Mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Misiunilor

Mesajul Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea
cu ocazia celei de-a LXXVI-a Zi Mondiale a Misiunilor

Misiunea este vestirea iertării

Preaiubiți frați și surori,

1. Misiunea evanghelizatoare a Bisericii este în esență vestire a iubirii, a milostivirii și a iertării lui Dumnezeu, revelate oamenilor prin viața, moartea și învierea lui Isus Cristos, Domnul nostru. Este proclamarea veștii celei bune că Dumnezeu ne iubește și ne vrea uniți pe toți în iubirea sa milostivă, iertându-ne și cerându-ne să iertăm la rândul nostru altora chiar ofensele cele mai grave. Acesta este cuvântul reconcilierii, care ne-a fost încredințat, pentru că, așa cum afirmă sfântul Paul, „Dumnezeu a împăcat lumea cu sine prin Cristos, neluând în seamă greșelile oamenilor, iar nouă ne-a încredințat cuvântul împăcării” (2Cor 5,19). Acestea sunt ecoul și referința la dorința inimii lui Cristos de pe cruce: „Tată, iartă-i căci nu știu ce fac” (Lc 23,34).

Iată, așadar, o sinteză a conținuturilor fundamentale ale Zilei Mondiale a Misiunilor, pe care o vom celebra duminică 20 octombrie, dedicată temei provocatoare: „Misiunea este vestirea iertării”. Este vorba despre un eveniment care se repetă în fiecare an, dar care, cu trecerea timpului, nu-și pierde semnificația și importanța, deoarece misiunea constituie răspunsul nostru la porunca supremă a lui Isus: „Așadar, mergeți și învățați toate neamurile… învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă” (Mt 28,19).

2. La începutul celui de-al treilea mileniu creștin se impune cu urgență mai mare îndatorirea misiunii, pentru că, așa cum aminteam în enciclica Redemptoris missio, „numărul celor care îl ignoră pe Cristos și nu fac parte din Biserică este în continuă creștere, ba chiar s-a dublat de la sfârșitul Conciliului. Pentru această imensă omenire, iubită de Tatăl care pentru ea l-a trimis pe Fiul său, este evidentă urgența misiunii” (nr. 3).

Împreună cu marele apostol și evanghelizator, sfântul Paul, vrem să repetăm: „Predicarea evangheliei nu este pentru mine o mândrie; pentru mine este o datorie: vai mie dacă nu vestesc evanghelia… este o misiune care mi-a fost încredințată” (1 Cor 9,16-17). Numai iubirea lui Dumnezeu, capabilă să înfrățească oameni din orice rasă și cultură, va putea să facă să dispară diviziunile dureroase, contrastele ideologice, diferențele economice și asupririle violente care mai oprimă încă omenirea.

Cunoaștem bine războaiele și revoluțiile oribile care au însângerat secolul care abia a trecut și conflictele care, din păcate, continuă să chinuie lumea într-un mod aproape endemic. De asemenea, nu se uită dorința puternică a atâtor bărbați și femei care, deși trăiesc într-o mare sărăcie spirituală și materială, experimentează o sete mare de Dumnezeu și de iubirea sa milostivă. Invitația Domnului de a anunța vestea cea bună rămâne valabilă astăzi; ba chiar devine mai urgentă.

3. În scrisoarea apostolică Novo millennio ineunte am subliniat importanța contemplării chipului suferind și glorios al lui Cristos. Miezul mesajului creștin este vestirea misterului pascal al lui Cristos răstignit și înviat. Chipul suferind al Celui Răstignit „ne conduce să abordăm aspectul cel mai paradoxal al misterului său, care se revelează în ora extremă, ora crucii” (nr. 25). În cruce, Dumnezeu ne-a revelat toată iubirea sa. Crucea este cheia care permite accesul la „o înțelepciune care nu este din lumea aceasta, nici a stăpânitorilor acestei lumi”, ci la „înțelepciunea divină, misterioasă, care a rămas ascunsă” (1Cor 2,6.7).

Crucea, în care strălucește deja chipul glorios al Celui Înviat, ne introduce în plinătatea vieții creștine și în perfecțiunea iubirii, deoarece revelează voința lui Dumnezeu de a împărtăși împreună cu oamenii viața sa, iubirea și sfințenia sa. Pornind de la acest mister, Biserica, amintindu-și de cuvintele Domnului: „Fiți desăvârșiți după cum Tatăl vostru din ceruri este desăvârșit” (cf. Mt 5,48), înțelege tot mai bine că misiunea sa nu ar avea sens dacă nu ar conduce la plinătatea existenței creștine, adică la perfecțiunea iubirii și a sfințeniei. Din contemplarea crucii noi învățăm să trăim în umilință și în iertare, în pace și în comuniune. Aceasta a fost experiența sfântului Paul, care le scria efesenilor: „Vă rog eu, cel întemnițat pentru Domnul, să vă comportați în mod vrednic de chemarea pe care ați primit-o, cu toată umilința, blândețea și răbdarea, suportându-vă unul pe altul cu iubire, căutând să păstrați unitatea Duhului prin legătura păcii” (Ef 4,1-3). Iar colosenilor el adăuga: „Ca aleși ai lui Dumnezeu, sfinți și iubiți, îmbrăcați-vă cu duioșie îndurătoare, bunătate, umilință, blândețe, răbdare. Răbdați-vă între voi și iertați-vă unii pe alții, dacă cineva are vreo plângere împotriva cuiva. După cum Domnul v-a iertat vouă, așa faceți și voi. Mai presus de toate acestea puneți însă dragostea: ea este legătura desăvârșită. Pacea lui Cristos să domnească în inimile voastre; la ea ați fost chemați, să fiți un singur trup” (Col 3,12-15).

4. Preaiubiți frați și surori, strigătul lui Isus pe cruce (cf. Mt 27,46) nu trădează neliniștea unui disperat, ci este rugăciunea Fiului care își oferă viața Tatălui pentru mântuirea tuturor. Isus arată de pe cruce sub ce condiții este posibilă exercitarea iertării. El răspunde urii cu care prigonitorii săi îl pironiseră pe cruce rugându-se pentru ei. Nu numai că i-a iertat, dar continuă să-i iubească, să vrea binele lor și pentru aceasta mijlocește pentru ei. Moartea sa devine adevărată realizare a iubirii.

În fața misterului crucii nu putem decât să ne prosternăm în adorație. „Pentru a reda omului chipul Tatălui, Isus a trebuit nu numai să-și asume chipul omului, ci să se împovăreze și cu „chipul păcatului”. „Căci Cristos, care nu a cunoscut păcatul, pentru noi Dumnezeu l-a făcut una cu păcatul oamenilor, pentru ca prin el noi să dobândim dreptatea lui Dumnezeu” (2 Cor 5,21)” (Novo millennio ineunte, 25). Din iertarea absolută a lui Cristos începe și pentru prigonitorii său o nouă dreptate a împărăției lui Dumnezeu.

În timpul Cinei celei de taină, Răscumpărătorul le spusese apostolilor: „Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiți unii pe alții; după cum v-am iubit eu pe voi, iubiți-vă și voi unii pe alții. Din aceasta vor ști toți că sunteți ucenicii mei, dacă vă veți iubi unii pe alții” (In 13,34-35).

5. Cristos înviat le dăruiește ucenicilor săi pacea. Biserica, fidelă poruncii Domnului său, continuă să proclame și să răspândească pacea lui. Prin evanghelizare, credincioșii îi ajută pe oameni să se recunoască frați și, ca pelerini pe pământ, deși pe căi diferite, îndreptați cu toții spre patria comună pe care Dumnezeu, pe căile cunoscute numai de el, nu încetează să ne-o indice. Calea cea mai bună a misiunii este dialogul sincer (cf. Ad gentes, 7; Nostra aetate, 2), dialogul care „nu se naște din tactică sau din interes” (Redemptoris missio, 56) și care nici nu este scop în sine. Mai curând dialogul care face să se vorbească altuia cu stimă și înțelegere, afirmând principiile în care se crede și vestind cu iubire adevărurile cele mai profunde ale credinței, care sunt bucurie, speranță, sens al existenței. În fond, dialogul este realizarea unui impuls spiritual care „tinde la purificarea și convertirea interioară care, dacă este urmărită cu docilitate față de Duhul Sfânt, va fi rodnică din punct de vedere spiritual” (ibid., 56).

Angajarea pentru un dialog atent și respectuos este o conditio sine qua non pentru o mărturie autentică adusă iubirii mântuitoare a lui Dumnezeu.

Acest dialog este profund legat de voința de iertare, pentru că acela care iartă își deschide inima altora și devine capabil să iubească, să-l înțeleagă pe frate și să intre în sintonie cu el. Pe de altă parte, practica iertării, după exemplul lui Isus, provoacă și deschide inimile, vindecă rănile păcatului și ale diviziunii și creează o comuniune adevărată.

6. Prin celebrarea Zilei Mondiale a Misiunilor se oferă tuturor oportunitatea de a se măsura cu exigențele iubirii infinite a lui Dumnezeu. Iubire care cere credință; iubire care invită să se pună toată încrederea în el. „Fără credință este cu neputință să-i fii pe plac, deoarece acela care se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că el există și că este răsplătitorul acelora care îl caută” (Ev 11,6).

Cu acest prilej anual, suntem invitați să ne rugăm mult pentru misiuni și să colaborăm cu toate mijloacele la activitățile pe care Biserica le desfășoară în lumea întreagă pentru a construi împărăția lui Dumnezeu, „împărăția veșnică și universală: împărăția adevărului și a vieții, împărăția sfințeniei și a harului, împărăția dreptății, a iubirii și a păcii” (Prefața din solemnitatea Cristos, Regele Universului). Înainte de toate, suntem chemați să mărturisim cu viața adeziunea noastră totală la Cristos și la evanghelia sa.

Da, niciodată nu trebuie să ne rușinăm de evanghelie, niciodată nu trebuie să ne fie frică să ne proclamăm creștini, ascunzându-ne credința. În schimb, este necesar să continuăm să vorbim, să lărgim spațiile vestirii mântuirii, pentru că Isus a promis că va rămâne mereu prezent în mijlocul ucenicilor săi.

Ziua Mondială a Misiunilor, adevărată sărbătoare a misiunii, ne ajută astfel să descoperim mai bine valoarea chemării noastre personale și comunitare. De asemenea, ne stimulează să venim în ajutorul „fraților mai mici” (cf. Mt 25,40) prin intermediul misionarilor răspândiți în toate părțile lumii. Aceasta este misiunea Operelor Misionare Pontificale, care slujesc dintotdeauna misiunea Bisericii, făcând să nu lipsească celor mai mici persoane care să le frângă pâinea cuvântului și să continue să le ducă darul iubirii nemărginite care vine din inima Mântuitorului.

Preaiubiți frați și surori! Să încredințăm această angajare a noastră pentru vestirea evangheliei, ca și întreaga activitate evanghelizatoare a Bisericii, preasfintei Fecioare Maria, regina misiunilor. Ea să ne însoțească pe drumul nostru de descoperire, de vestire și de mărturisire a iubirii lui Dumnezeu, care iartă și dă omului pacea.

Cu aceste sentimente, trimit din inimă binecuvântarea apostolică tuturor misionarilor și misionarelor răspândiți în lume, celor care îi însoțesc cu rugăciunea și ajutorul fratern, comunităților creștine mai vechi și mai noi, dorind ocrotirea constantă a Domnului.

Vatican, 19 mai 2002, solemnitatea Rusaliilor

Ioan Paul al II-lea