Audienţa generală de miercuri

Iertarea păcatelor – puterea cheilor
miercuri, 20 noiembrie 2013

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Miercurea trecută am vorbit despre iertarea păcatelor, referită în mod deosebit la Botez. Astăzi continuă cu tema despre iertarea păcatelor, dar cu referință la așa-numita „putere a cheilor”, care este un simbol biblic al misiunii pe care Isus a dat-o apostolilor.

1. Înainte de toate trebuie să amintim că protagonistul iertării păcatelor este Duhul Sfânt. În prima sa apariție apostolilor, în cenacol, Isus înviat a făcut gestul de a sufla asupra lor spunând: „Primiți pe Duhul Sfânt. Cărora le veți ierta păcatele, vor fi iertate; cărora le veți ține, vor fi ținute” (In 20,22-23). Isus, transfigurat în trupul Său, este de acum omul nou, care oferă darurile pascale, rod al morții și învierii Sale. Care sunt aceste daruri? Pacea, bucuria, iertarea păcatelor, misiunea, dar mai ales îl dăruiește pe Duhului Sfânt care este izvorul pentru toate acestea. Suflul lui Isus, însoțit de cuvintele cu care îl comunică pe Duhul, indică transmiterea vieții, a vieții noi regenerate de iertare.

Însă înainte de a face gestul de a sufla și a-l dărui pe Duhul, Isus arată rănile Sale, în mâini și la coastă: aceste răni reprezintă prețul mântuirii noastre. Duhul Sfânt ne aduce iertarea lui Dumnezeu „trecând prin” rănile lui Isus. Aceste răni pe care El a voit să le păstreze; și în acest moment El în cer arată Tatălui rănile cu care ne-a răscumpărat. Prin forța acestor răni, păcatele noastre sunt iertate: astfel Isus și-a dat viața pentru pacea noastră, pentru bucuria noastră, pentru darul harului în sufletul nostru, pentru iertarea păcatelor noastre. Este foarte frumos să privim astfel la Isus!

2. Și ajungem la al doilea element: Isus le dă apostolilor puterea de a ierta păcatele. Este un pic dificil a înțelege cum un om poate să ierte păcatele, dar Isus dă această putere. Biserica este depozitară a puterii cheilor, de a deschide sau de a închide iertarea. Dumnezeu iartă pe orice om în milostivirea Sa suverană, însă El însuși a voit ca aceia care îi aparțin lui Cristos și Bisericii să primească iertarea prin slujitorii comunității. Prin slujirea apostolică milostivirea lui Dumnezeu ajunge la mine, păcatele mele sunt iertate și îmi este dăruită bucuria. În acest mod Isus ne cheamă să trăim reconcilierea și în dimensiunea eclezială, comunitară. Și acest lucru este foarte frumos. Biserica, fiind sfântă și în același timp având nevoie de pocăință, însoțește drumul nostru de convertire toată viața. Biserica nu este stăpâna puterii cheilor, ci este slujitoarea ministerului milostivirii și se bucură de fiecare dată când poate să ofere acest dar divin.

Atâtea persoane poate că nu înțeleg dimensiunea eclezială a iertării, pentru că domină mereu individualismul, subiectivismul, și chiar noi creștinii simțim aceasta. Desigur, Dumnezeu iartă pe fiecare păcătos căit, personal, însă creștinul este legat de Cristos, iar Cristos este unit cu Biserica. Pentru noi, creștinii, există un dar în plus și există și o angajare în plus: să trecem cu umilință prin slujirea eclezială. Acest lucru trebuie să îl valorizăm; este un dar, o îngrijire, o ocrotire și este și siguranța că Dumnezeu m-a iertat. Eu merg la fratele preot și spun: „Părinte, am făcut aceasta…”. Și el răspunde: „Dar eu te iert; Dumnezeu te iartă”. În acel moment, eu sunt sigur că Dumnezeu m-a iertat! Și acest lucru este frumos, aceasta înseamnă a avea siguranța că Dumnezeu ne iartă mereu, nu încetează să ierte. Și nu trebuie să încetăm să mergem ca să cerem iertare. Putem simți rușine să spunem păcatele, dar mamele noastre și bunicele noastre spuneau că e mai bine să ne înroșim o dată decât să ne îngălbenim de mii de ori. Ne înroșim o dată, dar ne sunt iertate păcatele și mergem înainte.

3. În sfârșit, un ultim punct: preotul – instrument pentru iertarea păcatelor. Iertarea lui Dumnezeu care ne este dată în Biserică, ne este transmisă prin intermediul slujirii unui frate al nostru, preotul; el, un om care, asemenea nouă, are nevoie de milostivire, devine cu adevărat instrument de milostivire, dăruindu-ne iubirea fără limite a lui Dumnezeu Tatăl. Și preoții trebuie să se spovedească, și Episcopii: cu toții suntem păcătoși. Și duhovnicul aude lucrurile pe care i le spun, mă sfătuiește și mă iartă, pentru că toți avem nevoie de această iertare. Uneori mi se întâmplă să aud pe cineva care susține că se spovedește direct lui Dumnezeu… Da, așa cum spuneam înainte, Dumnezeu te ascultă mereu, dar în Sacramentul Reconcilierii trimite un frate să îți aducă iertarea, siguranța iertării, în numele Bisericii.

Slujirea pe care preotul o prestează ca slujitor, din partea lui Dumnezeu, pentru a ierta păcatele este foarte delicată, și cere ca inima sa să fie în pace, ca preotul să aibă inima în pace; ca să nu îi maltrateze pe credincioși, ci să fie blând, binevoitor și milostiv; ca să știe să semene speranță în inimi și, mai ales, să fie conștient că fratele sau sora care se apropie de Sacramentul Reconcilierii caută iertarea și face aceasta așa cum se apropiau atâtea persoane de Isus pentru ca să le vindece. Preotul care nu are această dispoziție a spiritului este mai bine ca, până când nu se corectează, să nu administreze acest Sacrament. Credincioșii penitenți au dreptul, toți credincioșii au dreptul de a găsi în preoți niște slujitori ai iertării lui Dumnezeu.

Iubiți frați, ca membri ai Bisericii suntem conștienți de frumusețea acestui dar pe care ni-l oferă însuși Dumnezeu? Simțim bucuria acestei griji, a acestei atenții materne pe care Biserica o are față de noi? Știm să o valorizăm cu simplitate și asiduitate? Să nu uităm că Dumnezeu nu încetează niciodată să ne ierte; prin slujirea preotului ne strânge într-o nouă îmbrățișare care ne regenerează și ne permite să ne ridicăm din nou și să reluăm drumul. Pentru că aceasta este viața noastră: să ne ridicăm din nou încontinuu și să reluăm drumul.

Apeluri

1. Mâine, 21 noiembrie, în comemorarea liturgică a Prezentării Preasfintei Mariei la templu, vom celebra Ziua pro orantibus, dedicată amintirii comunităților călugărești de clauzură. Este o ocazie oportună pentru a-i mulțumi Domnului pentru darul atâtor persoane care, în mănăstiri și în schituri, se dedică lui Dumnezeu în rugăciune și în tăcere activă. Să îi aducem mulțumiri Domnului pentru mărturiile de viață claustrală și să nu îi lipsim pe frații și surorile noastre de sprijinul nostru spiritual și material, pentru ca să își poate îndeplini misiunea lui importantă.

2. La 22 noiembrie va fi inaugurat de Națiunile Unite „Anul internațional al familiei rurale”, menit să sublinieze că economia agricolă și dezvoltarea rurală au în familie un operator care respectă creație și este atent la necesitățile concrete. Și în muncă, familia este un model de fraternitate pentru a trăi o experiență de unitate și de solidaritate între toți membrii săi, cu o sensibilitate mai mare față de cel care are mai multă nevoie de îngrijiri sau de ajutor, blocând de la început eventuale conflicte sociale. Pentru aceste motive, în timp ce exprim bucuria față de această inițiativă oportună, doresc ca ea să contribuie la valorizarea nenumăratelor binefaceri pe care familia le aduce creșterii economice, sociale, culturale și morale a întregii comunități umane.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 20.11.2013
Publicarea pe acest sit: 20.11.2013
Etichete: , ,

Lasă un răspuns