Discursul Papei la audienţa acordată reprezentanţilor pontificali

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la Audiența acordată participanților la
„Zilele reprezentanților pontificali”
cu ocazia Anului Credinței
vineri, 21 iunie 2013

Iubiți confrați,

Aceste zile, în Anul Credinței, sunt o ocazie pe care Domnul o oferă pentru a ne ruga împreună, pentru a reflecta împreună și pentru a trăi un moment fratern. Îi mulțumesc cardinalului Bertone pentru cuvintele pe care mi le-a adresat în numele tuturor, dar aș vrea să mulțumesc fiecăruia dintre voi pentru slujirea voastră care mă ajută în grija față de toate Bisericile, în acea slujire de unitate care este centrală pentru Succesorul lui Petru. Voi mă reprezentați în Bisericile răspândite în toată lumea și pe lângă guverne, dar faptul de a vă vedea așa de numeroși astăzi îmi dă și sensul catolicității Bisericii, al respirației sale universale. Mulțumesc din toată inima! Munca voastră este o muncă – cuvântul care-mi vine este „importantă”, dar este un cuvânt formal -; munca voastră este mai mult decât importantă, este o muncă de a face Biserica, de a construi Biserica. Între Bisericile particulare și Biserica universală, între Episcopi și Episcopul de Roma. Nu sunteți intermediari, mai degrabă sunteți mediatori, care cu medierea faceți comuniunea. Unii teologi studiind ecleziologia, vorbesc despre Biserica locală și spun că reprezentanții pontificali și președinții Conferințelor Episcopale fac o Biserică locală care nu este de instituire divină, este organizatoare dar ajută să meargă înainte Biserica. Și munca cea mai importantă este aceea de mediere, iar pentru a media este necesar de a cunoaște. A nu cunoaște numai hârtiile – că este foarte important a citi hârtiile și sunt atâtea – ci a cunoaște persoanele. De aceea eu consider că raportul personal dintre Episcopul de Roma și voi este un lucru esențial. Este adevărat, există Secretariatul de Stat care ne ajută, însă acest ultim punct, raportul personal, este important. Și trebuie să-l facem, de ambele părți.

M-am gândit la această reuniune și vă ofer niște gânduri simple despre câteva aspecte, aș spune esențiale, ale faptului de a fi reprezentanți pontificali. Sunt lucruri asupra cărora am reflectat în inima mea, mai ales gândindu-mă să mă pun alături de fiecare dintre voi. La această întâlnire nu aș vrea să vă spun cuvinte pur formale sau cuvinte de circumstanță; ar face rău tuturor, vouă și mie. Ceea ce vă spun acum vine dinăuntru, vă asigur, și îmi stă la inimă.

1. Înainte de toate aș vrea să subliniez că viața voastră este o viață de nomazi. M-am gândit de multe ori la asta: sărmanii oameni! La fiecare trei, patru ani pentru colaboratori, un pic mai mult pentru nunții, voi schimbați locul, treceți de la un continent la altul, de la o țară la alta, de la o realitate de Biserică la alta, adesea foarte diferită; sunteți mereu cu valiza în mână. Îmi pun întrebarea: ce ne spune nouă tuturor această viață? Ce sens spiritual are? Aș spune că dă sensul drumului, care este central în viața de credință, începând de la Abraham, om de credință în drum: Dumnezeu îi cere să părăsească țara sa, siguranțele sale, pentru a merge, încrezându-se într-o promisiune, pe care n-o vede, dar pe care o păstrează pur și simplu în inimă ca speranță pe care Dumnezeu i-o oferă (cf. Gen 12,1-9). Și acest lucru comportă două elemente, după părerea mea. Înainte de toate mortificația, pentru că într-adevăr, a merge cu valiza în mână este o mortificație, sacrificiul de a se despuia de lucruri, de prieteni, de legături și a începe mereu din nou. Și acest lucru nu este ușor; înseamnă a trăi în provizoriu, ieșind din sine însuși, fără a avea un loc unde să înfigi rădăcini, o comunitate stabilă, și totuși iubind Biserica și țara pe care sunteți chemați s-o slujiți. Un al doilea aspect pe care-l comportă acest lucru de a fi nomazi, mereu în drum, este acela care ne este descris în capitolul al unsprezecelea din Scrisoarea către Evrei. Prezentând exemplele de credință ale părinților, autorul afirmă că ei au văzut bunurile promise și le-au salutat de departe – este frumoasă această icoană – declarând că sunt pelerini pe acest pământ (cf. 11,13). Este un mare merit o astfel de viață, o viață ca a voastră, când se trăiește cu intensitatea iubirii, cu amintirea activă a primei chemări.

2. Aș vrea să mă opresc un moment asupra aspectului de „a privi de departe”, a privi promisiunile de departe, a le saluta de departe. Ce anume priveau de departe părinții din Vechiul Testament? Bunurile promise de Dumnezeu. Fiecare dintre noi se poate întreba: care este promisiunea mea? La ce anume privesc? Ce anume caut în viață? Ceea ce amintirea de bază ne determină să căutăm este Domnul, El este binele promis. Asta nu trebuie să ni se pară niciodată ceva sigur. La 25 aprilie 1961, într-un celebru discurs, pe atunci Substitutul de la Secretariatul de Stat, mons. Montini, amintea că figura reprezentantului pontifical „este aceea a unui care are cu adevărat conștiința că-l poartă pe Cristos cu sine”, ca binele prețios care trebuie comunicat, vestit, reprezentat. Bunurile, perspectivele din această lume ajung să dezamăgească, determină să nu fim mulțumiți niciodată; Domnul este binele care nu dezamăgește, unicul care nu dezamăgește. Și acest lucru cere o dezlipire de noi înșine care se poate obține numai cu un raport constant cu Domnul și unificarea vieții în jurul lui Cristos. Și asta se numește familiaritate cu Isus. Familiaritatea cu Isus Cristos trebuie să fie alimentul zilnic al reprezentantului pontifical, pentru că este alimentul care se naște din amintirea primei întâlniri cu El și pentru că ea constituie și expresia zilnică de fidelitate față de chemarea sa. Familiaritate. Familiaritate cu Isus Cristos în rugăciune, în celebrarea euharistică, ce nu trebuie neglijată niciodată, în slujirea carității.

3. Există mereu pericolul, și pentru oamenii de Biserică, de a ceda la ceea ce eu numesc, preluând o expresie a lui De Lubac, „mondenitate spirituală”: a ceda în fața spiritului lumii, care conduce la a acționa pentru propria realizare și nu pentru gloria lui Dumnezeu (cf. Meditazione sulla Chiesa, Milano 1979, pag. 269), în fața acelui fel de „burghezie a spiritului și a vieții” care determină la o inactivitate, la căutarea unei vieți comode și liniștite. Studenților de la Academia Ecleziastică Pontificală le-am amintit cum pentru fericitul Ioan al XIII-lea, slujirea ca reprezentant pontifical a fost unul din domeniile, și nu secundar, în care a luat formă sfințenia sa, și citam câteva pasaje din Jurnalul sufletului care se refereau tocmai la această lungă perioadă de timp din slujirea sa. El afirma că a înțeles tot mai mult că, pentru eficacitatea acțiunii sale, trebuia să curețe încontinuu via vieții sale de ceea ce este numai frunzar inutil și să meargă direct la esențial, care este Cristos și Evanghelia sa, altminteri se riscă să se îndrepte spre ridicol o misiune sfântă (Giornale dell’Anima, Cinisello Balsamo 2000, pag. 513-514). „Ridicol” este un cuvânt puternic, dar este adevărat: a ceda în fața spiritului lumesc ne expune mai ales pe noi păstorii la ridicol; poate că vom primi câteva aplauze, dar chiar aceia care vor părea că ne aprobă, după aceea ne vor critica pe la spate. Această este o regulă obișnuită.

Dar noi suntem păstori! Și asta nu trebuie s-o uităm niciodată! Voi, dragi reprezentanți pontificali, sunteți prezență a lui Cristos, sunteți prezență sacerdotală, de păstori. Desigur, nu veți învăța o porțiune specială a poporului lui Dumnezeu care v-a fost încredințată, nu veți fi la conducerea unei Biserici locale, dar sunteți păstori care slujesc Biserica, având rol de a încuraja, de a fi slujitori ai comuniunii, și chiar cu misiunea, nu întotdeauna ușoară, de a corecta. Faceți mereu totul cu iubire profundă! Chiar și în raporturile cu autoritățile civile și cu colegii voi sunteți păstori: căutați mereu binele, binele tuturor, binele Bisericii și al fiecărei persoane. Însă această muncă pastorală, așa cum am spus, se face cu familiaritatea cu Isus Cristos în rugăciune, în celebrarea euharistică, în faptele de caritate: acolo este prezent Domnul. Dar din partea voastră trebuie să se facă și cu profesionalitate, și va fi ca – îmi vine să spun un cuvânt – ciliciul vostru, pocăința voastră: a face mereu cu profesionalitate lucrurile, pentru că Biserica vă vrea așa. Și atunci când un reprezentant pontifical nu face lucrurile cu profesionalitate, pierde și autoritate.

Aș vrea să închei spunând un cuvânt și despre unul din punctele importante ale slujirii voastre ca reprezentanți pontificali, cel puțin pentru cea mai mare majoritate: colaborarea la numirile episcopale. Voi cunoașteți expresia celebră care indică un criteriu fundamental în alegerea celui care trebuie să conducă: si sanctus est oret pro nobis, si doctus est doceat nos, si prudens est regat nos – dacă este sfânt să se roage pentru noi, dacă este inteligent să ne învețe, dacă este prudent să ne conducă. În misiunea delicată de a realiza investigația pentru numirile episcopale să fiți atenți că acei candidați să fie păstori apropiați de oameni: acesta este primul criteriu. Păstori apropiați de oameni. Este un mare teolog, o mare inteligență: să meargă la Universitate, unde va face așa de mult bine! Păstori! Avem nevoie de păstori! Să fie părinți și frați, să fie blânzi, răbdători și milostivi; să iubească sărăcia, interioară ca libertate pentru Domnul și chiar exterioară ca simplitate și austeritate a vieții, care să nu aibă o psihologie de „principi”. Fiți atenți ca să nu fie ambițioși, să nu caute episcopatul; se spune că fericitul Ioan Paul al II-lea într-o primă audiență pe care a avut-o cu cardinalul prefect al Congregației pentru Episcopi, acesta i-a pus întrebare cu privire la criteriul de alegere a candidaților la episcopat și Papa cu glasul său deosebit: „Primul criteriu: volentes nolumus„. Cei care caută episcopatul… nu, nu merge. Și să fie miri ai unei Biserici, fără să fie în căutare constantă a alteia. Să fie capabili să „supravegheze” turma care le va fi încredințată, adică să aibă grijă de tot ceea ce o menține unită; să „vegheze” asupra ei, să fie atenți la pericolele care o amenință; dar mai ales să fie capabili să „vegheze” pentru turmă, să facă de pază, să îngrijească speranța, ca să fie soare și lumină în inimi, să susțină cu iubire și cu răbdare planurile pe care Dumnezeu le realizează în poporul său. Să ne gândim la figura sfântului Iosif care veghează asupra Mariei și a lui Isus, la grija sa față de familia pe care Dumnezeu i-a încredințat-o și privirea atentă cu care o conduce în evitarea pericolelor. Pentru aceasta păstorii să știe să fie în fața turmei pentru a indica drumul, în mijlocul turmei pentru a o menține unită, în spatele turmei pentru a evita ca vreunul să rămână în urmă și pentru că turma însăși are, ca să spunem așa, flerul în găsirea drumului. Păstorul trebuie să se miște așa!

Dragi reprezentanți pontificali, sunt doar câteva gânduri, care îmi vin din inimă, m-am gândit mult înainte de a scrie asta: asta am scris eu! M-am gândit mult și m-am rugat. Aceste gânduri îmi vin din inimă, cu care nu pretind să spun lucruri noi – nu, niciunul din lucrurile pe care le-a spus nu este nou – dar asupra cărora vă invit să reflectați pentru slujirea importantă și prețioasă pe care o prestați pentru toată Biserica. Viața voastră este adesea o viață dificilă, uneori în locuri de conflict – știu bine asta: am vorbit cu unul dintre voi în acest timp, de două ori. Câtă durere, câtă suferință! Un continuu pelerinaj fără posibilitatea de a înfige rădăcini într-un loc, într-o cultură, într-o realitate eclezială specifică. Dar este o viață care merge spre promisiuni și le salută de departe. O viață în mișcare, dar mereu cu Isus Cristos care vă ține de mână. Acest lucru este sigur: El vă ține de mână. Mulțumesc iarăși pentru asta! Noi știm că stabilitatea noastră nu se află în lucruri, în propriile proiecte sau în ambiții, ci în faptul de a fi adevărați păstori care țin privirea îndreptată spre Cristos. Încă o dată mulțumesc! Vă rog, vă cer să vă rugați pentru mine, pentru că am nevoie de asta. Domnul să vă binecuvânteze și Sfânta Fecioară Maria să vă păzească. Mulțumesc.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 21.06.2013
Publicarea pe acest sit: 24.06.2013
Etichete: , ,

Lasă un răspuns