Pastorala de Paşti a PS Böcskei László

Mesaj la Învierea Domnului 2010

Prea Cucernici Confrați în preoție, Iubiții mei credincioși!

În timpul pregătirii noastre din postul mare, ne-a preocupat mult misterul și evenimentul pascal. Bazându-ne pe mărturiile Sfintei Scripturi, ne-am străduit să ne apropiem de gândirea lui Dumnezeu și planurile sale referitoare la om și la viitorul său, încercând în același timp să ascultăm cuvântul Său, care ne cheamă la o viață înnoită prin convertire și calea pocăinței. Într-o astfel de întâlnire cu Dumnezeu, ascultându-L și urmându-L, am putut să ne pregătim pentru sărbătorirea sfântului Mister Pascal, pentru care întreaga lume creștină se pregătește cu bucurie și speranță.

Atunci când, Michelangelo, spre sfârșitul vieții sale a început să vorbească despre moarte și i-a atenționat pe cei apropiați că Dumnezeu în curând îl va chema, l-au întrebat dacă cumva se simte ostenit de viață. Răspunsul lui a fost acesta: „Nu m-am obosit de viață, cu mult mai mult , mi-e foame de viață.”

Sfântul Carol Borromeu, când a cerut să i se picteze moartea, văzând lucrarea maestrului, care a pictat-o în imaginea unui schelet, a spus: „Nu, așa nu este bine. Pictează moartea prin imaginea unui aducător de veste, care poartă în mâna sa o cheie de aur.”

Omul de astăzi un este obișnuit cu o astfel de abordare a morții. Pentru mulți moartea nu este poarta care duce la viață, ci reprezintă punctul de la sfârșitul propoziției, clipa din urmă care încheie viața. Și în cimitire, mormintele sunt numite „ultimul loc de odihnă”, iar cu ocazia vizitelor la mormintele celor răposați, ne exprimăm respectul față de ei, dar despre înviere nu se spun prea multe cuvinte, sau dacă totuși, atunci se face cu destule rezerve.

Asemenea ucenicilor, care au putut să experimenteze îngrozitoarea moarte a lui Isus, la fel și creștinul este confruntat cu această încercare. Prin moarte pierdem pe cineva pe care l-am iubit și de care ne-am atașat. Însă această pierdere nu este un final, deoarece moartea nu încheie existența omului; vestește pentru noi o viață nouă și ne conduce la viața deplină și fericită. Această viață este darul lui Dumnezeu, unde Isus ne-a pregătit un loc pentru fiecare. În sărbătoarea Paștelui această viață nouă ajunge pe primul plan; sărbătorim această viață nouă, a cărei poartă ne-a deschis-o chiar Isus Cristos. Prin înviere, Dumnezeu a distrus barierele vieții umane, în care care am fost așezați la nașterea noastră. El nu mai vine în urma noastră, ci ne conduce în slava strălucitoare a luminii învierii, care este cea mai deplină și atrăgătoare perspectivă.

Unul dintre articolele principale ale Crezului, care reprezintă centrul și fundamentul credinței noastre, este: „a treia zi, a invita dintre cei morți!” Arătând importanța realității învierii lui Isus Cristos, Sfântul Apostol Paul, se adresează și mai explicit celor din Corint: „Dacă Cristos nu a înviat, nu valorează nimic credința voastră, pentru că sunteți în continuare în păcatele voastre.” (1Cor.15,14.17.).

Fără această certitudine a credinței, am rămâne veșnic marcați de tragedia din vinerea mare. Fără această certitudine a credinței, am rămâne la experiența descurajantă și înfiorătoare a răstignirii pe cruce și a morții, care a pus capăt atâtor speranțe și i-a dus la disperare pe cei care au căutat viața.

Însă mărturia apostolilor arată o altă realitate. Abia ne putem imagina, că ei și-ar fi fundamentat propovăduirea doar pe niște iluzii, care să fi provocat un ecou atât de mare în istorie. Pentru ei, crucea, instrumentul celei mai înfiorătoare pedepse, în lumina duminicii pascale, apare ca puterea mântuitoare și eliberatoare. Ei nu mai vorbesc de lemnul rușinii, care conduce la nimicire, ci de instrumentul harului, care exprimă iubirea și jertfirea de sine, care eliberează și deschide noi orizonturi în fața omenirii.

Evenimentul pascal înseamnă punctul de cotitură al vieții noastre. Puterea și dragostea lui Dumnezeu o dată și pentru totdeauna a învins puterea răului, puterea morții. Prin suferința și moartea pe cruce a Fiului Său, Dumnezeu a vrut să se facă părtaș de chinurile și suferințele omenești, pentru ca să ne ridice din acestea și ne conducă în împărăția veșnică și lumina care nu se stinge niciodată.

La fel ca și femeile care se grăbesc la mormânt, nedumerite, și care au constatat că „L-au dus pe Domnul din mormânt…” (In.20,2), și noi experimentăm adeseori dezorientarea, când suntem fără speranță, ca și ucenicii, care după răstignirea Domnului, au crezut că această perioadă a vieții lor a luat sfârșit și mergeau triști spre Emaus, ca să-și continue viața lor obișnuită. Însă, străinul care s-a alăturat lor, i-a trezit din această starea și parcă au auzit o a doua chemare, vestea ce mare , care purta viața: „Nu înțelegeți! Nu toate acestea trebuia să le îndure Mesia, ca să ajungă în slavă?!” (Lc.24,25.).

Experiența ucenicilor din Emaus, într-un mod atât de sensibil, pune în fața noastră trăirea minunată a evenimentului pascal. Ne prezintă cunoștințele necesare pentru pătrunderea și înțelegerea misterului învierii, în timp ce atinge dorințele adânci ale sufletului omenesc, conducându-ne prin întâlnirea cu Dumnezeu, la posibilitatea unei vieți noi. Pentru ucenici și pentru cei asemenea lor, care parcurg drumul vieții cu înflăcărare și succes, sau chiar descurajați și marcați de suferințe, li se deschide un drum nou, cel al speranței și al credinței, pe care mergând, ajungem la bucuria întâlnirii cu Cristos.

Preacucernici Confrați! Onorate Persoane Consacrate! Iubiții mei credincioși!
Paștele, sărbătoarea cea mai mare a anului bisericesc, ne îndeamnă, să ne îndreptăm privirile spre El, cel Frânt și Înviat, care a deschis cerul pentru noi. Dacă înțelegem mesajul învierii, atunci vom recunoaște, că din lumina lui Dumnezeu, ceva se strecoară și în viața noastră. Recunoscând acest dar ceresc, dar mai ales arătându-ne deschiși în fața lui Dumnezeu, vom reuși să contribuim la propagarea acestei lumini în jurul nostru.

Doresc tuturor, ca timpul Sfânt al Paștelui să ne ofere suficiente ocazii pentru căutarea și descoperirea lui Cristos cel viu. Să ne îmbogățească viața cu dorințe nobile, să ne întărească voința și statornicia în bine și să ne conducă în rândul celor, care într-o inimă și într-un suflet mărturisesc: „a treia zi a înviat din morți,… cred în învierea trupului și în viața veșnică!” Amin.

Oradea, la Sărbătoarea Învierii 2010.

+ László s.k.
episcop