Mesajul Urbi et Orbi – Crăciun

Mesajul Urbi et Orbi
al Sanctității Sale Papa Benedict al XVI-lea
25 decembrie 2009

Iubiți frați și surori din Roma și din lumea întreagă,
și voi toți, bărbați și femei iubiți de Domnul!

„Lux fulgebit hodie super nos,
quia natus est nobis Dominus.”
„Lumina va străfulgera astăzi asupra noastră,
căci ni s-a născut Domnul.”
(Liturghierul Roman, Nașterea Domnului, Liturghia din zori, Antifonul la intrare).

Liturghia din zori ne-a amintit că de acum noaptea a trecut, ziua este înaintată; lumina ce se răspândește din peștera din Betleem strălucește peste noi. Totuși, Biblia și Liturghia nu ne vorbesc despre lumina naturală, ci de o lumină diferită, specială, într-un anume mod orientată spre un „noi”, același „noi” pentru care „s-a născut” Pruncul din Betleem. Acest „noi” este Biserica, marea familie universală a celor care cred în Cristos, care au așteptat cu speranță noua naștere a Mântuitorului și astăzi celebrează în taină actualitatea perenă a acestui eveniment.

La început, în jurul ieslei din Betleem, acel „noi” era aproape invizibil pentru ochii oamenilor. Așa cum ne relatează Evanghelia Sfântului Luca, cuprindea, pe lângă Maria și Iosif, câțiva păstori umili, care au ajuns la peșteră anunțați de îngeri. Lumina primului Crăciun a fost ca un foc aprins în noapte. Totul în jur era întuneric, în timp ce în peșteră strălucea lumina adevărată „care luminează pe tot omul” (Ioan 1,9). Și totuși totul s-a petrecut în simplitate și în ascuns, după modul în care lucrează Dumnezeu în istoria mântuirii. Lui Dumnezeu îi place să aprindă lumini mai mici, pentru a străluci apoi în toată splendoarea. Adevărul, la fel ca Iubirea, care constituie conținutul lor, se aprind acolo unde lumina este primită, răspândindu-se apoi în cercuri concentrice, aproape ca prin contact, în inimile și în mințile tuturor celor care, deschizându-se liber în fața strălucirii sale, devin la rândul lor surse de lumină. Este istoria Bisericii care începe drumul său în peștera săracă din Betleem, și de-a lungul secolelor devine Popor și izvor de lumină pentru omenire. Și astăzi, prin cei care merg să îl vadă pe Prunc, Dumnezeu mai aprinde încă focuri în noaptea lumii pentru a chema oamenii să recunoască în Isus „semnul” prezenței Sale mântuitoare și eliberatoare și să lărgească acel „noi” al celor care cred în Cristos la întreaga omenire.

Oriunde există un „noi” care primește iubirea lui Dumnezeu, acolo strălucește lumina lui Cristos, chiar și în situațiile cele mai dificile. Biserica, asemenea Fecioarei Maria, îl oferă lumii pe Isus, Fiul, pe care ea însăși l-a primit în dar, și care a venit să elibereze omul de sclavia păcatului. La fel ca Maria, Biserica nu se teme, deoarece acel Prunc este tăria sa. Dar ea nu îl ține pentru sine: îl oferă tuturor celor care îl caută cu inimă sinceră, celor umili ai pământului și celor îndurerați, victimelor violenței, tuturor celor care năzuiesc spre binele păcii. Și astăzi, pentru familia umană profund marcată de o gravă criză economică, dar mai înainte de toate morală, și de dureroase răni de războaie și conflicte, cu stilul împărtășirii și al fidelității față de om, Biserica repetă cu păstorii: „Să mergem până la Betleem” (Luca 2,15), acolo vom afla speranța noastră.

Acest „noi” al Bisericii trăiește acolo unde s-a născut Isus, în Țara Sfântă, pentru a-i invita pe locuitorii ei să abandoneze orice logică de violență și de răzbunare și să se angajeze cu reînnoită forță și generozitate pe drumul spre o conviețuire pașnică. „Acest „noi” al Bisericii este prezent în celelalte țări din Orientul Mijlociu. Cum să nu ne gândim la zbuciumata situație din Irak și la acea mică turcă de creștini care trăiește în regiune? Uneori ea suferă violențe și nedreptăți, dar este mereu dispusă să își aducă propria contribuție la edificarea conviețuirii civile contrare logicii ciocnirii și respingerii aproapelui. Acest „noi” al Bisericii acționează în Sri Lanka, în peninsula coreeană și în Filipine, precum și în alte ținuturi asiatice, ca ferment de reconciliere și de pace. În continentul african nu încetează să își înalțe glasul către Dumnezeu pentru a implora sfârșitul oricăror abuzuri în Republica Democratică Congo; invită cetățenii din Guineea și din Niger la respectarea drepturilor fiecărei persoane și la dialog; celor din Madagascar le cere să depășească divizările interne și să se accepte reciproc; tuturor le amintește că sunt chemați la speranță, în ciuda dramelor, încercărilor și dificultăților care continuă să îi îndurereze. În Europa și în America de Nord, acest „noi” al Bisericii îndeamnă la a depăși mentalitatea egoistă și tehnicistă, la a promova binele comun și la a respecta persoanele cele mai slabe, începând de la cele încă nenăscute. În Honduras ajută la reluarea cursului instituțional; în întreaga Americă Latină, acest „noi” al Bisericii este factor de identitate, plinătate de adevăr și de caritate pe care nici o ideologie îl poate înlocui, apel la respectarea drepturilor inalienabile ale fiecărei persoane și la dezvoltarea integrală, anunț de dreptate și de fraternitate, izvor de unitate.

Credincioasă mandatului Fondatorului ei, Biserica este solidară cu cei care sunt loviți de calamități naturale și de sărăcie, chiar și în societățile opulente. În fața exodului celor care migrează din pământul lor și sunt mânați departe de foamete, de intoleranță sau de degradarea mediului, Biserica este o prezență care cheamă la primire. Într-un cuvânt, Biserica vestește pretutindeni Evanghelia lui Cristos în ciuda persecuțiilor, discriminărilor, atacurilor și indiferenței, uneori ostile, care, de fapt, îi permit să împărtășească soarta Învățătorului și Domnului ei.

Iubiți frați și surori, ce mare dar să faci parte dintr-o comuniune care este pentru toți! Este comuniunea Preasfintei Treimi, din inima căreia a coborât în lume Emanuel, Isus, Dumnezeu-cu-noi. Asemenea păstorilor din Betleem, să contemplăm plini de uimire și recunoștință acest mister de iubire și de lumină! Crăciun binecuvântat tuturor!