Audienţa generală de miercuri

Despre Sacramentul Preoției
miercuri, 26 martie 2014

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Am avut deja ocazia de a marca din nou că cele trei Sacramentele ale Botezului, Mirului și Euharistiei constituie împreună misterul „inițierii creștine”, un unic mare eveniment de har care ne renaște în Cristos. Aceasta este vocația fundamentală care îi unește în Biserică pe toți, ca discipoli ai Domnului Isus. Sunt după aceea două Sacramente care corespund la două vocații specifice: este vorba despre Preoție și despre Căsătorie. Ele constituie două mari căi prin care creștinul poate să facă din propria viață un dar de iubire, după exemplul și în numele lui Cristos și astfel să coopereze la edificarea Bisericii.

Preoția, ritmată în cele trei grade: episcopat, prezbiterat și diaconat, este Sacramentul care abilitează la exercitarea slujirii, încredințată de Domnul Isus apostolilor, de a paște turma Sa, în puterea Duhului Său și după inima Sa. A paște turma lui Isus nu cu puterea forței umane sau cu propria putere, ci aceea a Duhului și după inima sa, inima lui Isus care este o inimă de iubire. Preotul, Episcopul, diaconul trebuie să pască turma Domnului cu iubire. Dacă nu face aceasta cu iubire, nu slujește. Și în acest sens, slujitorii care sunt aleși și consacrați pentru această slujire prelungesc în timp prezența lui Isus, dacă fac aceasta cu puterea Duhului Sfânt în numele lui Dumnezeu și cu iubire.

1. Un prim aspect. Cei care sunt hirotoniți sunt puși în fruntea comunității. Sunt „în frunte”, da, însă pentru Isus înseamnă a pune propria autoritate în slujire, așa cum El însuși a arătat și i-a învățat pe discipoli cu aceste cuvinte: „Știți că cei care conduc neamurile le domină și cei mari își fac simțită puterea asupra lor. Între voi să nu fie așa. Dimpotrivă, cine vrea să devină mare între voi să fie sclavul vostru și cine vrea să fie primul între voi să fie servitorul vostru, așa cum Fiul Omului nu a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească și să își dea viața ca răscumpărare pentru mulți” (Mt 20,25-28, Mc 10,42-45). Un Episcop care nu este în slujba comunității nu face bine; un preot, care nu este în slujba comunității sale nu face bine, greșește.

2. O altă caracteristică ce derivă tot din această unire sacramentală cu Cristos este iubirea pasionată față de Biserică. Să ne gândim la acel text din Scrisoarea către Efeseni în care Sfântul Paul spune că Cristos „a iubit Biserica și s-a dat pe Sine pentru ea pentru a o sfinți, purificând-o prin baia apei în cuvânt, ca să și-o prezinte sieși ca o Biserică glorioasă, fără să aibă vreo pată sau rid sau ceva asemănător” (5,25-27). În virtutea Preoției, slujitorul se dedică în întregime pe sine însuși propriei comunități și o iubește cu toată inima: este familia sa. Episcopul, preotul iubesc Biserica în comunitatea lor, o iubesc puternic. Cum? Așa cum Cristos iubește Biserica. Același lucru îl va spune Sfântul Paul despre căsătorie: soțul își iubește soția așa cum Cristos iubește Biserica. Este un mare mister de iubire: acesta al slujirii și acela al căsătoriei, două Sacramente care sunt drumul pe care persoanele merg în mod obișnuit la Domnul.

3. Un ultim aspect. Apostolul Paul recomandă discipolului său, Timotei, să nu neglijeze, ba chiar să reînsuflețească mereu darul care este în el. Darul care i-a fost dat prin impunerea mâinilor (cf. 1Tim 4,14; 2Tim 1,6). Când nu se alimentează slujirea – slujirea Episcopului, slujirea preotului – cu rugăciune, cu ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu și cu celebrarea zilnică a Euharistiei și chiar cu o frecventare a Sacramentului Pocăinței, se ajunge în mod inevitabil să se piardă din vedere sensul autentic al propriei slujiri și bucuria care derivă dintr-o profundă comuniune cu Isus.

4. Episcopul care nu se roagă, Episcopul care nu ascultă Cuvântul lui Dumnezeu, care nu celebrează în fiecare zi, care nu merge să se spovedească în mod obișnuit, și preotul însuși care nu face aceste lucruri, cu timpul pierd unirea cu Isus și ei devin o mediocritate care nu face bine Bisericii. Pentru aceasta, trebuie să îi ajutăm pe Episcopi, pe preoți să se roage, să asculte Cuvântul lui Dumnezeu care este hrana zilnică, să celebreze în fiecare zi Euharistia și să meargă să se spovedească în mod obișnuit. Și acest lucru este atât de important pentru că se referă tocmai la sfințirea chiar a Episcopilor și a preoților.

5. Aș vrea să închei cu un lucru care îmi vine în minte: ce trebuie făcut pentru a deveni preot? Unde se vând admiterile la preoție? Nu, nu se vând. Acesta este o inițiativă pe care o ia Domnul. Domnul cheamă. Cheamă pe fiecare dintre cei pe care îi vrea ca să devină preoți. Probabil sunt unii tineri, aici, care au simțit în inima lor această chemare, voința de a deveni preoți, voința de a-i sluji pe alții în lucrurile care vin de la Dumnezeu, voința de a fi toată viața în slujire pentru a catehiza, a boteza, a ierta, a celebra Euharistia, a-i îngriji pe cei bolnavi… și toată viața așa! Dacă a simțit cineva dintre voi acest lucru în inimă, Isus e cel care i-a pus aceasta acolo! Aveți grijă de această invitație și rugați-vă pentru ca acest lucru să crească și să dea rod în toată Biserica.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 26.03.2014
Publicarea pe acest sit: 26.03.2014
Etichete: , ,

Lasă un răspuns