Predica Papei la Liturghia din Miercurea Cenuşii

Predica Papei Francisc
la Liturghia din Miercurea Cenușii
miercuri, 5 martie 2014

„Sfâșiați-vă inimile, nu hainele” (Il 2,13).

Cu aceste cuvinte pătrunzătoare ale profetului Ioel, liturgia ne introduce astăzi în Postul Mare, indicând în convertirea inimii caracteristica acestui timp de har. Apelul profetic constituie o provocare pentru noi toți, niciunul exclus, și ne amintește că această convertire nu se reduce la forme exterioare sau la propuneri vagi, ci implică și transformă întreaga existență pornind de la centrul persoanei, de la conștiință. Suntem invitați să întreprindem un drum în care, sfidând rutina, să ne străduim să deschidem ochii și urechile, dar mai ales să deschidem inima, pentru a merge dincolo de „grădinița” noastră.

A ne deschide lui Dumnezeu și fraților. Știm că această lume tot mai artificială ne face să trăim într-o cultură a lui „a face”, a lui „util”, unde fără a ne da seama îl excludem pe Dumnezeu din orizontul nostru. Dar excludem și orizontul însuși! Postul Mare ne cheamă să „ne zdruncinăm”, să ne amintim că noi suntem creaturi, pur și simplu că noi nu suntem Dumnezeu. Când eu privesc în micul ambient zilnic câteva lupte de putere pentru a ocupa spații, eu mă gândesc: oamenii aceștia se joacă de-a Dumnezeu Creatorul. Încă nu și-au dat seama că nu sunt Dumnezeu.

Și față de ceilalți riscăm să ne închidem, să-i uităm. Dar numai atunci când dificultățile și suferințele fraților noștri ne interpelează, numai atunci putem începe drumul nostru de convertire spre Paște. Este un itinerar care cuprinde crucea și renunțarea. Evanghelia de astăzi indică elementele acestui drum spiritual: rugăciunea, postul și pomana (cf. Mt 6,1-6.16-18). Toate trei comportă necesitatea de a nu ne lăsa dominați de lucrurile care apar: ceea ce contează nu este aparență; valoarea vieții nu depinde de aprobarea altora sau de succes, ci de ceea ce avem înăuntru.

Primul element este rugăciunea. Rugăciunea este forța creștinului și a oricărei persoane credincioase. În slăbiciunea și în fragilitatea vieții noastre, noi putem să ne adresăm lui Dumnezeu cu încredere de fii și să intrăm în comuniune cu El. În fața atâtor răni care ne fac rău și care ne-ar putea împietri inima, noi suntem chemați să plonjăm în marea rugăciunii, care este marea iubirii nemărginite a lui Dumnezeu, pentru a gusta duioșia sa. Postul Mare este timp de rugăciune, al unei rugăciuni mai intense, mai prelungite, mai asidue, mai capabile să ia asupra sa necesitățile fraților; rugăciune de mijlocire, pentru a mijloci în fața lui Dumnezeu pentru atâtea situații de sărăcie și de suferință.

Al doilea element calificator al drumului Postului Mare este postul. Trebuie să fim atenți să nu practicăm un post formal, sau care de fapt ne „satură” pentru că ne face să ne simțim în ordine. Postul are sens dacă într-adevăr afectează siguranța noastră, și chiar dacă rezultă un beneficiu pentru alții, dacă ne ajută să cultivăm stilul samariteanului milostiv, care se apleacă asupra fratelui aflat în dificultate și se îngrijește de el. Postul comportă alegerea unei vieți sobre, în stilul său; o viață care nu irosește, o viață care nu „rebutează”. A posti ne ajută să antrenăm inima la esențialitate și la împărtășire. Este un semn de conștientizare și de responsabilitate în fața nedreptăților, a samavolniciilor, în special față de cei săraci și de cei mici, și este semn al încrederii pe care o punem în Dumnezeu și în providența sa.

Al treilea element, pomana: ea indică gratuitatea, pentru că în pomană se dă cuiva de la care nu se așteaptă să se primească ceva în schimb. Gratuitatea ar trebui să fie una dintre caracteristicile creștinului, care, conștient că a primit totul de la Dumnezeu în mod gratuit, adică fără niciun merit, învață să dăruiască altora în mod gratuit. Astăzi adesea gratuitatea nu face parte din viața zilnică, unde totul se vinde și se cumpără. Totul este calcul și măsură. Pomana ne ajută să trăim gratuitatea darului, care este libertate de obsesia posesiei, de frica de a pierde ceea ce se are, de tristețea celui care nu vrea să împărtășească cu alții propria bunăstare.

Cu invitațiile sale la convertire, Postul Mare vine în mod providențial ca să ne trezească, să ne zdruncine din toropeală, din riscul de a merge înainte din inerție. Îndemnul pe care Domnul ni-l adresează prin intermediul profetului Ioel este puternic și clar: „Întoarceți-vă la mine din toată inima” (Il 2,12). De ce trebuie să ne întoarcem la Dumnezeu? Pentru că ceva nu merge bine în noi, nu merge bine în societate, în Biserică și avem nevoie să ne schimbăm, să facem o cotitură. Și asta se numește a avea nevoie să ne convertim! Încă o dată Postul Mare vine să adreseze apelul său profetic, pentru a ne aminti că este posibil să realizăm ceva nou în noi înșine și în jurul nostru, pur și simplu pentru că Dumnezeu este fidel, este mereu fidel, pentru că nu se poate renega pe sine însuși, continuă să fie bogat în bunătate și în milostivire, și este mereu gata să ne ierte și să reînceapă de la capăt. Cu această încredere filială, să pornim la drum!