Predica Papei la Liturghia celebrată în Rimini

Predica Sfântului Părinte Papa Leon al XIV-lea
la Liturghia celebrată în Rimini
Porto di Rimini, sâmbătă, 22 august 2026

Sunt foarte fericit să prezidez această Euharistie împreună cu voi și pentru voi, Biserica din Rimini. Fac acest lucru la punctul culminant al unei zile intense, în timpul căreia am vizitat Republica San Marino și „Meeting pentru prietenia între popoare”. Acum, intrând în Ziua Domnului, este timpul să celebrăm misterul care dă sens tuturor lucrurilor și este culmea și izvorul întregii noastre activități pastorale.

În Evanghelia pe care am ascultat-o ​​(cf. Mt 16,13-20), Isus îi întreabă pe discipoli: „Cine ziceți voi că sunt eu?” (v. 15). Petru răspunde, în numele tuturor: „Tu ești Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu” (v. 16). Și noi, după două milenii, suntem chemați să reînnoim aceeași mărturisire de credință: suntem aici pentru că credem că Isus este Mesia, Fiul veșnic al Tatălui, consacrat și trimis în lume „ca să slujească și să-și dea viața ca răscumpărare pentru mulți” (Mt 20,28).

Da, preaiubiților, în cuvintele lui Petru, recunoaștem adevărul care ne umple de bucurie și speranță și găsim calea care duce la viață: calea lui Dumnezeu care se pune în slujba omenirii (cf. Fil 2,5-8), a Învățătorului care se apleacă să spele picioarele discipolilor săi (cf. In 13,12-15), a Păstorului care se jertfește pentru turma sa (cf. In 10,11). Și în această lumină privim gestul lui Isus de a-i înmâna cheile lui Petru (cf. Mt 16,19-20), pentru că în Biserică, la orice nivel, autoritatea este slujire.

Papa, episcopii, preoții și diaconii sunt primii chemați să o trăiască în acest fel, iar tot poporul lui Dumnezeu trebuie să li se alăture, fiecare după chemarea sa specifică. Printre voi, slujitorul lui Dumnezeu don Oreste Benzi a mărturisit foarte bine acest lucru când a spus: „Vocația noastră constă […] în a ne lăsa conformați lui Cristos sărac, lui Cristos slujitor, lui Cristos care ispășește păcatele lumii, lui Cristos, Omul Dumnezeu întrupat care trăiește printre noi într-o formă de împărtășire directă, începând cu cei mai mici” (Con questa tonaca lisa, editată de Valerio Lessi, Bologna 1991, pag. 42).

În Biserică, de fapt, misiunea de a „lega” și de a „dezlega”, deși pe de o parte privește rolul celor care, în numele Domnului, sunt chemați să exercite autoritatea, pe de altă parte descrie un stil și o misiune care implică fiecare persoană botezată: aceea de a îmbrățișa, a reuni, a primi, a elibera, a ierta și a emancipa pe oricine este prizonier al păcatului și al consecințelor sale, făcându-ne administratori drepți și înțelepți ai bunurilor pe care Dumnezeu ni le încredințează, pentru ca toți să lucreze împreună, în caritate, pentru binele tuturor.

În prima lectură (cf. Is 22,19-23) profetul Isaia ne-a vorbit despre Șebna, un oficial căruia regele Ezechia îi încredințase un mare proiect de reînnoire religioasă, morală și socială a Ierusalimului și a regatului lui Iuda. Totuși, din ambiție și lăcomie, acest om puternic începuse să abuzeze de autoritatea care i-a fost dată, acumulând avere pentru el și pentru cercul său de prieteni și rude și stăpânind-o asupra oamenilor. Uitase că cel mai important lucru în aventura în care îl implicase Domnul său nu erau mijloacele economice și puterea, ci posibilitatea, prin ele, de a promova un plan de renaștere spre binele întregii comunități. Din acest motiv a fost demis și misiunea sa încredințată lui Eliachim, un om cinstit, fără constrângeri, solid în rectitudinea sa ca un cuier înfipt în zid, după cuvintele profetului (cf. v. 23).

Mesajul este clar: tot ceea ce suntem și avem este un dar de la Dumnezeu, încredințat nouă pentru ca, în mâinile sale, să fim unii pentru alții, instrumente de mântuire în dreptate, plecând de la locurile și persoanele cu care trăim și lucrăm în fiecare zi, pentru a ne întoarce, cu inima mare și deschisă, către întreaga lume.

Sfântul Paul, în lectura a II-a, ne vorbește despre planurile lui Dumnezeu și spune că ele sunt de nepătruns: nu din cauza complexității raționamentului său, ci din cauza imensității dezarmante a iubirii sale, care depășește toate abilitățile și așteptările noastre, „căci de la el – spune Apostolul –, prin el și pentru el sunt toate lucrurile” (Rom 1, 36). Dumnezeu este simplu, pentru că este caritate curată și ne cheamă să iubim cu o inimă asemănătoare cu a lui, conformând căile noastre cu căile lui și gândurile noastre cu gândurile lui (cf. v. 33).

Aceste valori de onestitate, generozitate și bunăvoință sunt notoriu de dragi locuitorilor din Romagna, care sunt sinceri și veseli, muncitori și solidari. Acest lucru este demonstrat de numeroșii sfinți și fericiți care s-au născut aici, practicând caritatea și trăind evanghelia, uneori până la martiriu. Acest lucru este demonstrat și de angajarea continuă în cadrul diferitelor grupuri ecleziale, parohii, familii, Acțiunea Catolică, diferite mișcări și asociații și proiecte caritabile și educaționale creștine. Cu siguranță, tot pentru această bogăție, precum și pentru frumusețea naturală și artistică a coastei Adriatice și a zonei sale interioare, atât de mulți oameni, din multe părți ale Italiei și ale lumii, vin aici în fiecare an pentru vacanțele lor.

Și, în acest sens, aș dori să vă încurajez să continuați eforturile voastre pentru ca această regiune să fie primitoare, nu numai pentru reîmprospătare și recreere, ci și pentru spirit. Sfântul Ioan Paul al II-lea, vizitând acest loc cu mulți ani în urmă, vorbind despre această vocație, a subliniat că „odihna nu înseamnă separarea de sine. Mai degrabă – a spus el – odihna înseamnă întâlnirea cu sine și împăcarea cu ființa sa cea mai profundă” (Omilia la Sfânta Liturghie din Rimini, 29 august 1982).

Lumea în care trăim oferă numeroase forme de recreere, dintre care unele, însă, duc la dispersare și ruină, mai degrabă decât la o adevărată „întoarcere la sine”, și lasă un gol în inimă. Unii le numesc „evadare”, ca și cum viața obișnuită ar fi o închisoare din care să evadăm. Dar știm că cel mai adevărat loc pentru a găsi alinare, pentru a-l întâlni pe Dumnezeu și a ne întâlni cu adevărat unii cu alții, nu este afară, în haos, ci în noi înșine, în adâncul sufletelor noastre. Ca și comunitate creștină, suntem, așadar, chemați în mod special să cultivăm această experiență și să o transmitem, prin deschidere și ospitalitate, atât în ​​cadrul nostru personal, cât și în cel instituțional, în îngrijirea și contemplarea bisericilor noastre, în disponibilitatea noastră de a ajuta și de a oferi caritate. Și acest lucru este valabil atât pentru cei care caută o binemeritată pauză după un an de muncă, cât și pentru cei răniți în trup și spirit, care caută refugiu, hrană și ajutor departe de patria lor.

Episcopul vostru, într-una din scrisorile sale adresate diecezei, a scris: „Rugăciunea, unitatea, ascultarea, curajul, simplitatea, recunoștința, frumusețea […] ar dori să indice atitudini care sunt mereu prezente în fiecare fragment de viață” (Mons. Nicolò Anselmi, Scrisoarea pastorală Vei iubi, vei fi fericit și te vei bucura de orice lucru bun, acum și în veșnicele secole, 14 octombrie 2024). Iubiți frați și surori, în timp ce vă propun tuturor această invitație importantă, pentru reflecția și angajarea voastră, vă mulțumesc din nou pentru primirea voastră, pentru participarea plină de credință și bucurie și vă încredințez mijlocirii Preasfintei Maria, a Sfântului Gaudențiu și a sfinților voștri ocrotitori.