Predica PF Lucian la înmormântarea IPS George

Sfânta Liturghie și Oficiul înmormântării
Înaltpreasfințitului George Guțiu,
arhiepiscop emerit „ad personam”
Cluj-Napoca, joi, 12 mai 2011, orele 11.

„Eu de acum mă jertfesc și vremea despărțirii mele s-a apropiat. Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârșit, credința am păzit. De acum mi s-a gătit cununa dreptății, pe care Domnul îmi va da-o în ziua aceea, El, Dreptul Judecător, și nu numai mie, ci și tuturor celor care au iubit arătarea Lui” (2 Timotei 4,6-8).

Înaltpreasfințiile Voastre,
Preasfințiile Voastre,
Stimați reprezentanți ai autorităților locale și județene,
Dragi membri ai familiei,
Iubiți frați preoți, călugări, călugărițe și credincioși,
„Vremea despărțirii mele s-a apropiat…”.

În urmă cu aproape o lună (12 aprilie) am celebrat trecerea în veșnicie a Preasfințitului Ioan Șișeștean, episcopul Maramureșului; pe 9 mai am comemorat pe episcopul mărturisitor Alexandru Rusu, la 48 de ani de la stingerea sa în penitenciarul din Gherla; pe 10 mai am comemorat pe episcopul mărturisitor Vasile Aftenie, la 61 de ani de la trecerea în Împărăția luminii, din închisoarea Văcărești; pe 22 mai se împlinesc 9 ani de când a plecat dintre noi marele arhiepiscop cardinal Alexandru Todea; toate acestea, în contextul proclamării „fericit”, a bunului papă Ioan Paul al II-lea, duminică, 1 mai. Iar astăzi celebrăm îmbrățișarea cu Isus cel răstignit și înviat a blândului arhiepiscop George Guțiu. „De aceea și noi”, la îndemnul autorului Scrisorii către evrei, „având împrejurul nostru atâta nor de mărturii, să lepădăm orice povară și păcatul ce grabnic ne împresoară și să alergăm cu stăruință în lupta care ne stă înainte, cu ochii ațintiți la Isus, începătorul și plinitorul credinței, care, pentru bucuria pusă înainte-i, a suferit crucea, n-a ținut seama de ocara ei și a șezut de-a dreapta tronului lui Dumnezeu” (Evrei 12,1-2).

Din vremurile apostolice încoace, mulțime de bărbați și de femei au depus mărturia fidelității față de Cristos Cel mort și înviat, față de Biserica cea una întemeiată de El, față de adevăr. Mulți, foarte mulți dintre ei au depus mărturia supremă, preferând caznele și chinul, preferând închisoarea și moartea violentă, decât să trădeze pe Învățătorul Cristos, decât să dezerteze de la misiunea Bisericii Lui, pentru a-L face prezent și iubit pe El în lumea în care trăiau.

Ce elogiu mai deplin am putea aduce „părintelui Guțiu”, așa cum îi plăcea adesea să se prezinte, decât elogiul pe care i l-a adus, în numele întregii Biserici Catolice și în fața întregului nostru popor, Fericitului papă Ioan Paul al II-lea, sâmbătă, 8 mai 1999, la Dumnezeiasca Liturghie din Catedrala „Sfântul Iosif” din București? Fericitul Papă, vorbind despre ceea ce Isus spunea ascultătorilor Lui că „adevărul vă va face liberi” (In 8,32), spunea: „Tu cunoști bine acest adevăr, iubite frate Alexandru Todea, Cardinal al Sfintei Romane Biserici și tu, Arhiepiscop George Guțiu, pentru că înaintea voastră, ca și înaintea lui Petru, s-a deschis de la sine poarta grea a robiei și ați fost redați Bisericilor voastre, împreună cu numeroși alți frați și surori, din care pe unii avem bucuria și privilegiul de a-i saluta și de a le da sărutul spiritual aici la această Dumnezeiască Liturghie bizantină”.

„Lupta cea bună m-am luptat… credința am păzit”.

Spunea acestea marele Apostol Pavel, care, cucerit de Isus înviat, nu mai voia să cunoască altceva decât Crucea Lui, cruce care l-a dus la martiriul suprem și la biruință. Nici arhiepiscopul George nu a vrut să cunoască altceva decât pe Bunul Dumnezeu și Tată al tuturor, Care L-a dat pe Fiul Său iubit, pentru ca toți cei ce cred în El și toți cei ce au iubit arătarea Lui, să se mântuiască; nu a vrut să cunoască altceva decât una, sfânta, catolica și apostolica Biserică, și pe capul ei văzut, Sfântul Părinte Papa. Iată ce scria părintele George în Testamentul redactat la 31 octombrie 2003: „Sufletul mi-l închin Atotputernicului Dumnezeu cu supunere, cu tot devotamentul meu și aici și dincolo de mormânt; mi-l închin încercatei și prigonitei mele Biserici Greco-Catolice, chinuită, umilită, scoasă în afara legii, dar supraviețuitoare prin bunătatea și ruga Maicii Sfinte, care ne-a renăscut în grădina Sa…; din nou, plecăciune Sfântului Părinte Papa Romei, că „de la Râm ne tragem”, luminoșilor cărturari ai Școlii Ardelene și limbii noastre cea română, pe veci purtătoare de har. Cu apreciere întregului neam românesc, umilit și obidit, pe care îl îndemn la tăria credinței, la stăruință în rugăciune și la cunoașterea latinității sale”.

Iată un păzitor al credinței; iată un ucenic fidel al Domnului Cristos; iată un supus fiu al Sfântului Părinte Papa; iată un prieten devotat al pururi pomenitului cardinal Alexandru Todea, iată un mărinimos frate al episcopatului nostru catolic, iată un mare iubitor al Blajului, pe care-l avea la inimă, loc sfânt unde s-a format și unde a fundamentat un atât de profund atașament față de Biserica lui, încât, pentru că n-a trădat, a trebuit să-și petreacă cei mai frumoși ani ai vieții, de la 27 la 40 de ani, prin felurite și grele pușcării, unde s-au stins întru mărturisirea adevărului o mulțime de preoți, episcopi, călugări, călugărițe, oameni de cultură și politicieni demni. Obișnuia mereu să spună că „cei mai frumoși ani ai vieții i-a petrecut în închisoare, cu Domnul”.

„Călătoria am săvârșit.”

Învățătorul și Răscumpărătorul nostru, după ce a plinit toate câte erau cuprinse în planul Tatălui de mântuire a omului și a lumii, după atâtea batjocuri, necredință, chinuri și cruce, strigă cu putere dumnezeiască, iertându-i pe toți: Săvârșitu-s-a! Părintele George, după atâtea nedreptăți și batjocuri îndurate, după atâtea chinuri sufletești și trupești, săvârșește călătoria acestei vieți, mergând voios, așa cum i-a fost firea, la Tatăl ceresc. „Îi rog pe toți să aibă speranța în Dumnezeu, iar celor cărora le-am greșit cu ceva, le cer iertare”. Așa ne-a lăsat în Testament. Un om de o reală modestie, blând și bun ca pâinea caldă.

Ne iartă pe toți și cere iertare de la toți. Cere iertare de la devotații nepoți Părintele Florin și Laura, care i-au fost alături, cu dragoste, întru spirit de jertfă și întru necondiționată ascultare. Mulțumiri speciale doamnei conferențiar universitar doctor Lavinia-Pușa Comes, pentru atente și competente îngrijiri medicale. Alese mulțumiri Preasfințitului Florentin, pe care arhiepiscopul George l-a avut apropiat și colaborator de nădejde, precum și tuturor membrilor Conferinței Episcopilor catolici din țara noastră. Mulțumiri tuturor preoților, atât celor din eparhia de Cluj-Gherla, cât și celor din alte eparhii, tuturor persoanelor consacrate, bunilor credincioși, pentru înțelegerea și trăirea mesajului mărturisitorilor credinței din generația de aur a Bisericii noastre martirizate pentru crezul ei nestrămutat.

„Acum mi s-a gătit cununa dreptății.”

Sfântul Apostol Pavel spune că „Isus a înviat din morți, fiind începătură a învierii celor adormiți” (1 Cor 15,20); „Din moarte la viață și de pe pământ la cer, Cristos ne-a trecut pe noi”, cântăm în Canonul Învierii. Acolo, în Împărăția luminii, părinte George, ți s-a pregătit cununa dreptății. Acolo, în Ierusalimul ceresc te duci să celebrezi Liturghia cea fără de sfârșit, întru adorația Preasfintei Treimi, întru bucuria petrecerii cu Maica Preacurată pe care ai supracinstit-o, întru bucuria întâlnirii cu toți mărturisitorii adevăratei credințe. „Cred într-Una, Sfântă, Catolică și Apostolică Biserică” ți-a fost deviza întregii vieți. Această Biserică îți aduce astăzi pios omagiu, recunoștință și mulțumire pentru că ai mărturisit-o și ne-ai lăsat testament ca și noi să o mărturisim cu credință și curaj. Mijlocește de sus haruri pentru noi toți, care mai zăbovim pe acest pământ.

Să te odihnești în pacea și bucuria Domnului Înviat și înălțat în gloria cerească. Amin!