Audienţa generală de miercuri

Despre Spovadă
miercuri, 19 februarie 2014

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Prin Sacramentele inițierii creștine, Botezul, Mirul și Euharistia, omul primește viața cea nouă în Cristos. Or – toți știm aceasta – noi purtăm această viață „în vase de lut” (2Cor 4,7), suntem încă supuși ispitei, suferinței, morții și, din cauza păcatului, chiar putem pierde viața cea nouă. Pentru aceasta Domnul Isus a voit ca Biserica să continue opera Sa de mântuire și față de propriile mădulare, îndeosebi cu Sacramentul Reconcilierii și cel al Ungerii Bolnavilor, care pot să fie unite sub numele de „Sacramente de vindecare”. Sacramentul Reconcilierii este un Sacrament de vindecare. Când eu merg ca să mă spovedesc este pentru a mă vindeca, a-mi vindeca sufletul, a-mi vindeca inima și ceva ce am făcut care nu merge. Icoana biblică ce le exprimă cel mai bine, în legătura lor profundă, este episodul iertării și vindecării paraliticului, unde Domnul Isus se revelează în același timp medic al sufletelor și al trupurilor (cf. Mc 2,1-12; Mt 9,1-8; Lc 5,17-26).

1. Sacramentul Pocăinței și al Reconcilierii provine direct din misterul pascal. De fapt, chiar în seara de Paști, Domnul a apărut discipolilor, închiși în cenacol, și, după ce le-a adresat salutul „Pace vouă!”, a suflat asupra lor și a spus: „Primiți pe Duhul Sfânt! Cărora le veți ierta păcatele, vor fi iertate; cărora le veți ține, vor fi ținute” (In 20,21-23). Acest pas ne dezvăluie cea mai profundă dinamică ce este conținută în acest Sacrament. Înainte de toate, faptul că iertarea păcatelor noastre nu este ceva ce ne putem da noi. Eu nu pot să spun: îmi iert păcatele. Iertarea se cere, se cere altuia și la Spovadă cerem iertare lui Isus. Iertarea nu este rod al eforturilor noastre, ci este un cadou, este un dar al Duhului Sfânt, care ne umple de apa de milostivire și de har care izvorăște neîncetat din inima deschisă larg a lui Cristos răstignit și înviat. În al doilea rând, ne amintește că numai dacă ne lăsăm reconciliați în Domnul Isus cu Tatăl și cu frații putem să fim cu adevărat în pace. Și acest lucru l-am simțit cu toții în inimă atunci când mergem să ne spovedim, cu o greutate în suflet, un pic de tristețe; și atunci când primim iertarea lui Isus, suntem în pace, cu acea pace a sufletului atât de frumoasă pe care numai Isus ne-o poate da, numai El.

2. În timp, celebrarea acestui Sacrament a trecut de la o formă publică – pentru că la început se făcea în mod public – la cea personală, la forma rezervată a Spovezii. Însă acest lucru nu trebuie să ne facă să pierdem matricea eclezială, care constituie contextul vital. De fapt, comunitatea creștină este locul în care se face prezent Duhul, care reînnoiește inimile în iubirea lui Dumnezeu și face din toți frații un singur lucru, în Cristos Isus. Iată deci pentru ce nu este suficient a-i cere iertare Domnului în propria minte și în propria inimă, ci este necesar să mărturisim cu umilință și cu încredere propriile păcate slujitorului Bisericii. În celebrarea acestui Sacrament, preotul nu îl reprezintă numai pe Dumnezeu, ci toată comunitatea, care se recunoaște în fragilitatea fiecărui membru al ei, care ascultă emoționată căința sa, care se reconciliază cu el, care îl încurajează și îl însoțește pe drumul de convertire și de maturizare umană și creștină.

Cineva poate să spună: eu mă spovedesc numai lui Dumnezeu. Da, tu poți să îi spui lui Dumnezeu „iartă-mă” și să spui păcatele tale, însă păcatele noastre sunt și împotriva fraților, împotriva Bisericii. Pentru aceasta este necesar să se ceară iertare Bisericii, fraților, în persoana preotului. „Dar părinte, îmi este rușine…”. Și rușinea este bună, este sănătos a avea un pic de rușine, pentru că rușinarea este salutară. Atunci când unei persoane nu îi este rușine, în țara mea spunem că este un „nerușinat”: un „sin verguenza”. Dar și rușinea face bine, pentru că ne face mai umili, iar preotul primește cu iubire și cu duioșie această mărturisire și în numele lui Dumnezeu iartă. Și din punct de vedere uman, pentru a se descărca, este bine de vorbit cu fratele și de spus preotului aceste lucruri, care sunt atât de grele în inima mea. Și omul simte că se descarcă în fața lui Dumnezeu, cu privire la Biserică, la fratele lui.

Să nu ne fie frică de Spovadă! Când stă la rând pentru a se spovedi, credinciosul simte toate aceste lucruri, chiar și rușinea, dar apoi când se termină Spovada iese liber, mare, frumos, iertat, alb, fericit. Acesta este frumusețea Spovezii! Eu aș vrea să vă întreb – dar să nu spuneți cu glas tare, fiecare să își răspundă în inima sa: când te-ai spovedit ultima dată? Fiecare să se gândească… Sunt două zile, două săptămâni, doi ani, douăzeci de ani, patruzeci de ani? Fiecare să calculeze, dar fiecare să își spună: când m-am spovedit ultima dată? Și dacă a trecut mult timp, nu mai pierde nici o zi, du-te, căci preotul va fi bun. Isus este acolo și Isus este mai bun decât preoții, Isus te primește, te primește cu atâta iubire. Fii curajos și mergi la Spovadă!

3. Dragi prieteni, a celebra Sacramentul Reconcilierii înseamnă a fi cuprinși într-o îmbrățișare călduroasă: este îmbrățișarea milostivirii infinite a Tatălui. Ne amintim de acea frumoasă, frumoasă parabolă a fiului care a plecat de acasă cu banii de pe moștenire; a irosit toți banii și apoi, când nu mai avea nimic, a decis să se întoarcă acasă, nu ca fiu, ci ca servitor. Multă vină avea în inima sa și multă rușine. Surpriza a fost că atunci când a început să vorbească, să ceară iertare, tatăl nu l-a lăsat să vorbească, l-a îmbrățișat, l-a sărutat și a făcut sărbătoare. Eu vă spun: de fiecare dată când ne spovedim, Dumnezeu ne îmbrățișează, Dumnezeu face sărbătoare! Să mergem înainte pe acest drum. Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 19.02.2014
Publicarea pe acest sit: 19.02.2014
Etichete: , ,

Lasă un răspuns