Mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Vocaţiilor

A XXXVII-a Zi Mondială de Rugăciune pentru Vocații
Euharistia, izvorul oricărei vocații și slujiri în Biserică
Mesajul Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea
cu ocazia Zilei Mondiale de Rugăciune pentru Vocații
14 mai 2000,
duminica a IV-a a Sfintelor Paști

Venerabili frați întru episcopat, preaiubiți frați și surori din lumea întreagă,

Ziua Mondială de Rugăciune pentru Vocații care va fi celebrată în climatul plin de bucurie al sărbătorilor pascale, devenit mai intens datorită evenimentelor jubiliare, îmi oferă ocazia de a reflecta împreună cu voi asupra darului chemării divine, împărtășind grija voastră față de vocațiile la sfânta preoție și viața consacrată. Tema pe care intenționez să v-o propun în acest an este în sintonie cu desfășurarea marelui jubileu. Aș dori să meditez împreună cu voi despre: Euharistia, izvorul oricărei vocații și slujiri în Biserică. Oare nu este Euharistia misterul lui Cristos viu și operant în istorie? Din Euharistie, Isus continuă să cheme la urmarea sa și să ofere fiecărui om «împlinirea timpului».

1. „Când a venit împlinirea timpului, Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său, născut din femeie” (Gal 4,4).

„Împlinirea timpului se identifică cu misterul Întrupării Cuvântului… și cu misterul Răscumpărării lumii” (Tertio millennio adveniente, 1): în Fiul consubstanțial Tatălui și făcut om în sânul Fecioarei începe și se realizează „timpul” așteptat, timp de har și de milostivire, timp de mântuire și de reconciliere.

Cristos revelează planul lui Dumnezeu față de întreaga creație și, în special, față de om. El „îl dezvăluie pe deplin omului pe om și-i descoperă măreția chemării proprii” (Gaudium et spes, 22), ascunsă în inima Celui Veșnic. Misterul Cuvântului întrupat va fi pe deplin dezvăluit numai atunci când fiecare bărbat și fiecare femeie vor deveni în el, fii în Fiul, membri ai trupului său mistic care este Biserica.

Jubileul, și acesta în special, celebrând cei 2000 de ani de la intrarea în timp a Fiului lui Dumnezeu și misterul răscumpărării sale, îndeamnă pe fiecare credincios să-și analizeze propria vocație, pentru a împlini în viața sa ceea ce lipsește suferințelor lui Cristos pentru trupul său, care este Biserica (cf. Col 1,24).

2. „Și pe când stătea la masă cu ei, luând pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o și le-a dat-o lor. Atunci li s-au deschis ochii și l-au recunoscut, dar el s-a făcut nevăzut dinaintea lor. Iar ei spuneau unul către altul: «Oare nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum și ne explica Scripturile?»” (Lc 24,30-32).

Euharistia constituie momentul culminant în care Isus, în trupul său dăruit și în sângele său vărsat pentru mântuirea noastră, dezvăluie misterul identității sale și arată sensul vocației fiecărui credincios. În realitate, semnificația vieții umane constă, în întregime, în acel trup și în acel sânge, pentru că prin ele au ajuns la noi viața și mântuirea. Într-un oarecare mod, prin ele trebuie să se identifice însăși existența persoanei, care se realizează pe sine însăși în măsura în care știe să se facă, la rândul ei, dar pentru ceilalți.

În Euharistie toate acestea sunt misterios semnificate în semnul pâinii și al vinului, memorial al Paștelui Domnului: credinciosul care se hrănește cu acel trup dăruit și acel sânge vărsat primește puterea de a se transforma la rândul său în dar. Sfântul Augustin spune: „Fiți ceea ce primiți și primiți ceea ce sunteți” (Discorso 272,1: Nella Pentecoste).

În întâlnirea cu Euharistia, unii descoperă că sunt chemați să devină slujitorii altarului, alții să contemple frumusețea și profunzimea acestui mister, alții să-și reverse elanul iubirii asupra celor săraci și slabi, iar alții să culeagă puterea transformatoare în realitățile și gesturile vieții de fiecare zi. Fiecare credincios află în Euharistie nu numai cheia interpretativă a propriei existențe, dar și curajul pentru a o realiza, și a construi, în diversitatea carismelor și vocațiilor, unicul trup al lui Cristos în istorie.

În relatarea despre discipolii din Emaus (Lc 24,13-35), sfântul Luca ne face să întrevedem ceea ce se întâmplă în viața celui care trăiește din Euharistie. Atunci când „la frângerea pâinii” de către acel „străin” li se deschid ochii discipolilor, ei își dau seama că inima le ardea în piept când îl ascultau explicându-le Scripturile. În acea inimă care arde putem vedea istoria și descoperirea oricărei vocații care nu înseamnă emoție pasageră, ci percepția tot mai puternică și sigură că Euharistia și Paștele Fiului vor fi tot mai mult Euharistia și Paștele discipolilor săi.

3. „V-am scris vouă, tinerilor, pentru că sunteți tari, și cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi și l-ați învins pe Cel Rău” (1In 2,14).

Misterul iubirii lui Dumnezeu, „ascuns de veacuri și generații” (Col 1,26), ne este acum descoperit în „cuvântul crucii! (1Cor 1,18), care, rămânând în voi, dragi tineri, va fi puterea și lumina voastră, și vă va dezvălui misterul chemării personale. Cunosc dubiile și necazurile voastre, vă văd uneori rătăciți, înțeleg teama care vă asaltează în fața viitorului. Dar am de asemenea în mintea și inima mea imaginea sărbătorească a atâtor întâlniri cu voi în călătoriile mele apostolice, în care am putut constata căutarea sinceră a adevărului și iubirii care rămâne în fiecare dintre voi.

Domnul și-a stabilit cortul său în mijlocul nostru și din această locuință euharistică a sa repetă fiecărui bărbat și fiecărei femei: „Veniți la mine toți cei osteniți și împovărați și eu vă voi da odihnă” (Mt 11,28).

Dragi tineri, ieșiți-i în întâmpinare lui Isus Mântuitorul! Iubiți-l și adorați-l în Euharistie! El este prezent la sfânta Liturghie, care face prezentă sacramental jertfa crucii. El vine în noi în sfânta împărtășanie și rămâne în tabernacolele bisericilor noastre, pentru că este prietenul nostru, prietenul tuturor, mai ales al vostru, al tinerilor, atât de nevoiași de încredere și iubire. De la el puteți prinde curajul pentru a fi apostolii săi în această trecere istorică specială: anul 2000 va fi așa cum voi tinerilor îl voiți și-l construiți. După atâta violență și asuprire, lumea are nevoie de tineri capabili „să arunce punți” de unire și reconciliere; după cultura omului fără vocație, este nevoie stringentă de bărbați și femei care cred în viață și o primesc ca pe o chemare care vine din Înălțime, de la acel Dumnezeu care, întrucât iubește, cheamă; după climatul de suspiciune și neîncredere, care contaminează raporturile umane, numai tinerii curajoși, cu mintea și inima deschise spre idealuri înalte și generoase, vor putea restitui frumusețea și adevărul vieții și raporturilor umane. De aceea, acest timp jubiliar va fi într-adevăr pentru toți „anul de har al Domnului”, un jubileu vocațional.

4. „Vă scriu vouă, părinților, pentru că l-ați cunoscut pe acela care este de la început” (1In 2,13).

Fiecare vocație este un dar al Tatălui și, ca toate darurile care vin de la Dumnezeu, ajunge prin multe medieri umane: cea a părinților sau educatorilor, a păstorilor Bisericii, a aceluia care este direct angajat într-o slujire de animare vocațională sau a unui simplu credincios. Prin acest mesaj aș dori să mă adresez tuturor acestor categorii de persoane, de care este legată descoperirea și sprijinul chemării divine. Sunt conștient că pastorația vocațională constituie o slujire deloc ușoară, dar cum să nu vă aduc aminte că nimic nu este mai înălțător decât o mărturie pasionată a vocației proprii? Acela care trăiește cu bucurie acest dar și-l alimentează zilnic prin întâlnirea cu Euharistia va ști să împrăștie în inima multor tineri sămânța bună a aderării fidele la chemarea divină. Tocmai în prezența euharistică Isus ne atinge, ne introduce în dinamismul comuniunii ecleziale și ne face semne profetice în fața lumii.

Aș dori să adresez aici un gând iubitor și recunoscător față de toți acei animatori vocaționali, preoți, călugări, călugărițe și laici, care se dăruiesc cu mult entuziasm în această slujire atât de grea. Aveți încredere, nu vă lăsați descurajați de dificultăți! Atunci când este plantată cu generozitate, sămânța chemării divine va da roade din belșug. În fața gravei crize de vocații la slujirea preoțească și la viața consacrată care a atins unele regiuni ale lumii, trebuie, mai ales în acest jubileu al anului 2000, să acționăm ca fiecare preot, fiecare consacrat și consacrată să-și redescopere frumusețea vocației proprii și să dea mărturie despre ea și celorlalți. Fiecare credincios să devină formator de vocații, fără a se teme să propună alegeri radicale; fiecare comunitate să înțeleagă locul central al Euharistiei și nevoia de slujitori ai jertfei euharistice; întreg poporul lui Dumnezeu să înalțe tot mai intens și pasionat rugăciunea sa către Stăpânul secerișului ca să trimită lucrători în secerișul său. Și să încredințeze această rugăciune a sa mijlocirii aceleia care este Mama preotului veșnic.

5. Rugăciune

Fecioară Marie,
fiica umilă a Celui Preaînalt,
în tine s-a realizat
în mod minunat
misterul chemării divine.
Tu ești imaginea
a ceea ce săvârșește Dumnezeu
în cel care se încrede în el;
în tine libertatea Creatorului
a preamărit libertatea creaturii.
Cel care s-a născut din sânul tău
a unit într-o singură voință
libertatea mântuitoare a lui Dumnezeu
și adeziunea ascultătoare a omului.
Datorită ție, chemarea lui Dumnezeu
se unește definitiv
cu răspunsul omului-Dumnezeu.
Tu, pârga unei vieți noi,
păstrează pentru noi toți „da”-ul
generos al bucuriei și al iubirii.
Sfântă Marie,
Mama fiecărui chemat,
fă ca toți credincioșii să aibă puterea
de a răspunde printr-un curaj generos
la chemarea divină,
și să fie martori bucuroși ai iubirii față de Dumnezeu
și față de aproapele.
Tânără fiică a Sionului,
Steaua dimineții,
care călăuzești pașii omenirii
prin marele jubileu
spre viitor,
dirijează tineretul
noului mileniu
spre acela care este „lumina adevărată,
care luminează pe orice om” (In 1,9).
Amin!

Vatican, 30 septembrie 1999

Ioan Paul al II-lea