Pastorala de Crăciun a PS Virgil Bercea

Scrisoare Pastorală

LA SĂRBĂTOAREA NAȘTERII DOMNULUI
2006

Cristos se naște, preamăriți-l; Cristos din ceruri, întâmpinați-l; Cristos pe pământ, înălțați-vă;
cântați Domnului tot pământul, și cu veselie lăudați-l, că s-a preamărit.
(Catavasie la Nașterea Domnului, Cântarea I)

Iubiți credincioși,

Domnul se coboară din Cer: Fiul, Dumnezeu adevărat născut din veșnicie din Tatăl, se naște în istoria noastră din Maria Fecioara ca om adevărat. Dumnezeu și om, două realități diferite, se reunesc desăvârșit în Isus Cristos, Cerul și pământul se contopesc, Împărăția lui Dumnezeu este printre noi și crește … până când va ajunge la desăvârșirea veacului care va să fie. Isus este plinirea tuturor promisiunilor și mântuirea noastră.

Proorocii au vestit această mare zi a mântuiri și au dat tuturor lumina speranței, spunând: „Poporul care umbla în întuneric a văzut lumină mare și celor ce locuiau în umbra morții, le-a strălucit lumină” (Isaia 9, 1). „Și Cuvântul S-a făcut trup și a sălășluit întru noi și am văzut mărirea Lui, mărire ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har și de adevăr” (Ioan 1, 14). Lumea are de acum un Mântuitor, singurul care are puterea să ne elibereze din sclavia păcatului și să ne dăruiască plinătatea vieții, pe care nimeni și nimic nu o pot înlocui.

Și totuși: „în lume era și lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut. Întru ale sale a venit, dar ai săi nu L-au primit...” (Ioan 1, 10). Lumea nu a putut să o primească pe Fecioara Maria într-o locuință din Betleemul Iudeii, Fiul lui Dumnezeu – stăpânul tuturor – se naște în sărăcie, într-o peșteră, într-un adăpost pentru animale. Nu regii și stăpânitorii lumi acesteia îl întâmpină pe Domnul, ci păstorii … oameni simpli, cu inimile curate. Departe de freamătul orașului, păstorii aud cântarea îngerească: „Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14).

Iubiți credincioși,

Apropiindu-ne de sfârșitul anului, este momentul să ne cercetăm conștiința noastră. Să ne gândim la faptele din anul care a trecut. Am devenit mai buni? Am fost atenți la nevoile aproapelui? Am fost adevărați creștini și modele pentru cei din jurul nostru? Dar, mai presus de orice, Dumnezeu ne întreabă pe fiecare în parte, cât am reușit să răspândim prin faptele noastre iubirea?

Dacă în trecut Sfânta Familie bătea la porți închise, astăzi Isus bate la porțile inimilor noastre și suferă, iubirea sa nemărginită este rănită din cauza indiferenței și nepăsării oamenilor. Lumea profană caută să ofere omului contemporan o altă cale, însă cu cât omul se îndepărtează de Dumnezeu, cu atât mai mult se simte gol și în suferință, flămânzește și însetează în căutarea sensului propriei vieți. Răspunsul și plinătatea tuturor așteptărilor noastre îl vom găsi numai în Dumnezeu, numai în Isus vom trăi cu adevărat iubirea, pentru că pacea și liniștea din inimile noastre depind de bunătate și iubire.

A trăi în iubire înseamnă a trăi în Dumnezeu, înseamnă a trăi în sfințenie. Sfințenia ne unește pe toți cu Dumnezeu, în comuniunea sfinților, în Biserică. Dumnezeu lucrează în mijlocul nostru și este mereu prezent în viața oamenilor prin intermediul sacramentelor mântuirii; prin acestea îi sfințește pe cei ce îl caută. Suntem chemați la mântuire fiecare în parte, însă ne mântuim „împreună” cu aproapele, și ne vom bucura în Împărăția lui Dumnezeu în comuniunea fraternă a întregului neam omenesc.

Dragii mei,

Împărăția lui Dumnezeu, spre care se îndreaptă istoria neamului omenesc prin călăuzirea Providenței divine, este prezentă încă de pe acum, prin Biserică. Chiar dacă încă într-un mod imperfect, Biserica este o icoană vie a Împărăției lui Dumnezeu care va veni. Și această Biserica este Una, Sfântă, Catolică și Apostolică. Este Una singură pentru că Dumnezeu este Unul în Sfânta Treime – modelul unității desăvârșite; este Sfântă pentru că Dumnezeu este sfânt, și capul Biserici, Isus Cristos, e sfânt; este Catolică deoarece prin Biserică Dumnezeu îi cheamă la mântuire pe toți oamenii, frații noștri răspândiți pe întregul pământ, și este Apostolică pentru că duce mai departe Vestea cea Bună, din generație în generație, începând cu primi apostoli ai Domnului, și va păstra învățătura apostolică până la a doua venire în glorie a Mântuitorului.

Suntem și noi apostoli ai unității! Biserica Română de pe aceste meleaguri a refăcut legătura spirituală desăvârșită cu Biserica Catolică, înaintașii noștri purtând cu demnitate numele de greco-catolici, fii ai Bisericii Române Unite. Credincioșii de aici, strămoșii Dumneavoastră, și-au mărturisit credința și au avut conștiința apartenenței la unica Biserică a lui Cristos; au știut să-și păstreze identitatea și, în același timp, să fie în unitate cu frații de pretutindeni, sub un singur păstor. Cu ajutorul Domnului, în anul care vine vom sărbători împreună 230 de ani de când Eparhia de Oradea a fost înființată canonic de către Papa Pius al VI-lea, la 16 iunie 1777. Este un moment aniversar care ne obligă să evocăm opera înaintașilor noștri, credința mărturisită cu sfințenie de fiecare familie, marile realizări ale Bisericii noastre, care a pus bazele școlilor românești moderne, care a păstorit atâtea suflete, a modelat caractere și a călăuzit atâtea destine. Biserica noastră este purtătoarea spiritualității acestor pământuri și și-a ocupat un loc de cinste în istorie. Opera înaintașilor, mărturisirea de credință dată și în timpul celor mai aprige persecuții ne obligă astăzi, mai mult ca oricând, să ne trăim identitatea și să fim apostoli ai unității. Suntem o turmă mică, însă avem sus în Cer mari sfinți ai Bisericii, care ne veghează și care mijlocesc pentru noi la bunul Dumnezeu. Tăria noastră constă în sfințenie, în trăirea valorilor creștine, în împărtășirea iubirii, iar ceilalți nu vor putea rămâne nemișcați. Dacă împreună cu noi este Dumnezeu, cine ne va putea sta împotrivă! Pentru a fi demni de așteptările înaintașilor noștri avem nevoie mai întâi de toate de sprijinul pe care Dumnezeu ni-l dă, pentru a deveni mai buni, mai drepți, mai sfinți.

Dragii mei,

Să învățăm de la Pruncul Isus, născut în ieslea Betleemului, ce înseamnă a fi mici și, în același timp, cum să devenim mai tari în fața greutăților lumii, să fim oameni ai lumii acesteia, însă în comuniunea de sfințenie a Împărăției Cerurilor.

Papa Ioan al XXIII-lea spunea, rugându-se: „O, dulce Copilaș din Betleem, ajută-ne să ne apropiem cu suflete arzătore de taina nașterii Tale. Ajută-ne să Te cunoaștem mai bine și să trăim ca frații. Învață-ne frumusețea, sfințenia și curăția Ta. Trezește în inimile noastre iubirea și recunoștința pentru nemărginita Ta bunătate. Unește-ne pe toți în iubire și dă-ne nouă pacea Ta cerească!”

Cu aceste gânduri vă îmbrățișez pe fiecare în Cristos, Domnul, și vă doresc Sărbători Fericite și un An Nou binecuvântat de Dumnezeu!

+ Virgil BERCEA
Episcop