Audiența generală de miercuri

Speranța creștină – 31.
„Iată le fac pe toate noi” (Ap 21,5).
Noutatea speranței creștine

miercuri, 23 august 2017

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Am ascultat Cuvântul lui Dumnezeu în cartea Apocalipsului și spune așa: „Iată, le fac pe toate noi” (21,5). Speranța creștină se bazează pe credința în Dumnezeu care creează mereu noutate în viața omului, creează noutate în istorie, creează noutate în cosmos. Dumnezeul nostru este Dumnezeul care creează noutate, pentru că este Dumnezeul surprizelor.

Nu este creștinește a merge cu privirea îndreptată în jos – cum fac porcii: mereu merg așa – fără a ridica ochii la orizont. Ca și cum tot drumul nostru s-ar stinge aici, pe distanța de câțiva metri de călătorie; ca și cum în viața noastră n-ar fi nicio țintă și niciun loc de sosire, și noi am fi constrânși la o veșnică hoinărire, fără nicio motivație pentru atâtea trude ale noastre. Acest lucru nu este creștinesc.

Paginile finale ale Bibliei ne arată orizontul ultim al drumului credinciosului: Ierusalimul din cer, Ierusalimul ceresc. El este imaginat înainte de toate ca un cort imens, unde Dumnezeu îi va primi pe toți oamenii pentru a locui definitiv cu ei (Ap 21,3). Și aceasta este speranța noastră. Și ce va face Dumnezeu, când în sfârșit vom fi cu El? Va folosi o duioșie infinită față de noi, ca un tată care-i primește pe fiii săi care au trudit și suferit îndelung. Ioan, în Apocalips, profețește: „Iată cortul lui Dumnezeu împreună cu oamenii! […] El va șterge orice lacrimă din ochii lor, iar moarte nu va mai fi. Nu va mai fi nici plâns, nici țipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut. […] Iată, le fac pe toate noi!” (Ap 21,3-5). Dumnezeul noutății!

Încercați să meditați acest text din Sfânta Scriptură nu în manieră abstractă, ci după ce ați citit o cronică din zilele noastre, după ce ați văzut telejurnalul sau coperta ziarelor, unde sunt atâtea tragedii, unde se prezintă știri triste cu care toți riscăm să ne obișnuim. Și am salutat câțiva din Barcelona: câte știri triste de acolo! Am salutat câțiva din Congo și câte știri triste de acolo! Și câte altele! Pentru a numi numai două țări dintre voi care sunteți aici… Încercați să vă gândiți la fețele copiilor înfricoșați de război, la plânsul mamelor, la visele spulberate ale atâtor tineri, la refugiații care înfruntă călătorii teribile și sunt exploatați de atâtea ori… Din păcate viața este și acest lucru. Uneori ne-ar veni să spunem că este mai ales acest lucru.

S-ar putea. Dar există un Tată care plânge cu noi; există un Tată care varsă lacrimi de milă infinită față de fiii săi. Noi avem un Tată care știe să plângă, care plânge cu noi. Un Tată care ne așteaptă pentru a ne mângâia, pentru că El cunoaște suferințele noastre și a pregătit pentru noi un viitor diferit. Aceasta este marea viziune a speranței creștine, care se dilată asupra tuturor zilelor existenței noastre și vrea să ne ridice.

Dumnezeu n-a voit viețile noastre din greșeală, constrângându-se pe Sine însuși și pe noi la nopți dure de angoasă. În schimb ne-a creat pentru că ne vrea fericiți. Este Tatăl nostru și dacă noi aici, acum, experimentăm o viață care nu este aceea pe care El a voit-o pentru noi, Isus ne garantează că însuși Dumnezeu realizează răscumpărarea sa. El lucrează pentru a ne răscumpăra.

Noi credem și știm că moartea și ura nu sunt ultimele cuvinte rostite asupra parabolei existenței umane. A fi creștini implică o nouă perspectivă: o privire plină de speranță. Cineva crede că viața reține toate fericirile sale în tinerețe și în trecut și că trăirea este o decădere lentă. Alții consideră că bucuriile noastre sunt numai episodice și trecătoare și în viața oamenilor este înscris nonsensul. Cei care în fața atâtor calamități spun: „Dar, viața nu are sens. Drumul nostru este nonsensul”. Dar noi creștinii nu credem asta. Credem în schimb că în orizontul omului există un soare care luminează pentru totdeauna. Credem că zilele noastre cele mai frumoase încă trebuie să vină. Suntem mai mult oameni ai primăverii decât ai toamnei. Mie mi-ar plăcea să întreb, acum – fiecare să răspundă în inima sa, în tăcere, dar să răspundă -: „Eu sunt un bărbat, o femeie, un tânăr, o tânără a primăverii sau a toamnei? Sufletul meu este în primăvară sau este în toamnă?”. Fiecare să-și răspundă. Să observăm mai curând vlăstarele unei lumi noi decât frunzele îngălbenite pe ramuri. Să nu ne amăgim cu nostalgii, regrete și plângeri: știm că Dumnezeu ne vrea moștenitori ai unei promisiuni și neobosiți cultivatori de vise. Nu uitați acea întrebare: „Eu sunt o persoană a primăverii sau a toamnei?”. A primăverii, care așteaptă floarea, care așteaptă rodul, care așteaptă soarele care este Isus, sau a toamnei, care este mereu cu față de ardei iuți în oțet.

Creștinul știe că Împărăția lui Dumnezeu, Stăpânirea sa de iubire crește ca un mare ogor de grâu, chiar dacă în mijloc este neghina. Mereu există probleme, există bârfele, există războaiele, există bolile… există probleme. Dar grâul crește, și la sfârșit răul va fi eliminat. Viitorul nu ne aparține, dar știm că Isus Cristos este cel mai mare har al vieții: este îmbrățișarea lui Dumnezeu care ne așteaptă la sfârșit, dar care deja acum ne însoțește și ne mângâie pe drum. El ne conduce la marele „cort” al lui Dumnezeu cu oamenii (cf. Ap 21,3), cu atâția alți frați și surori, și vom duce la Dumnezeu amintirea zilelor trăite aici pe pământ. Și va fi frumos să descoperim în acea clipă că nimic nu s-a pierdut, niciun zâmbet și nicio lacrimă. Oricât de lungă a fost viața noastră, ni se va părea că am trăit într-o suflare. Și că creația nu s-a oprit la ziua a șasea din Geneză, ci a continuat neobosită, pentru că Dumnezeu s-a preocupat mereu de noi. Până în ziua în care totul se va împlini, în dimineața în care se vor stinge lacrimile, în clipa însăși în care Dumnezeu va pronunța ultimul său cuvânt de binecuvântare: „Iată – spune Domnul – le fac pe toate noi!” (v. 5). Da, Tatăl nostru este Dumnezeul noutăților și al surprizelor. Și în ziua aceea noi vom fi cu adevărat fericiți și vom plânge. Da: dar vom plânge de bucurie.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; ITRC.ro
Publicarea în original: 23.08.2017
Publicarea pe acest sit: 23.08.2017
Etichete: ,

Comments are closed