreaga lume vestea Bisericii: „Isus Cristos a înviat!” – „Adevărat a înviat!”.

Ca o flacără nouă, această Veste Bună s-a aprins în noapte: noaptea unei lumi care se confruntă deja cu provocări epocale, iar acum este împovărată de pandemie, care pune la grea încercare marea noastră familie umană. În această noapte a răsunat glasul Bisericii: «Cristos, speranța mea, a înviat!» (Secvența pascală).

Este o altfel de „contaminare”, care se transmite de la inimă la inimă – pentru că fiecare inimă omenească așteaptă această Veste Bună. Este o contaminare a speranței: «Cristos, speranța mea, a înviat!». Nu este vorba de o formulă magică, care să facă să dispară problemele. Nu, învierea lui Cristos nu înseamnă asta. Este în schimb biruința iubirii asupra rădăcinii răului, o biruință care nu „trece peste” suferință și moarte, ci le traversează deschizând o cale în abis, trasformând răul în bine: o marcă exclusivă a puterii lui Dumnezeu.

Cel Înviat este Cel Răstignit, nu altcineva. În trupul său glorios poartă răni de neșters: răni devenite întrezăriri de speranță. Către El ne îndreptăm privirea ca să vindece rănile omenirii suferinde.

Gândul meu astăzi se îndreaptă mai ales spre aceia care sunt afectați în mod direct de coronavirus: către bolnavi, către cei care au murit și rudele care plâng pierderea celor dragi ai lor, cărora nu au reușit să le adreseze un ultim salut. Domnul vieții să-i primească la sine în împărtăția sa pe cei decedați și să le dea mângâiere și speranță celor care sunt încă în încercare, mai ales celor bătrâni și persoanelor singure. Să nu-i lipsească de mângâierea sa și de ajutoarele necesare pe cei care se află în condiții particulare de vulnerabilitate, așa cum sunt cei care lucrează în căminele de bătrâni, sau care trăiesc în cazărmi și în închisori. Pentru mulți este un Paște al singurătății, trăit între doliu și multe neajunsuri pe care pandemia le provoacă, de suferințe fizice și probleme economice.

Acest virus nu ne-a lipsit doar de relațiile afective, ci și de posibilitatea de a experimenta personal mângâierea care vine din Sacramente, mai ales de Sfânta Împărtășanie și de Spovadă. În multe țări nu a fost posibilă participarea la aceste sacramente, dar Domnul nu ne-a lăsat singuri! Rămânând uniți în rugăciune, suntem siguri că El și-a pus mâna asupra noastră (cfr Ps 138,5), repetându-ne cu tărie: nu te teme, «am înviat și sunt mereu cu tine » (cfr Misal Roman)!

Isus, Învierea noastră, să le dea tărie și speranță medicilor și infirmierilor, care pretutindeni oferă o mărturie a grijii și iubirii față de aproapele până la epuizarea forțelor și nu rareori până la sacrificarea propriei sănătăți. Către ei, precum și către cei care lucrează asiduu pentru a garanta serviciile esențiale necesare conviețuirii civile, către forțele de ordine și militarii care în multe țări au contribuit la reducerea dificultăților și suferințelor populației, se îndreaptă gândul nostru plin de afecțiune și de recunoștință.

În aceste săptămâni, viața a milioane de persoane s-a schimbat deodată. Pentru mulți, rămânerea acasă a fost o ocazie pentru a reflecta, pentru a opri ritmul frenetic al vieții, pentru a sta cu cei dragi și a se bucura de prezența lor. Pentru mulți însă este și un timp de preocupare pentru viitorul care pare nesigur, pentru riscul pierderii locului de muncă și pentru alte consecințe pe care actuala criză le aduce cu sine. Îi încurajez pe cei care au responsabilități politice să se dedice în mod activ în favoarea binelui comun al cetățenilor, furnizând mijloacele și instrumentele necesare pentru a le permite tuturor să ducă o viață demnă și să favorizeze, atunci când circumstanțele o vor permite, reluarea obișnuitelor activități cotidiene.

Nu e timp pentru indiferență, pentru că întreaga omenire suferă și trebuie să fie unită pentru a înfrunta pandemia. Isus înviat să le dăruiască speranță tuturor celor săraci, celor care trăiesc la periferii, refugiaților și celor fără adăpost. Să nu fie lăsați singuri acești frați și surori mai slabi, care populează orașele și periferiile din fiecare parte a lumii. Să nu-i privăm de bunurile de primă necesitate, mai greu de procurat acum când multe activități sunt oprite, precum medicamentele și, mai ales, posibilitatea de a primi asistență medicală adecvată. Ținând cont de circumstanțe, să fie diminuate și sancțiunile internaționale care le iau, țărilor sancționate, posibilitatea de a furniza sprijin adecvat propriilor cetățeni, și toate statele, mai ales cele mai sărace, să fie ajutate să facă față celor mai mari necesități ale momentului, reducând, dacă nu chiar ștergând datoria care apasă asupra economiei lor.

Nu e timp pentru egoisme, pentru că provocarea pe care o trăim ne unește pe toți și nu face diferență între persoane. Dintre multele regiuni lovite de coronavirus, îndrept un gând special spre Europa. După al Doilea Război Mondial, acest iubit continent a putut să reînvie grație unui concret spirit de solidarietate care i-a permis să depășească rivalitățile din trecut. Este mai urgent ca oricând, mai ales în circumstanțele actuale, ca astfel de rivalități să nu se reînfiripe, ci ca toți să se recunoască parte a unei singure familii și să se sprijine reciproc. Astăzi, Uniunea Europeană are în fața sa o provocare istorică, de care va depinde nu numai viitorul ei, dar și cel al întregii omeniri. Să nu se piardă ocazia de a da o nouă dovadă de solidaritate, recurgând chiar la soluții inovative. Alternativa este numai egoismul intereselor particulare și inspita întoarcerii la trecut, cu riscul de a pune la grea  încercare conviețuirea pacifică și dezvoltarea generațiilor viitoare.

Nu e timp pentru diviziuni. Cristos pacea noastră să-i lumineze pe cei care au responsabilități în situațiile de conflict, ca să aibă curajul de a adera la apelul de încetare globală și imediată a focului în toate colțurile lumii. Nu este timpul să continuăm să fabricăm și să comercializăm arme, cheltuind sume considerabile care ar trebui folosite pentru a îngriji persoanele și pentru a salva vieți. Să fie în schimb timpul în care să se pună în sfârșit capăt îndelungatului război care a însângerat Siria, conflictului din Yemen și tensiunilor din Irak, ca și din Liban. Să fie acesta timpul în care israelineii și palestinienii să reia dialogul, pentru a găsi o soluție stabilă și durabilă care să le permită și unora și celorlalți să trăiască în pace. Să înceteze suferințele populației care trăiește în regiunile estice ale Ucrainei. Să se pună capăt atacurilor teroriste îndreptate asupra atâtor persoane nevinovate în diferite țări din Africa.

Nu e timp pentru uitare. Criza pe care o înfruntăm să nu ne facă să uităm multele exigențe care aduc cu sine suferințe atâtor persoane. Domnul vieții să fie aproape de populațiile din Asia și din Africa care traversează grave crize umanitare, precum cele din Provincia Cabo Delgado, din nordul Mozambicului. Să înflăcăreze inima atâtor persoane refugiate și strămutate, din cauza războaielor, secetei și foametei. Să îi ocrotească pe numeroșii migranți și refugiați, dintre care mulți sunt copii, care trăiesc în condiții de nesuportat, mai ales în Libia și la granița dintre Grecia și Turcia. Să-i permită Venezuelei să ajungă la soluții concrete și imediate, menite să permită accesul la ajutorul internațional populației care suferă din cauza gravei conjuncturi politice, socio-economice și sanitare.

Iubiți frați și surori,

Indiferența, egoismul, diviziunea, uitarea nu sunt cuvintele pe care vrem să le auzim în aceste timpuri. Vrem să le interzicem în orice timp! Ele par să prevaleze atunci când în noi înving teama și moartea, adică atunci când nu îl lăsăm pe Isus Cristos să fie biruitor în inima și în viața noastră. El, care a învins deja moartea deschizându-ne calea spre mântuirea veșnică, să risipească întunericul sărmanei noastre omeniri și să ne introducă în ziua sa cea glorioasă și fără de apus.