Mesajul Urbi et Orbi – Paşti

Mesajul Urbi et Orbi
al Sanctității Sale Papa Benedict al XVI-lea
4 aprilie 2010

„Cantemus Domino: glorios enim magnificatus est”
„Să cântăm Domnului: El este cu adevărat glorios!”
(Liturgia orelor, Paște, Oficiul lecturilor, Ant. 1)

Iubiți frați și surori!

Vă aduc vestea Paștelui cu aceste cuvinte ale Liturgiei, care sunt ecoul străvechiului imn de laudă al evreilor după trecerea Mării Roșii. Cartea Exodului (cf. 15,19-21) relatează că atunci când au trecut prin mare ca pe uscat și i-au văzut pe egipteni înecați de ape, Miriam – sora lui Moise și Aron – și celelalte femei au intonat dansând această cântare de bucurie: „Cântați Domnului, / pentru că a triumfat în mod minunat: / calul și călărețul / i-a aruncat în mare!” Creștinii, în toată lumea, repetă această cântare în Privegherea pascală, și o rugăciune specială explică semnificația ei; o rugăciune pe care acum, în lumina deplină în Învierii, ne-o însușim cu bucurie: „O, Dumnezeule, și în timpurile noastre vedem strălucind faptele Tale minunate din vechime: ceea ce ai făcut cu mâna Ta puternică pentru a elibera un singur popor de asuprirea faraonului, acum împlinește prin apa Botezului pentru mântuirea tuturor popoarelor; fă ca întreaga omenire să fie primită printre fiii lui Abraham și să fie părtașă de demnitatea poporului ales”.

Evanghelia ne-a revelat împlinirea figurilor din vechime: cu moartea și învierea Sa, Isus Cristos l-a eliberat pe om din sclavia păcatului și i-a deschis drumul spre adevărata Țară Promisă, Împărăția lui Dumnezeu, Împărăție universală a dreptății, a iubirii și a păcii. Acest „exod” are loc înainte de toată chiar în om și constă într-o nouă naștere în Duhul Sfânt, efect al Botezului pe care Cristos ni l-a dăruit tocmai în misterul pascal. Omul vechi lasă loc omului nou; viața de dinainte este lăsată în urmă și se poate începe o nouă viață (cf. Rom 6,4). Dar „exodul” spiritual este începutul unei eliberări integrale, capabilă să reînnoiască orice dimensiune umană, personală și socială.

Da, fraților, Paștele este adevărata mântuire a umanității! Dacă Cristos – Mielul lui Dumnezeu – nu și-ar fi vărsat Sângele său pentru noi, n-am avea nici o speranță, destinul nostru și al lumii întregi ar fi în mod inevitabil moartea. Însă Paștele a inversat tendința: Învierea lui Cristos este o nouă creație, ca o altoire care poate să regenereze toată planta. Este un eveniment care a modificat orientarea profundă a istoriei, orientând-o o dată pentru totdeauna de partea binelui, a vieții, a iertării. Suntem liberi, suntem mântuiți! Iată pentru ce din adâncul inimii tresăltăm: „Să cântăm Domnului: este într-adevăr glorios!”

Poporul creștin, ieșit din apele Botezului, este trimis în toată lumea să mărturisească această mântuire, să ducă tuturor rodul Paștelui, care constă într-o viață nouă, eliberată de păcat și readusă la frumusețea ei originară, la bunătatea și adevărul ei. În continuu, în decursul celor două mii de ani, creștinii – în special sfinții – au făcut rodnică istoria cu experiența vie a Paștelui. Biserica este poporul exodului, deoarece în mod constant trăiește misterul pascal și răspândește forța sa reînnoitoare în orice timp și în orice loc. Și în zilele noastre umanitatea are nevoie de un „exod”, nu de ajustări superficiale, ci de o convertire spirituală și morală. Are nevoie de mântuirea Evangheliei, pentru a ieși dintr-o criză care este profundă și ca atare cere schimbări profunde, pornind de la conștiințe.

Mă rog Domnului Isus ca în Orientul Mijlociu, și îndeosebi în Țara sfințită de moartea și învierea Sa, popoarele să facă un „exod” adevărat și definitiv din război și din violență la pace și la înțelegere. Comunităților creștine, care, în special în Irak, experimentează încercări și suferințe, Cel Înviat le repetă cuvântul încărcat de consolare și de încurajare pe care l-a adresat Apostolilor în cenacol: „Pace vouă!” (In 20,21).

Pentru acele țări din America Latină și din Caraibe care experimentează o recrudescență periculoasă a delictelor legate de traficul de droguri, Paștele lui Cristos să însemne victoria conviețuirii pașnice și a respectului față de binele comun. Iubita populație din Haiti, devastată de teribila tragedie a cutremurului, să facă „exodul” său din doliu și din disperare la o nouă speranță, susținută de solidaritatea internațională. Iubiții cetățeni din Chile, loviți de o altă catastrofă gravă, dar susținuți de credință, să înfrunte cu tenacitate lucrarea de reconstruire. În puterea lui Isus înviat, în Africa să se pună capăt conflictelor care continuă să provoace distrugere și suferințe și să se ajungă la acea pace și la acea reconciliere care sunt garanții de dezvoltare. Îndeosebi, încredințez Domnului viitorul Republicii Democratice Congo, al Guineei și al Nigeriei.

Cel Înviat să-i susțină pe creștinii care, pentru credința lor, suferă persecuția și chiar moartea, ca în Pakistan. Țărilor lovite de terorism și de discriminările sociale sau religioase El să le dea forța de a întreprinde parcursuri de dialog și de conviețuire senină. Responsabililor tuturor națiunilor, Paștele lui Cristos să le aducă lumină și putere, pentru ca activitatea economică și financiară să fie în sfârșit fundamentată după criterii de adevăr, de dreptate și de ajutor fratern. Puterea mântuitoare a învierii lui Cristos să cuprindă toată omenirea, pentru ca ea să depășească exprimările multiple și tragice ale unei „culturi a morții” care tinde să se răspândească, pentru a edifica un viitor de iubire și de adevăr, în care orice viață umană să fie respectată și primită.

Iubiți frați și surori! Paștele nu săvârșește nici o magie. Așa cum dincolo de Marea Roșie evreii au găsit deșertul, tot așa Biserica, după Înviere, găsește mereu istoria cu bucuriile și speranțele sale, durerile și neliniștile sale. Și totuși, această istorie s-a schimbat, este marcată de o alianță nouă și veșnică, este realmente deschisă spre viitor. Pentru aceasta, mântuiți în speranță, să continuăm pelerinajul nostru, purtând în inimă cântarea veche și mereu nouă: „Să cântăm Domnului: este într-adevăr glorios!”