Predica Papei în Duminica Rusaliilor

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
la solemnitatea Rusaliilor, Bazilica San Pietro,
duminică, 8 iunie 2014

„Toți au fost umpluți de Duh Sfânt” (Fap 2,4).

Vorbind apostolilor la Ultima Cină, Isus le-a spus că, după plecarea sa din această lume, le va trimite lor darul Tatălui, adică pe Duhul Sfânt (cf. In 15,26). Această promisiune se realizează cu putere în ziua de Rusalii, când Duhul Sfânt coboară asupra discipolilor adunați în cenacol. Această revărsare, deși extraordinară, n-a rămas unică și limitată la acel moment, ci este un eveniment care s-a reînnoit și încă se reînnoiește. Cristos glorificat la dreapta Tatălui continuă să realizeze promisiunea sa, trimițând asupra Bisericii pe Duhul dătător de viață, care ne învață și ne amintește și ne face să vorbim.

Duhul Sfânt ne învață: este învățătorul interior. Ne conduce pe drumul corect, prin situațiile vieții. El ne învață drumul, calea. În primele timpuri ale Bisericii, creștinismul era numit „calea” (cf. Fap 9,2), și Isus însuși este calea. Duhul Sfânt ne învață să-l urmăm, să mergem pe urmele sale. Mai mult decât un învățător de doctrină, Duhul Sfânt este un învățător de viață. Și din viață face parte desigur și știința, cunoașterea, dar în orizontul mai amplu și armonios al existenței creștine.

Duhul Sfânt ne amintește, ne amintește tot ceea ce a spus Isus. Este amintirea vie a Bisericii. Și în timp ce ne face să ne amintim, ne face să înțelegem cuvintele Domnului.

Această amintire în Duh și grație Duhului nu se reduce la un fapt mnemonic, este un aspect esențial al prezenței lui Cristos în noi și în Biserica sa. Duhul adevărului și al carității ne amintește tot ceea ce a spus Cristos, ne face să intrăm tot mai deplin în sensul cuvintelor sale. Noi toți avem această experiență: un moment, în orice situație, există o idee și apoi o alta se leagă cu un text din Scriptură… Duhul Sfânt ne face să parcurgem acest drum: drumul amintirii vii a Bisericii. Și acest lucru cere de la noi un răspuns: cu cât răspunsul nostru este mai generos, cu atât cuvintele lui Isus devin mai mult în noi viață, devin atitudini, alegeri, gesturi, mărturie. În substanță, Duhul ne amintește porunca iubirii și ne cheamă s-o trăim.

Un creștin fără amintire nu este un adevărat creștin: este un creștin la jumătatea drumului, este un bărbat sau o femeie prizonier al momentului, care nu știe să prețuiască istoria sa, nu știe s-o citească și s-o trăiască drept istorie de mântuire. În schimb, cu ajutorul Duhului Sfânt, putem să interpretăm inspirațiile interioare și evenimentele vieții în lumina cuvintelor lui Isus. Și astfel crește în noi înțelepciunea amintirii, înțelepciunea inimii, care este un dar al Duhului. Fie ca Duhul Sfânt să reînsuflețească în noi toți amintirea creștină! Și în acea zi, cu apostolii, era Femeia amintirii, aceea care de la început medita toate acele lucruri în inima sa. Era Maria, Mama noastră. Fie ca ea să ne ajute pe acest drum al amintirii.

Duhul Sfânt ne învață, ne amintește și – o altă trăsătură – ne face să vorbim, cu Dumnezeu și cu oamenii. Nu există creștini muți, muți cu sufletul; nu, nu există loc pentru asta.

Ne face să vorbim cu Dumnezeu în rugăciune. Rugăciunea este un dar pe care-l primim gratuit; este dialog cu el în Duhul Sfânt, care se roagă în noi și ne permite să ne adresăm lui Dumnezeu numindu-l Tată, Tătic, Abba (cf. Rom 8,15; Gal 4,4); și acesta nu este numai un „mod de a spune”, ci este realitatea, noi suntem realmente fii ai lui Dumnezeu. „Căci toți cei care sunt călăuziți de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu” (Rom 8,14).

Ne face să vorbim în actul de credință. Nimeni dintre noi nu poate spune: „Isus este Domnul” – am auzit asta astăzi – fără Duhul Sfânt. Și Duhul ne face să vorbim cu oamenii în dialogul fratern. Ne ajută să vorbim cu ceilalți recunoscând în ei niște frați și niște surori; să vorbim cu prietenie, cu duioșie, cu blândețe, înțelegând neliniștile și speranțele, tristețile și bucuriile celorlalți.

Dar este și mai mult: Duhul Sfânt ne face să vorbim oamenilor și în profeție, adică făcându-ne „canale” umile și docile ale cuvântului lui Dumnezeu. Profeția este făcută cu sinceritate, pentru a arăta deschis contradicțiile și nedreptățile, dar mereu cu blândețe și intenție constructivă. Pătrunși de Duhul iubirii, putem să fim semne și instrumente ale lui Dumnezeu care iubește, care slujește, care își dă viața.

Recapitulând: Duhul Sfânt ne învață calea; ne amintește și ne explică toate cuvintele lui Isus; ne face să ne rugăm și să-i spunem lui Dumnezeu Tată, ne face să vorbim oamenilor în dialogul fratern și ne face să vorbim în profeție.

În ziua de Rusalii, când discipolii „au fost umpluți de Duh Sfânt”, a fost botezul Bisericii, care s-a născut „în ieșire”, în „plecare” pentru a anunța tuturor vestea bună. Mama Biserică, ce pornește pentru a sluji. Ne amintim de cealaltă Mamă, Mama noastră care a plecat cu promptitudine, pentru a sluji. Mama Biserică și Mama Maria: amândouă fecioare, amândouă mame, amândouă femei. Isus a fost peremptoriu cu apostolii: nu trebuiau să se îndepărteze de Ierusalim înainte de a fi primit de sus puterea Duhului Sfânt (cf. Fap 1,4.8). Fără el nu există misiune, nu există evanghelizare. Pentru aceasta cu toată Biserica, împreună cu mama noastră Biserică catolică să invocăm: Vino, Duhule Sfânt!

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 08.06.2014
Publicarea pe acest sit: 09.06.2014
Etichete: ,

Lasă un răspuns