Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
la Liturghie cu Episcopii, preoții,
călugării, călugărițele și seminariștii
veniți pentru Ziua Mondială a Tineretului
Catedrala „Sf. Sebastian”, Rio de Janeiro
sâmbătă, 27 iulie 2013
Preaiubiți frați întru Cristos,
Privind această Catedrală plină de Episcopi, preoți, seminariști, călugări și călugărițe veniți din toată lumea, mă gândesc la cuvintele din psalmul de la Liturghia de astăzi: „Să te laude popoarele, Dumnezeule” (Ps 66). Da, suntem aici pentru a-l lăuda pe Domnul, și facem asta reafirmând voința noastră de a fi instrumentele sale pentru ca nu numai unele popoare să îl laude pe Dumnezeu, ci toate. Cu aceeași parresia a lui Paul și Barnaba vestim Evanghelia tinerilor noștri, pentru ca să îl întâlnească pe Cristos, lumină pentru drum, și să devină constructorii unei lumi mai fraterne. În acest sens, aș vrea să reflectez cu voi asupra a trei aspecte ale vocației noastre: chemați de Dumnezeu; chemați să vestim Evanghelia; chemați să promovăm cultura întâlnirii.
1. Chemați de Dumnezeu. Este important să reînsuflețim în noi această realitate, pe care adesea o considerăm sigură în mijlocul multelor activități zilnice: „Nu voi m-ați ales pe mine, ci eu v-am ales pe voi”, ne spune Isus (In 15,16). Înseamnă a merge din nou la izvorul chemării noastre. La începutul drumului nostru vocațional există o alegere divină. Am fost chemați de Dumnezeu și chemați pentru a rămâne cu Isus (cf. Mc 3,14), uniți cu El într-un mod așa de profund încât putem spune cu sfântul Paul: „Nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăiește în mine” (Gal 2,20). Această trăire în Cristos, în realitate marchează tot ceea ce suntem și facem. Și această „viață în Cristos” este exact ceea ce garantează eficacitatea noastră apostolică, rodnicia slujirii noastre: „V-am constituit ca să mergeți și să aduce rod, iar rodul vostru să rămână” (In 15,16).
Nu creativitatea pastorală, nu întâlnirile sau planificările asigură roadele, ci faptul de a fi fideli față de Isus, care ne spune cu insistență: „Rămâneți în mine și eu în voi” (In 15,4). Și noi știm bine ce anume înseamnă: a-l contempla, a-l adora și a-l îmbrățișa, îndeosebi prin fidelitatea noastră față de viața de rugăciune, în întâlnirea noastră cotidiană cu El prezent în Euharistie și în persoanele mai nevoiașe. Acel „a rămâne” cu Cristos nu este o izolare, ci este o rămânere pentru a merge la întâlnirea cu alții. Îmi vin în minte câteva cuvinte ale Fericitei Maici Tereza de Calcutta: „Trebuie să fim foarte orgolioase de vocația noastră care ne dă oportunitatea de a-l sluji pe Cristos în cei săraci. În «favelas», în «cantegriles», în «villas miseria» trebuie mers pentru a-l căuta și a-l sluji pe Cristos. Trebuie să mergem la ei așa cum preotul merge la altar, cu bucurie” (Mother Instructions, I, pag. 80). Isus, Bunul Păstor, este adevărata noastră comoară, să încercăm să fixăm tot mai mult în El inima noastră (cf. Lc 12,34).
2. Chemați să vestim Evanghelia. Preaiubiți Episcopi și preoți, mulți dintre voi, dacă nu toți, ați venit pentru a-i însoți pe tinerii voștri la Ziua lor Mondială. Și ei au ascultat cuvintele mandatului lui Isus: „Mergeți și faceți discipoli în toate națiunile” (cf. Mt 28,19). Este angajarea noastră să îi ajutăm să facă să ardă în inima lor dorința de a fi discipoli misionari ai lui Isus. Desigur, în fața acestei invitații mulți ar putea să se simtă înspăimântați, crezând că a fi misionari înseamnă a părăsi în mod necesar țara, familia și prietenii. Îmi amintesc de visul meu când eram tânăr: să merg misionar în îndepărtata Japonie. Însă Dumnezeu mi-a arătat că țara mea de misiune era mult mai aproape: patria mea. Să îi ajutăm pe tineri să își dea seama că a fi discipoli misionari este o consecință a faptului de a fi botezați, este parte esențială a faptului de a fi creștini, și că primul loc în care trebuie să se evanghelizeze este propria casă, locul de studiu sau de muncă, familia și prietenii.
Să nu precupețim eforturile noastre în formarea tinerilor! Sfântul Paul folosește o expresie frumoasă, pe care a făcut-o să devină realitate în viața sa, adresându-se creștinilor săi: „Copiii mei, pentru care îndur din nou chinurile nașterii până când Cristos se va forma în voi” (Gal 4,19). Și noi să o facem să devină realitate în slujirea noastră! Să îi ajutăm pe tineri să redescopere curajul și bucuria credinței, bucuria că sunt iubiți personal de Dumnezeu, care l-a dat pe Fiul său Isus pentru mântuirea noastră. Să îi educăm la misiune, să iasă, să meargă. Isus a făcut așa cu discipolii Săi: nu i-a ținut alipiți de sine ca o cloșcă pe puișorii ei; i-a trimis! Nu putem rămâne închiși în parohie, în comunitățile noastre, când atâtea persoane sunt în așteptarea Evangheliei! Nu înseamnă pur și simplu a deschide ușa pentru a primi, ci înseamnă a ieși prin ușă pentru a căuta și a întâlni! Cu curaj să ne gândim la pastorație pornind de la periferie, pornind de la cei care sunt mai departe, de la cei care de obicei nu frecventează parohia. Și ei sunt invitați la masa Domnului.
3. Chemați pentru a promova cultura întâlnirii. Din păcate, în multe locuri s-a impus o cultură a excluderii, o „cultură a rebutului”. Nu există loc nici pentru bătrân, nici pentru copilul nedorit; nu există timp pentru a ne opri cu acel sărac pe marginea drumului. Uneori pare că pentru unii raporturile umane sunt reglementate de două „dogme” moderne: eficiența și pragmatismul. Dragi Episcopi, preoți, călugări și chiar voi, seminariști care vă pregătiți pentru slujire, să aveți curajul de a merge împotriva curentului. Să nu renunțăm la acest dar al lui Dumnezeu: unica familie a fiilor Săi. Întâlnirea și primirea tuturor, solidaritatea și fraternitatea, sunt elementele care fac într-adevăr umană civilizația noastră.
A fi slujitori ai comuniunii și ai culturii întâlnirii! Lăsați-mă să spun că ar trebui să fim aproape obsesivi în acest sens. Să nu fim îngâmfați, impunând „adevărurile noastre”, ci să ne lăsăm conduși de certitudinea umilă și fericită a celui care a fost găsit, atins și transformat de Adevărul care este Cristos, pe care nu poate să nu îl vestească (cf. Lc 24,13-35).
Iubiți frați și surori, suntem chemați de Dumnezeu, chemați să vestim Evanghelia și să promovăm cu curaj cultura întâlnirii. Fecioara Maria să fie modelul nostru. În viața sa a dat „exemplu al acelei iubiri materne de care trebuie să fie însuflețiți toți aceia care, în misiunea apostolică a Bisericii, conlucrează la regenerarea oamenilor” (Conciliul Ecumenic Vatican II, Constituția dogmatică Lumen gentium, 65). Ea să fie Steaua care conduce cu siguranță pașii noștri în întâmpinarea Domnului. Amin.