Audiența generală de miercuri

Speranța creștină – 15.
O speranță întemeiată pe Cuvânt (cf. Rom 15,1-6)
miercuri, 22 martie 2017

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Deja de câteva săptămâni apostolul Paul ne ajută să înțelegem mai bine în ce anume constă speranța creștină. Și am spus că nu era un optimism, era un alt lucru. Și apostolul ne ajută să înțelegem asta. Astăzi face asta alăturându-l la două atitudini deosebit de importante pentru viața noastră și experiența noastră de credință: „statornicia” și „mângâierea” (v. 4.5). În textul din Scrisoarea către Romani pe care tocmai l-am ascultat sunt citate de două ori: mai întâi cu referință la Scripturi și apoi la Dumnezeu însuși. Care este semnificația lor cea mai profundă, cea mai adevărată? Și în ce mod fac lumină asupra realității speranței? Aceste două atitudini: statornicia și mângâierea.

Statornicia am putea s-o definim și ca răbdare: este capacitatea de a suporta, de a purta pe umeri, „a su-purta”, de a rămâne fideli, și atunci când povara pare că devine prea mare, greu de purtat, și am fi tentați să judecăm negativ și să abandonăm totul și pe toți. În schimb mângâierea este harul de a ști să percepem și să arătăm în orice situație, și în cele mai mult marcate de dezamăgire și de suferință, prezența și acțiunea compătimitoare a lui Dumnezeu. Or, sfântul Paul ne amintește că statornicia și mângâierea ne sunt transmise în mod deosebit de Scripturi (v. 4), adică de Biblie. De fapt, Cuvântul lui Dumnezeu, în primul rând, ne face să ne îndreptăm privirea spre Isus, să-l cunoaștem mai bine și să ne conformăm cu El, să ne asemănăm tot mai mult cu El. În al doilea rând, Cuvântul ne revelează că Domnul este cu adevărat „Dumnezeul statorniciei și al mângâierii” (v. 5), care rămâne mereu fidel iubirii sale față de noi, adică este statornic în iubire cu noi, nu încetează să ne iubească! Este statornic: mereu ne iubește! Și se îngrijește de noi, acoperind rănile noastre cu mângâierea bunătății sale și a milostivirii sale, adică ne mângâie. Nici nu încetează să ne mângâie.

În această perspectivă, se înțelege și afirmația inițială a apostolului: „Iar noi, cei tari, suntem datori să purtăm slăbiciunile celor slabi și să nu ne complăcem în noi înșine” (v. 1). Această expresie „noi, cei tari” ar putea să pară arogantă, dar în logica Evangheliei știm că nu este așa, dimpotrivă, este chiar contrariul pentru că forța noastră nu vine de la noi, ci de la Domnul. Cine experimentează în propria viață iubirea fidelă a lui Dumnezeu și mângâierea sa este în măsură, ba chiar, trebuie să fie aproape de frații mai slabi și să ia asupra sa slăbiciunile lor. Dacă noi suntem aproape de Domnul, vom avea acea tărie pentru a fi aproape de cei mai slabi, de cei mai nevoiași și a-i mângâia și a le da forță. Aceasta e ceea ce înseamnă. Aceasta noi putem să o facem fără auto-complăcere, ci simțindu-ne pur și simplu ca un „canal” care transmite darurile Domnului; și astfel devine concret un „semănător” de speranță. Asta e ceea ce ne cere Domnul, cu acea tărie și acea capacitate de a mângâia și de a fi semănători de speranță. Și astăzi este nevoie să semănăm speranță, dar nu este ușor…

Rodul acestui stil de viață nu este o comunitate în care unii sunt din „divizia A”, adică cei tari, și alții din „divizia B”, adică cei slabi. În schimb, rodul este, cum spune Paul, „să avem aceleași sentimente unii față de alții, ca ale lui Cristos Isus” (v. 5). Cuvântul lui Dumnezeu alimentează o speranță care se traduce concret în împărtășire, în slujire reciprocă. Pentru că și cel care este „tare” ajunge mai devreme sau mai târziu să experimenteze fragilitatea și să aibă nevoie de întărirea celorlalți; și viceversa în slăbiciune se poate oferi mereu un zâmbet sau un ajutor fratelui aflat în dificultate. Și o astfel de comunitate „într-un cuget și într-un singur glas îl glorifică pe Dumnezeu” (cf. v. 6). Dar toate acestea sunt posibile dacă se pune în centru Cristos, și Cuvântul său, pentru că El este cel „tare”, El este cel care ne dă mângâierea. El este „fratele tare” care se îngrijește de fiecare dintre noi: de fapt toți avem nevoie să fim purtați pe umeri de Bunul Păstor și să ne simțim învăluiți de privirea sa duioasă și grijulie.

Dragi prieteni, nu-i vom mulțumi niciodată suficient lui Dumnezeu pentru darul Cuvântului său, care se face prezent în Scripturi. Acolo Tatăl Domnului nostru Isus Cristos se revelează ca „Dumnezeul statorniciei și al mângâierii”. Și acolo devenim conștienți de faptul că speranța noastră nu se întemeiază pe capacitățile noastre și pe forțele noastre, ci pe sprijinul lui Dumnezeu și pe fidelitatea iubirii sale, adică pe forța și mângâierea lui Dumnezeu. Mulțumesc.

* * *

APEL

Invit toate comunitățile să trăiască cu credință întâlnirea din 23 și 24 martie pentru a redescoperi sacramentul reconcilierii: „24 de ore pentru Domnul”. Doresc ca și în acest an un astfel de moment privilegiat de har din drumul Postului Mare să fie trăit în atâtea biserici din lume pentru a experimenta întâlnirea bucuroasă cu milostivirea Tatălui, care îi primește și îi iartă pe toți.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; ITRC.ro
Publicarea în original: 22.03.2017
Publicarea pe acest sit: 22.03.2017
Etichete: ,

Comments are closed