Predica Papei la Liturghia cu canonizări

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
la Liturghia de canonizare a Fericiților
Manuel Ruiz López și șapte însoțitori și
Francisc, Mooti și Rafael Massabki, Giuseppe Allamano,
Marie-Léonie Paradis și Elena Guerra

Piața San Pietro, 20 octombrie 2024

Isus îi întreabă pe Iacob și pe Ioan: „Ce vreți să fac pentru voi?” (Mc 10,36). Și imediat după aceea îi provoacă: „Puteți să beți potirul pe care-l beau eu sau să vă botezați cu botezul cu care eu sunt botezat?” (Mc 10,38). Isus pune întrebări și, tocmai așa, ne ajută să facem discernământ, pentru că întrebările ne fac să descoperim ceea ce este înăuntrul nostru, luminează ceea ce purtăm în inimă și ceea ce uneori noi nu știm.

foto: Vatican Media

Să ne lăsăm interogați de Cuvântul Domnului. Să ne imaginăm că ne întreabă pe noi, pe fiecare dintre noi: „Ce vrei să fac pentru tine?”; și a doua întrebare: „Poți să bei potirul pe care-l beau eu?”.

Prin aceste întrebări, Isus evidențiază legătura și așteptările pe care discipolii le au față de el, cu luminile și umbrele tipice din orice relație. De fapt, Iacob și Ioan sunt legați de Isus, dar au pretenții. Ei exprimă dorința de a fi aproape de el, dar numai pentru a ocupa un loc de onoare, pentru a avea un rol important, pentru „a sta unul la dreapta și altul la stânga în gloria sa” (Mc 10,37). Evident, se gândesc la Isus ca Mesia, un Mesia victorios, glorios și așteaptă de la el să împărtășească gloria sa cu ei. Văd în Isus pe Mesia, dar îl imaginează după logica puterii.

Isus nu se oprește la cuvintele discipolilor, ci coboară în profunzime, ascultă și citește inima fiecăruia dintre ei, precum și a fiecăruia dintre noi. Și, în dialog, prin două întrebări, încearcă să evidențieze dorința care există înăuntrul acelor cereri.

Mai întâi întreabă: „Ce vreți ca să fac pentru voi?”; și această întrebare dezvăluie gândurile inimii lor, scoate la lumină așteptările ascunse și visele de glorie pe care discipolii le cultivă în secret. Este ca și cum Isus ar întreba: „Cine vrei ca eu să fiu pentru tine?” și, astfel, demască ceea ce ei doresc cu adevărat: un Mesia puternic, un Mesia victorios care să le dea un loc de onoare. Și uneori în Biserică vine acest gând: onoarea, puterea…

Apoi, cu a doua întrebare, Isus dezminte această imagine a lui Mesia și în acest mod îi ajută să schimbe privirea, adică să se convertească: „Puteți să beți potirul pe care-l beau eu sau să vă botezați cu botezul cu care eu sunt botezat?”. În acest mod, le dezvăluie că el nu este Mesia pe care ei îl gândesc; este Dumnezeul iubirii, care se înjosește pentru a ajunge la cel care este jos; care se face slab pentru a-i ridica pe cei slabi, care lucrează pentru pace și nu pentru război, care a venit pentru a sluji și nu pentru a fi slujit. Potirul pe care Domnul îl va bea este oferirea vieții sale, este viața sa dăruită nouă din iubire, până la moarte și până la moartea pe cruce.

Și, prin urmare, la dreapta sa și la stânga sa vor sta doi tâlhari, atârnați ca și el pe cruce și nu așezați în locurile de putere; doi tâlhari pironiți cu Cristos în durere și nu așezați în glorie. Regele răstignit, cel drept condamnat se face sclavul tuturor: acesta este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu! (cf. Mc 15,39). Nu învinge cel care domină, ci acela care slujește din iubire. Repetăm: nu învinge cel care domină, ci acela care slujește din iubire. Ne-a amintit asta și Scrisoarea către Evrei: „Căci nu avem un mare preot care să nu poată suferi împreună cu noi în slăbiciunile noastre, ci unul care a fost încercat în toate asemenea nouă, în afară de păcat” (Evr 4,15).

În acest moment, Isus poate să-i ajute pe discipoli să se convertească, să schimbe mentalitatea: „Voi știți că cei care sunt considerați conducători ai popoarelor le domină și cei mari dintre ei își fac simțită puterea asupra lor” (Mc 10,42). Dar nu trebuie să fie așa pentru cel care urmează un Dumnezeu care s-a făcut slujitor pentru a ajunge la toți cu iubirea sa. Cine îl urmează pe Cristos, dacă vrea să fie mare, trebuie să slujească, învățând de la el.

Fraților și surorilor, Isus dezvăluie gânduri, dezvăluie dorințe și proiecții ale inimii noastre, demascând uneori așteptările noastre de glorie, de dominare, de putere, de vanitate. El ne ajută să nu mai gândim după criteriile lumii, ci după stilul lui Dumnezeu, care se face ultimul pentru ca ultimii să fie ridicați și să devină primii. Și aceste întrebări ale lui Isus, cu învățătura sa despre slujire, adesea sunt incomprehensibile, incomprehensibile pentru noi așa cum erau pentru discipoli. Însă, urmându-l pe el, mergând în urma sa și primind darul iubirii sale care transformă modul nostru de a gândi, putem învăța și noi stilul lui Dumnezeu: stilul lui Dumnezeu, slujirea. Să nu uităm cele trei cuvinte care arată stilul lui Dumnezeu pentru a sluji: apropiere, compasiune și duioșie. Dumnezeu devine aproape pentru a sluji; devine compătimitor pentru a sluji; devine duios pentru a sluji. Apropiere, compasiune și duioșie…

La asta trebuie să tânjim: nu la putere, ci la slujire. Slujirea este stilul creștin de viață. Nu se referă la o listă de lucruri de făcut, ca și cum, odată făcute, putem considera terminat rândul nostru; cine slujește cu iubire nu spune: „acum îi va reveni altuia”. Aceasta este o gândire de angajați, nu de martori. Slujirea se naște din iubire și iubirea nu cunoaște granițe, nu face calcule, se dedică și se dăruiește. Iubirea nu se limitează să producă pentru a produce rezultate, nu este o prestație ocazională, ci este ceva ce se naște din inimă, o inimă reînnoită de iubire și în iubire.

Când învățăm să slujim, fiecare gest al nostru de atenție și de îngrijire, fiecare exprimare de duioșie, fiecare operă de milostivire devin o reflexie a iubirii lui Dumnezeu. Și tot așa noi toți – și fiecare dintre noi – continuăm opera lui Isus în lume.

În această lumină putem aminti discipolii evangheliei, care astăzi sunt canonizați. De-a lungul istoriei zbuciumate a omenirii, ei au fost slujitori fideli, bărbați și femei care au slujit în martiriu și în bucurie, ca fratele Manuel Ruiz López și însoțitorii săi. Sunt preoți și consacrate fervenți, și fervenți de pasiune misionară, ca părintele Giuseppe Allamano, sora Paradis Marie-Léonie și sora Elena Guerra. Acești noi sfinți au trăit stilul lui Isus: slujirea. Credința și apostolatul pe care l-au dus înainte nu a alimenta în ei dorințe lumești și manii de putere, ci, dimpotrivă, ei s-au făcut slujitori ai fraților, creativi în a face binele, tari în dificultăți, generoși până la sfârșit.

Să cerem încrezători mijlocirea lor, pentru ca și noi să-l putem urma pe Cristos, să-l urmăm în slujire și să devenim martori de speranță pentru lume.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 20.10.2024
Publicarea pe acest sit: 20.10.2024
Etichete: ,

Comentariile sunt închise.