Mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Tineretului

A XXIX-a Zi Mondială a Tineretului
„Fericiți cei săraci în duh, pentru că a lor
este împărăția cerurilor” (Mt 5,3)

Mesajul Sfântului Părinte Papa Francisc
pentru Ziua Mondială a Tineretului

Dragi tineri,

Este imprimată în memoria mea întâlnirea extraordinară pe care am trăit-o la Rio de Janeiro, la a XXVIII-a Zi Mondială a Tineretului: o mare sărbătoare a credinței și a fraternității! Bunii oameni brazilieni ne-au primit cu brațele larg deschise, ca statuia lui Cristos răscumpărătorul care din înălțimea lui Corcovado domină scenariul magnific al plajei Copacabana. Pe malurile mării Isus a reînnoit chemarea sa pentru ca fiecare dintre noi să devină discipolul său misionar, să-l descopere ca pe comoara cea mai prețioasă a propriei vieți și să împărtășească această bucurie cu ceilalți, de aproape și de departe, până la periferiile geografice și existențiale extreme ale timpului nostru.

Următoarea etapă a pelerinajului intercontinental al tinerilor va fi la Cracovia, în 2016. Pentru a ritma drumul nostru, în următorii trei ani aș vrea să reflectez împreună cu voi asupra fericirilor evanghelice, pe care le citim în Evanghelia sfântului Matei (5,1-12). Anul acesta vom începe meditând asupra celei dintâi: „Fericiți cei săraci în duh, pentru că a lor este împărăția cerurilor” (Mt 5,3); pentru anul 2015 propun „Fericiți cei curați la inimă, pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu” (Mt 5,8); și în sfârșit, în 2016, tema va fi „Fericiți cei milostivi, pentru că ei vor afla milostivire” (Mt 5,7).

1. Forța revoluționară a fericirilor

Ne face mereu foarte bine să citim și să medităm fericirile! Isus le-a proclamat în prima sa predică mare, pe malul lacului Galileii. Era multă mulțime și el s-a urcat pe colină, pentru a-i învăța pe discipolii săi, de aceea, predica aceea este numită „predica de pe munte”. În Biblie, muntele este văzut ca loc în care Dumnezeu se revelează, iar Isus care predică pe colină se prezintă ca învățător divin, ca nou Moise. Și ce anume comunică? Isus comunică drumul vieții, acea cale pe care el însuși îl parcurge, ba chiar, acea cale care este el însuși și o propune drept cale a adevăratei fericiri. În toată viața sa, de la nașterea în peștera din Betleem până la moartea pe cruce și la înviere, Isus a întrupat fericirile. Toate promisiunile împărăției lui Dumnezeu s-au împlinit în el.

Proclamând fericirile, Isus ne invită să-l urmăm, să parcurgem împreună cu el calea iubirii, singura care conduce la viața veșnică. Nu este un drum ușor, însă Domnul ne asigură harul său și nu ne lasă niciodată singuri. Sărăcie, suferințe, umiliri, luptă pentru dreptate, trudele convertirii zilnice, lupte pentru a trăi chemarea la sfințenie, persecuții și atâtea alte provocări sunt prezente în viața noastră. Dar dacă deschidem ușa lui Isus, dacă lăsăm ca el să fie în istoria noastră, dacă împărtășim cu el bucuriile și durerile, vom experimenta o pace și o bucurie pe care numai Dumnezeu, iubire infinită, le poate da.

Fericirile lui Isus sunt aducătoare a unei noutăți revoluționare, a unui model de fericire opus celui care de obicei este comunicat de media, de gândirea dominantă. Pentru mentalitatea lumească este un scandal că Dumnezeu a venit să se facă unul dintre noi, că a murit pe o cruce! În logica acestei lumi, cei pe care Isus îi proclamă fericiți sunt considerați „perdanți”, slabi. Sunt preamăriți în schimb succesul cu orice preț, bunăstarea, aroganța puterii, afirmarea de sine în dauna celorlalți.

Isus ne interpelează, dragi tineri, pentru ca să răspundem la propunerea sa de viață, pentru ca să decidem ce drum vrem să parcurgem pentru a ajunge la adevărata bucurie. Este vorba despre o mare provocare de credință. Lui Isus nu i-a fost frică să-i întrebe pe discipolii săi dacă voiau cu adevărat să-l urmeze sau mai degrabă să plece pe alte căi (cf. In 6,67). Și Simon numit Petru a avut curajul să răspundă: „Doamne, la cine să mergem? Tu ai cuvintele vieții veșnice” (In 6,68). Dacă veți ști și voi să spuneți „da” lui Isus, viața voastră tânără se va umple de semnificație și astfel va fi rodnică.

2. Curajul fericirii

Dar ce înseamnă „fericiți” (în greacă makarioi)? Înseamnă fericiți. Spuneți-mi: voi aspirați cu adevărat la fericire? Într-un timp în care suntem atrași constant de atâtea iluzii de fericire, riscăm să fim mulțumiți cu puțin, să gândim „mic” despre viață. Aspirați în schimb la lucruri mari! Lărgiți inimile voastre! Așa cum spunea fericitul Piergiorgio Frassati: „a trăi fără o credință, fără un patrimoniu de apărat, fără a susține într-o luptă continuă adevărul, nu înseamnă a trăi ci a vegeta. Noi nu trebuie să vegetăm ci să trăim” (Scrisoare către I. Bonini, 27 februarie 1925). În ziua beatificării lui Piergiorgio Frassati, la 20 mai 1990, Ioan Paul al II-lea l-a numit „om al fericirilor” (Omilia la sfânta Liturghie: AAS 82 [1990], 1518).

Dacă într-adevăr faceți să iasă în evidență aspirațiile cele mai profunde ale inimii voastre, vă veți da seama că în voi există o dorință de nestins de fericire și acest lucru vă va permite să demascați și să respingeți multele oferte „ieftine” pe care le găsiți în jurul vostru. Când căutăm succesul, plăcerea, averea în mod egoist și facem din ei idoli, putem simți și momente de beție, un fals sentiment de satisfacție; dar la sfârșit devenim sclavi, nu suntem niciodată satisfăcuți, suntem determinați să căutăm tot mai mult. Este foarte trist a vedea un tineret „sătul”, dar slab.

Sfântul Ioan scriind tinerilor spunea: „Sunteți puternici și cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi și l-ați învins pe cel rău” (1In 2,14). Tinerii care-l aleg pe Cristos sunt puternici, se hrănesc din cuvântul său și nu se „îndoapă” cu alte lucruri! Să aveți curajul să mergeți împotriva curentului! Să aveți curajul adevăratei fericiri! Spuneți nu culturii provizoriului, a superficialității și a rebutului, care nu vă consideră în măsură să asumați responsabilități și să înfruntați marile provocări ale vieții!

3. Fericiți cei săraci în duh…

Prima fericire, tema următoarei Zile Mondiale a Tineretului, îi declară fericiți pe cei săraci în duh, pentru că lor le aparține împărăția cerurilor. Într-un timp în care atâtea persoane suferă din cauza crizei economice, a alătura sărăcia și fericirea poate să pară nepotrivit. În ce sens putem concepe sărăcia ca o binecuvântare?

Înainte de toate să încercăm să înțelegem ce înseamnă „săraci în duh”. Când Fiul lui Dumnezeu s-a făcut om, a ales o cale de sărăcie, de despuiere. Așa cum spune sfântul Paul în Scrisoarea către Filipeni: „Să aveți în voi acea atitudine care este în Cristos Isus. El, fiind din fire Dumnezeu, nu a considerat un beneficiu propriu că este egal cu Dumnezeu, ci s-a despuiat pe sine luând firea sclavului, devenind asemenea oamenilor” (2,5-7). Isus este Dumnezeu care se despoaie de gloria sa. Aici vedem alegerea de sărăcie a lui Dumnezeu: din bogat cum era, s-a făcut sărac pentru a ne îmbogăți prin intermediul sărăciei sale (cf. 2Cor 8,9). Este misterul pe care-l contemplăm în grajd, văzându-l pe Fiul lui Dumnezeu într-o iesle; și apoi pe cruce, unde despuierea ajunge la apogeu.

Adjectivul grec ptochós (sărac) nu are o semnificație numai materială, ci înseamnă „cerșetor”. Trebuie legat de conceptul ebraic de anawim, „săracii lui Iahweh”, care evocă umilință, conștiință a propriilor limite, a propriei condiții existențiale de sărăcie. Anawim-ii se încred în Domnul, știu că depind de el.

Isus, așa cum a știut să vadă bine sfânta Tereza a Pruncului Isus, în întruparea sa se prezintă ca un cerșetor, un nevoiaș în căutare de iubire. Catehismul Bisericii Catolice vorbește despre om ca despre un „cerșetor de Dumnezeu” (nr. 2559) și ne spune că rugăciunea este întâlnirea setei lui Dumnezeu cu setea noastră (nr. 2560).

Sfântul Francisc de Assisi a înțeles foarte bine secretul fericirii celor săraci în duh. De fapt, atunci când Isus i-a vorbit în persoana leprosului și în răstignit, el a recunoscut măreția lui Dumnezeu și propria condiție de umilință. În rugăciunea sa, Sărăcuțul petrecea ore ca să-l întrebe pe Domnul: „Cine ești tu? Cine sunt eu?”. S-a despuiat de o viață comodă și ușuratică pentru a se căsători cu „Doamna Sărăcie”, pentru a-l imita pe Isus și a urma Evanghelia la literă. Francisc a trăit imitarea lui Cristos sărac și iubirea față de cei săraci în mod indisolubil, precum cele două fețe ale aceleiași medalii.

Așadar voi m-ați putea întreba: cum putem în mod concret să facem în așa fel încât această sărăcie în duh să se transforme în stil de viață, să aibă incidență în mod concret în existența noastră? Vă răspund în trei puncte.

Înainte de toate căutați să fiți liberi față de lucruri. Domnul ne cheamă la un stil de viață evanghelic marcat de sobrietate, să nu cedăm în fața culturii consumului. Este vorba de a căuta esențialitatea, de a învăța să ne despuiem de atâtea lucruri superflue și inutile care ne sufocă. Să ne dezlipim de dorința de avere, de banul idolatrizat și apoi risipit. Să-l punem pe Isus pe primul loc. El ne poate elibera de idolatriile care ne fac sclavi. Încredeți-vă în Dumnezeu, dragi tineri! El ne cunoaște, ne iubește și nu uită niciodată de noi. Așa cum se îngrijește de crinii câmpului (cf. Mt 6,28), nu va lăsa ca să ne lipsească nimic! Și pentru a depăși criza economică trebuie să fim gata să schimbăm stilul de viață, să evităm multele risipe. Așa cum este necesar curajul fericirii, este nevoie și de curajul sobrietății.

În al doilea rând, pentru a trăi această fericire avem cu toții nevoie de convertire în ceea ce privește săracii. Trebuie să ne îngrijim de ei, să fim sensibili față de necesitățile lor spirituale și materiale. Vouă tinerilor vă încredințez în mod deosebit misiunea de a repune în centrul culturii umane solidaritatea. În fața formelor vechi și noi de sărăcie – șomajul, emigrația, atâtea dependențe de diferite tipuri -, avem datoria să fim vigilenți și conștienți, învingând ispita indiferenței. Să ne gândim și la cei care nu se simt iubiți, nu au speranță pentru viitor, renunță să se angajeze în viață pentru că sunt descurajați, dezamăgiți, înfricoșați. Trebuie să învățăm să stăm cu săracii. Să nu ne umplem gura cu cuvinte frumoase despre săraci! Să-i întâlnim, să-i privim în ochi, să-i ascultăm. Săracii sunt pentru noi o ocazie concretă de a-l întâlni pe Cristos însuși, să atingem trupul său suferind.

Dar – și acesta este al treilea punct – săracii nu sunt numai persoane cărora le putem da ceva. Și ei au mult să ne ofere, să ne învețe. Avem mult de învățat de la înțelepciunea săracilor! Gândiți-vă că un sfânt din secolul al XVIII-lea, Benedict Iosif Labre, care dormea pe stradă la Roma și trăia din ofertele oamenilor, a devenit consilierul spiritual al atâtor persoane, între care și nobili și prelați. Într-un anumit sens săracii sunt ca niște învățători pentru noi. Ne învață că o persoană nu valorează prin cât posedă, prin cât are în contul de la bancă. Un sărac, o persoană lipsită de bunuri materiale, păstrează mereu demnitatea sa. Săracii pot să ne învețe mult și despre umilință și despre încrederea în Dumnezeu. În parabola fariseului și vameșului (cf. Lc 18,9-14), Isus îl prezintă pe acesta din urmă ca model pentru că este umil și se recunoaște păcătos. Și văduva care aruncă două monede mici în tezaurul templului este exemplu al generozității celui care, având puțin sau nimic, dăruiește totul (cf. Lc 21,1-4).

4. … pentru că a lor este împărăția cerurilor

Tema centrală în Evanghelia lui Isus este împărăția lui Dumnezeu. Isus este împărăția lui Dumnezeu în persoană, este Emanuel, Dumnezeu-cu-noi. Și în inima omului se stabilește și crește împărăția, domnia lui Dumnezeu. Împărăția este în același timp dar și promisiune. Ne-a fost dată în Isus, dar trebuie încă să se împlinească în plinătate. De aceea în fiecare zi îl rugăm pe Tatăl: „Vie împărăția ta”.

Există o legătură profundă între sărăcie și evanghelizare, între tema de trecuta Zi Mondială a Tineretului – „Mergeți și faceți ucenici din toate neamurile” (Mt 28,19) – și cea din acest an: „Fericiți cei săraci în duh, pentru că a lor este împărăția cerurilor” (Mt 5,3). Domnul vrea o Biserică săracă, una care să-i evanghelizeze pe cei săraci. Atunci când i-a trimis pe cei doisprezece în misiune Isus le-a spus: „Nu luați nici aur, nici argint, nici ban la brâu, nici desagă pentru drum, nici două tunici, nici încălțăminte și nici toiag, pentru că cine lucrează are dreptul la hrană” (Mt 10,9-10). Sărăcia evanghelică este condiție fundamentală pentru ca împărăția lui Dumnezeu să se răspândească. Bucuriile cele mai frumoase și spontane pe care le-am văzut în decursul vieții mele sunt acelea ale persoanelor sărace care au puțin de ce să se agațe. Evanghelizarea, în timpul nostru, va fi posibilă numai prin contagiul de bucurie.

Așa cum am văzut, fericirea săracilor în duh orientează raportul nostru cu Dumnezeu, cu bunurile materiale și cu săracii. În fața exemplului și a cuvintelor lui Isus, observăm cât de mult avem nevoie de convertire, de a face în așa fel încât asupra logicii lui a avea mai mult să prevaleze aceea a lui a fi mai mult! Sfinții sunt cei care ne pot ajuta mai mult să înțelegem semnificația profundă a Fericirilor. Canonizarea lui Ioan Paul al II-lea în duminica a doua a Paștelui, în acest sens, este un eveniment care umple inima noastră de bucurie. El va fi marele patron al ZMT, al căror inițiator și promotor a fost. Și în comuniunea sfinților va continua să fie pentru voi toți un părinte și un prieten.

În luna aprilie este și a treizecia aniversare a încredințării tinerilor a Crucii Jubileului Răscumpărării. Tocmai pornind de la acel act simbolic al lui Ioan Paul al II-lea a început marele pelerinaj al tinerilor care de atunci continuă să străbată cele cinci continente. Mulți își amintesc de cuvintele cu care papa, în duminica de Paști din anul 1984, a însoțit gestul său: „Preaiubiți tineri, la sfârșitul anului sfânt vă încredințez vouă însuși semnul acestui an jubiliar: crucea lui Cristos! Purtați-o în lume, ca semn al iubirii Domnului Isus față de omenire, și vestiți tuturor că numai în Cristos mort și înviat este mântuire și răscumpărare”.

Dragi tineri, Magnificat, cântarea Mariei, săracă în duh, este și cântarea celui care trăiește fericirile. Bucuria Evangheliei provine dintr-o inimă săracă, una care știe să tresalte de bucurie și să se minuneze pentru lucrările lui Dumnezeu, ca inima Fecioarei, pe care toate generațiile o numesc „fericită” (cf. Lc 1,48). Ea, mama săracilor și steaua noii evanghelizări, să ne ajute să trăim Evanghelia, să întrupăm fericirile în viața noastră, să avem curajul fericirii.

Din Vatican, 21 ianuarie 2014, comemorarea sfintei Agneza, fecioară și martiră

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 21.01.2014
Publicarea pe acest sit: 07.02.2014
Etichete: ,

Lasă un răspuns