Audienţa generală de miercuri

Darurile Duhului Sfânt
6. Evlavia
miercuri, 4 iunie 2014

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Astăzi vrem să ne oprim asupra unui dar al Duhului Sfânt care de atâtea ori este greșit înțeles sau considerat în mod superficial, în timp ce el atinge în inimă identitatea noastră și viața noastră creștină: este vorba despre darul evlaviei. Trebuie clarificat imediat că acest dar nu este același lucru cu a avea compasiunea față de cineva, a avea milă de aproapele, ci indică apartenența noastră la Dumnezeu și legătura noastră profundă cu El, o legătură care dă sens întregii noastre vieți și care ne menține tari, în comuniune cu El, chiar și în momentele mai dificile și frământate.

1. Această legătură cu Domnul nu trebuie înțeleasă ca o datorie sau o impunere. Este o legătură care vine dinăuntru. Este vorba despre o relație trăită cu inima: este prietenia noastră cu Dumnezeu, dăruită nouă de Isus, o prietenie care schimbă viața noastră și ne umple de entuziasm, de bucurie. Pentru aceasta, darul evlaviei trezește în noi înainte de toate recunoștința și lauda. De fapt, acesta este motivul și sensul cel mai autentic al cultului nostru și al adorației noastre. Atunci când Duhul Sfânt ne face să percepem prezența Domnului și toată iubirea Sa față de noi, ne încălzește inima și ne stimulează aproape natural la rugăciune și la celebrare. Așadar evlavia este sinonim cu spiritul religios autentic, cu destăinuirea filială față de Dumnezeu, cu acea capacitate de a-l ruga cu iubire și simplitate care este proprie persoanelor umile cu inima.

2. Dacă darul evlaviei ne face să creștem în relația și în comuniunea cu Dumnezeu și ne face să trăim ca fii ai Săi, în același timp ne ajută să revărsăm această iubire și asupra celorlalți și să-i recunoaștem ca frați. Și atunci cu adevărat vom fi mișcați de sentimente de evlavie – nu de pietism! – față de cel care este lângă noi și față de cei pe care îi întâlnim în fiecare zi. De ce spun nu de pietism? Pentru că unii cred că a avea milă înseamnă a închide ochii, a face o față de iconiță, a ne preface că suntem ca un sfânt. În piemonteză noi spunem: a face „mugna quacia”. Acesta nu este darul evlaviei. Darul evlaviei înseamnă a fi cu adevărat capabili de a ne bucura cu cel care se bucură, de a plânge cu cel care plânge, de a fi aproape de cel care este singur sau neliniștit, de a corecta pe cel care este în greșeală, de a mângâia pe cel care este trist, de a primi și a ajuta pe cel care este în necesitate. Există un raport foarte strâns între darul evlaviei și al blândeții. Darul evlaviei pe care ni-l dă Duhul Sfânt ne face blânzi, ne face liniștiți, răbdători, în pace cu Dumnezeu, în slujba celorlalți cu blândețe.

Dragi prieteni, în Scrisoarea către Romani apostolul Paul afirmă: „Căci toți cei care sunt călăuziți de Duhul lui Dumnezeu sunt fiii lui Dumnezeu, pentru că nu ați primit un Duh de sclavie, ca să vă fie din nou teamă, ci ați primit Duhul înfierii prin care strigăm «Abba, Tată!»” (Rom 8,14-15). Să îi cerem Domnului ca darul Duhului Său să poată învinge teama noastră, nesiguranțele noastre, chiar și spiritul nostru neliniștit, nerăbdători, și să ne poată face martori bucuroși ai lui Dumnezeu și ai iubirii Sale, adorându-l pe Domnul în adevăr și chiar în slujirea aproapelui cu blândețe și cu zâmbetul pe care tot Duhul Sfânt ni-l dă în bucurie. Fie ca Duhul Sfânt să ne dea nouă tuturor acest dar al evlaviei.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 04.06.2014
Publicarea pe acest sit: 04.06.2014
Etichete: , ,

Lasă un răspuns