Predica Papei la Te Deum-ul de sfârşit de an

Predica Sanctității Sale Papa Benedict al XVI-lea
la celebrarea Vesperelor și a Te Deum-ului
de mulțumire pentru anul care a trecut
Vatican, 31 decembrie 2012

Domnilor cardinali,
Venerați frați întru Episcopat și întru Preoție,
Stimate autorități,
Iubiți frați și surori!

Vă mulțumesc vouă tuturor care ați voit să participați la această liturgie de la ultima oră din anul Domnului 2012. Această „oră” poartă în sine o deosebită intensitate și devine, într-un anumit mod, o sinteză a tuturor orelor din anul care urmează să se termine. Îi salut cordial pe domnii cardinali, pe episcopi, pe preoți, persoanele consacrate și credincioșii laici, în special pe cei care reprezintă comunitatea eclezială din Roma. În mod special salut toate autoritățile prezente, începând de la primarul orașului, și le mulțumesc pentru că au voit să împărtășească împreună cu noi acest moment de rugăciune și de aducere de mulțumire lui Dumnezeu.

Te Deum – ul pe care-l înălțăm către Domnul în această seară, la sfârșitul unui an solar, este un imn de mulțumire care se deschide cu lauda – „Pe tine, Dumnezeule, te lăudăm, pe tine, Doamne, te mărturisim” – și se termină cu o mărturisire de încredere – „În tine, Doamne, am nădăjduit și nu vom regreta în veci”. Oricum s-ar fi desfășurat anul, ușor sau greu, steril sau bogat în roade, noi îi aducem mulțumire lui Dumnezeu. De fapt, în Te Deum este conținută o înțelepciune profundă, acea înțelepciune care ne face să spunem că, în pofida a toate, există bine în lume și acest bine este destinat să învingă grație lui Dumnezeu, Dumnezeul lui Isus Cristos, întrupat, mort și înviat. Desigur, uneori este greu de perceput această realitate profundă, deoarece răul face mai mult zgomot decât binele; o omucidere feroce, violențe răspândite, grave nedreptăți sunt subiecte de știri; dimpotrivă, gesturile de iubire și de slujire, truda zilnică suportată cu fidelitate și răbdare rămâne adesea în umbră, nu ies în evidență. Și din acest motiv nu putem să ne oprim numai la știri dacă vrem să înțelegem lumea și viața; trebuie să fim capabili să rămânem în tăcere, în meditație, în reflecția calmă și prelungită; trebuie să știm să ne oprim pentru a ne gândi. În acest mod, sufletul nostru poate găsi vindecare de inevitabilele răni ale cotidianului, poate coborî în profunzimea faptelor care se întâmplă în viața noastră și în lume și să ajungă la acea înțelepciune care permite să se evalueze lucrurile cu ochi noi. Mai ales în reculegerea conștiinței, unde ne vorbește Dumnezeu, se învață să se privească propriile acțiuni cu adevăr, chiar și răul prezent în noi și în jurul nostru, pentru a începe un drum de convertire care să ne facă mai înțelepți și mai buni, mai capabili de a genera solidaritate și comuniune, de a învinge răul cu binele. Creștinul este un om de speranță, chiar și mai ales în fața întunericului care adesea există în lume și care nu depinde de proiectul lui Dumnezeu, ci de alegerile greșite ale omului, pentru că știe că forța credinței poate să mute munții (cf. Mt 17,20): Domnul poate să lumineze chiar și întunericul cel mai profund.

Anul Credinței, pe care Biserica îl trăiește, vrea să trezească în inima fiecărui credincios o mai mare conștiință că întâlnirea cu Cristos este izvorul vieții adevărate și al unei speranțe solide. Credința în Isus permite o constantă reînnoire în bine și capacitatea de a ieși din nisipurile mișcătoare ale păcatului și de a reîncepe din nou. În Cuvântul făcut trup este posibil, mereu din nou, să găsim adevărata identitate a omului, care se descoperă destinatar al iubirii infinite a lui Dumnezeu și chemat la comuniunea personală cu El. Acest adevăr, pe care Isus Cristos a venit să-l reveleze, este certitudinea care ne determină să privim cu încredere la anul pe care urmează să-l începem.

Biserica, ce a primit de la Domnul său misiunea de a evangheliza, știe bine că Evanghelia este destinată tuturor oamenilor, îndeosebi noilor generații, pentru a sătura acea sete de adevăr pe care fiecare o poartă în inimă și care adesea este întunecată de atâtea lucruri care ocupă viața. Această angajare apostolică este cu atât mai necesară când credința riscă să se întunece în contexte culturale care-i împiedică înrădăcinarea personală și prezența socială. Și Roma este un oraș în care credința creștină trebuie să fie vestită mereu din nou și mărturisită în manieră credibilă. Pe de o parte, numărul crescând de credincioși de alte religii, dificultatea comunităților parohiale de a se apropia de tineri, răspândirea stilurilor de viață impregnate de individualism și de relativism etic; pe de altă parte, căutarea în atâtea persoane a unui sens pentru propria existență și a unei speranțe care să nu dezamăgească, nu pot să ne lase indiferenți. Asemenea apostolului Paul (cf. Rom 1,14-15) fiecare credincios din acest oraș trebuie să se simtă debitor al Evangheliei față de ceilalți locuitori!

Tocmai pentru aceasta, de acum de mulți ani, Dieceza noastră este angajată să accentueze dimensiunea misionară a pastorației obișnuite, așa încât credincioșii, susținuți în special de Euharistia duminicală, să poată deveni discipoli și martori coerenți ai lui Isus Cristos. La această coerență de viață sunt chemați în mod cu totul deosebit părinții creștini, care sunt pentru copiii lor primii educatori ai credinței. Complexitatea vieții într-un mare oraș ca Roma și o cultură care apare adesea indiferentă față de Dumnezeu, impun să nu-i lăsăm singuri pe tați și pe mame în această misiune așa de decisivă, dimpotrivă, să-i susținem și să-i însoțim în viața lor spirituală. În această privință, încurajez pe cei care lucrează în pastorația familială să pună în practică orientările pastorale rezultate din ultima Întâlnire diecezană, dedicată pastorației baptismale și post-baptismale. Este necesară o angajare generoasă pentru a dezvolta itinerarele de formare spirituală care după Botezul copiilor să-i însoțească pe părinți ca să țină vie flacăra credinței, oferindu-le sugestii concrete așa încât, încă de la cea mai fragedă vârstă, să fie vestită Evanghelia lui Isus. Nașterea de grupuri de familii, în care se ascultă Cuvântul lui Dumnezeu și se împărtășesc experiențele de viață creștină, ajută la întărirea sentimentului de apartenență la comunitatea eclezială și la creșterea în prietenia cu Domnul. Este la fel de important a construi un raport de prietenie cordială și cu acei credincioși care, după ce și-au botezat copilul, ocupați de urgențele vieții zilnice, nu arată mare interes de a trăi această experiență: ei vor putea experimenta astfel afecțiunea Bisericii care, ca mamă grijulie, stă lângă ei pentru a le favoriza viața spirituală.

Pentru a putea vesti Evanghelia și a permite celor care încă nu-l cunosc pe Isus, sau l-au părăsit, să treacă din nou prin poarta credinței și să trăiască comuniunea cu Dumnezeu, este indispensabil a cunoaște în manieră aprofundată semnificația adevărurilor conținute în Mărturisirea de credință. Așadar, angajarea pentru o formare sistematică a lucrătorilor pastorali, care de acum de câțiva ani are loc în diferitele Prefecturi ale Diecezei de Roma, este o cale prețioasă care cere să fie continuată cu angajare și în viitor, pentru a forma laici care să știe să devină ecou al Evangheliei în fiecare casă și în orice loc, chiar și prin centrele de ascultare care au adus atât de mult rod în timpul Misiunii citadine. În această privință, „Dialogurile în catedrală”, care de mulți ani se țin în Bazilica Sfântul Ioan din Lateran, constituie o experiență deosebit de oportună pentru a întâlni orașul și a dialoga cu acei care, căutători ai lui Dumnezeu și ai adevărului, se întreabă cu privire la marile întrebări ale existenței umane.

Ca în secolele trecute, și astăzi Biserica din Roma este chemată să vestească și să mărturisească neobosit bogăția Evangheliei lui Cristos. Asta și susținându-i pe cei care trăiesc situații de sărăcie și de marginalizare, precum și familiile în dificultate, în special când trebuie să asiste persoane bolnave și neputincioase. Am încredere vie că Instituțiile la diferite nivele nu vor înceta să acționeze pentru ca toți cetățenii să aibă acces la ceea ce este esențial pentru a trăi în mod demn.

Dragi prieteni, în ultima seară a anului care se îndreaptă către sfârșit și în fața pragului noului an, să-l lăudăm pe Domnul! Să-i manifestăm „Celui care este, care era și care vine” (Ap 1,8) căința și cererea de iertare pentru păcatele comise, precum și mulțumirea sinceră pentru nenumăratele binefaceri acordate de Bunătatea divină. Îndeosebi, să mulțumim pentru harul și adevărul care au venit la noi prin intermediul lui Isus Cristos. În El se află plinătatea oricărui timp uman. În El este păstrat viitorul oricărui om. În El se adeverește împlinirea speranțelor Bisericii și ale lumii. Amin.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 31.12.2012
Publicarea pe acest sit: 01.01.2013
Etichete: ,

Lasă un răspuns