Pastorala de Crăciun a IPS George Guţiu

Scrisoarea Pastorală la Sărbătoarea Nașterii Domnului
a IPS George Guțiu,
Arhiepiscop „ad personam”, Eparh de Cluj-Gherla

„Taină străină văd și minunată: cer fiind peștera, scaun de Heruvimi Fecioara, ieslea lăcaș, întru care S-a culcat Cel neîncăput, Cristos Dumnezeu, pe Care lăudându-L îl mărim.” (din Catavasia a IX-a de la Nașterea Domnului).

Preacucernici frați preoți și dragi credincioși,

Noaptea sfântă de Crăciun aduce din nou în sufletele oamenilor taina Nașterii celei mai presus de fire a Domnului nostru Isus Cristos care ne înalță inima și ne copleșește inima cu o bucurie cerească. Vechiul colind ce răsună vesel în glasul tuturor pare a fi ecoul corurilor îngerești care stau în adorație în jurul Pruncului din Betleem și îl preamăresc cântând: „Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace între oameni bună-nvoire!” Sub ploaia de har, lumină, credință și speranță păstorii și magii se alătură Sfintei Fecioare și Sfântului Iosif pentru a se închina Dumnezeului întrupat pentru mântuirea neamului omenesc.

Acum, în Anul Sfânt Jubiliar, la 2000 de ani de la acel eveniment, suntem chemați și noi să lăsăm deoparte toate acele preocupări al căror caracter prea lumesc ne îndepărtează de Dumnezeu, pentru a putea porni într-un pelerinaj spiritual către Betleemul sufletului nostru. Călăuza noastră va fi lumina credinței lăsate de Isus Cristos apostolilor, iar de aceștia Sfintei Biserici Catolice care, prin voința lui Dumnezeu, este instrumentul pentru „mântuirea întregului neam omenesc” (Dominus Iesus, nr. 22).

Drumul către Betleem nu este ușor, iar primejdiile sunt multe. Este necesar ca, din bună vreme, să ne pregătim sufletește și trupește prin post și rugăciune, încercând să ne golim de noi înșine pentru a face loc prezenței luminoase și mântuitoare a Pruncului Isus Care bate stăruitor la poarta inimii. Să nu-L lăsăm să aștepte! Noi nu trebuie să ținem zăvorâte porțile Betleemului nostru așa cum au făcut cei din vechime sau cum fac și astăzi atâtea persoane! Să nu întunecăm fericirea de pe chipul Sfintei Fecioare prin refuzul de a-I oferi un loc cald și primitor pentru a naște la viața pământească Viața dumnezeiască!

„În lume, pe Domnul când stă să ni-L nască
Mariei în suflet durerile-i ning
și lacrimi amare obrajii-i preling
căci nu află-o casă, sub cer să-L primească…
încet câte una luminile-și sting”
(+ PS Ioan Ploscaru, „La Betleem”).

Noi, însă, cu ajutorul harului lui Dumnezeu nu vom stinge, ci, dimpotrivă, vom ține aprinsă în minte și în inimă lumina credinței, ne vom încălzi sufletul cu puterea iubirii și I vom oferi „sălaș, Celui mai sfânt copilaș”. În felul acesta, taina mântuirii este reactualizată: veșnicia intră în timp iar noi, vremelnicii, gustăm din bunătățile vieții veșnice. „Dumnezeu așa a iubit lumea încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (In. 3, 16).

În fața unui dar atât de mare, neașteptat și nemeritat, ne simțim inundați de un profund simțământ de recunoștință și de imboldul de a pătrunde, pe cât este omenește posibil, în bogăția semnificației lui. Adevărul tainic al nașterii lui Isus nu poate fi dezvăluit numai prin puterea gândului omenesc. De aceea, ne arată Sf. Luca, a fost necesar ca un trimis al Domnului, un înger să rupă tăcerea veacurilor care a cuprins omenirea după păcatul strămoșesc și să proclame vestea cea bună: „Vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Cristos Domnul, în cetatea lui David” (Lc. 2, 11).

Dragi credincioși,

Întruparea Cuvântului lui Dumnezeu este piatra de temelie a iconomiei dumnezeiești. Dacă umanitatea lui Isus nu ar fi fost reală și desăvârșită, atunci întreaga lucrare a mântuirii, culminând în evenimentul pătimirii, morții și învierii lui Isus, ar fi fost aparentă și lipsită de eficacitate. Acesta este motivul pentru care la Sf. Evanghelist Ioan, credința în întrupare este criteriul adevăratei învățături împotriva ereticilor doceți care tăgăduiau realitatea umanității lui Isus: „În aceasta să cunoașteți duhul lui Dumnezeu: orice duh care mărturisește că Isus Cristos a venit în trup, este de la Dumnezeu și orice duh care nu mărturisește pe Isus Cristos, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui Anticrist” (I In. 4, 2-3). Așadar, dacă vrem să fim creștini după modelul evanghelic, atunci trebuie să credem în Întrupare, chiar dacă mintea noastră este înmărmurită de mirare deoarece „taina cea din veci ascunsă neamurilor, a fost acum descoperită sfinților săi” (Col. 1, 26).

Prin Întrupare, Dumnezeu S-a implicat într-un mod personal și definitiv în istorie, dezvăluindu-Se omului ca o comuniune treimică a Tatălui, Fiului și Spiritului Sfânt. „Când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub lege, ca pe cei de sub Lege să-I răscumpere, ca să dobândim înfierea. Și pentru că sunteți fii a trimis Dumnezeu pe Spiritul Fiului Său, care strigă: Avva Părinte!” (Gal. 4, 3-6).

Prin această minunată sinteză teologică, Sf. Pavel prezintă implicarea personală a Tatălui, a Fiului și a Spiritului Sfânt în Întruparea mântuitoare. Tatăl îl trimite pe Fiul Care, la rândul Său, devine om (cf. In. 1, 14) pentru ca oamenii să-L poată numi pe Dumnezeu Părinte în Spiritul Sfânt.

În același timp, Întruparea revelează misterul participării omului și a întregului univers la mărirea divină, precum și taina Bisericii care prelungește în istorie venirea Împărăției. În mod haric creștinul este introdus de Spiritul Sfânt în dinamismul vieții divine (cf. 2 Pt. 1,4) și conlucrează cu Isus Cristos, Unicul Mântuitor (cf. Dominus Iesus nr. 16), la extinderea Împărăției pe pâmânt.

Întreaga viață pământească a lui Isus are și un sens fondator pentru Biserică, dar deja evenimentul Înnomenirii Sale aduce cu sine în mod mistic realitatea Bisericii care este Trupul Său (cf. 1 Cor. 12, 13). Sărbătorirea a 2000 de ani de la Nașterea Domnului reprezintă pentru noi un prilej de meditație asupra misiunii pe care Biserica o desfășoară în folosul nostru spiritual. De asemenea, se cuvine să ne mărturisim din nou – prin cuvinte și trăire – fidelitatea față de adevărurile de credință, dintre care unele sunt astăzi contestate și relativizate, ca de exemplu primatul papal, universalitatea și unicitatea mântuirii lui Cristos, necesitatea Bisericii pentru mântuire, caracterul real al Jertfei Euharistice.

Ultimul Crăciun al mileniului constituie și un apel de reîntoarcere la moralitate și la trăirea legii lui Dumnezeu adresat conștiinței omului. Inima lui Isus dorește un nou mileniu în care să nu mai fie ură față de Dumnezeu și față de aproapele, să nu se mai întâlnească atitudini de refuz a vieții naturale prin avort și euharistie sau a vieții supranaturale prin indiferență față de credință și Sfintele Taine. Din aceste motive, iubiții mei fii spirituali, vă îndemn cu dragoste părintească să vă feriți de păcatul aducător de moarte sufletească și să-L lăsați pe Pruncul Isus să împărățească în inimile voastre, lăsându-vă mereu modelată voința după voința lui Dumnezeu.

Iubiții mei,

Sărbătorim Nașterea lui Cristos și în contextul emoționant al Jubileului de 300 de ani de la Sfânta Unire cu Roma. Numeroase manifestări spirituale, liturgice și academice au evocat însemnătatea acestui eveniment pentru neamul românesc. Niciodată nu vom putea să-I mulțumim îndeajuns Bunului Dumnezeu pentru refacerea comuniunii cu urmașul lui Petru și vicarul lui Cristos, Papa de la Roma, la 1700, pentru școlile în dulcea limbă românească, pentru arhiereii luminați care au luptat pentru unitatea națională implicându-se hotărâtor în unirea de la 1918, și, într-un mod cu totul aparte, pentru darul martirilor ce au salvat onoarea națiunii românești îngenuncheată de tirania comunismului în anul 1948. În toate aceste momente fundamentale pentru români noi vedem providența lui Dumnezeu care ne conduce pe căi numai de El știute, prin bucurii și cruce, la împlinirea unui plan stabilit din veșnicie. De aceea în noul mileniu în care vom păși peste puține zile, fiii Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice vor trebui să privească cu atenție semnele timpurilor pentru a face întodeauna voia Pruncului Isus spre folosul sufletelor și spre lauda și mai mare mărirea lui Dumnezeu.

Contemplând în sfântă tăcere chipul blând al Pruncului Isus, o vedem în revărsarea de lumină dumnezeiască pe Preacurata Fecioară Maria. Cu evlavie o rugăm să transpună în inimile noastre simțămintele ei și, prin puterea lui Dumnezeu, să ne ajute să vedem în micul Prunc ceea ce Ea a fost învrednicită să vadă.

Cu Blândul Isus, să ne binecuvânteze pe toți, Fecioara de sus!

Arhiepiscop ad personam
+ George Guțiu
Eparh al Eparhiei de Cluj-Gherla