Predica Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea
la beatificarea Maicii Tereza de Calcutta
Piața San Pietro, 19 octombrie 2003
1. „Cine vrea să fie primul între voi să fie slujitorul tuturor” (Mc 10,44). Aceste cuvinte ale lui Isus adresate discipolilor, care au răsunat puțin mai devreme în această Piață, arată care este drumul care duce la „măreția” evanghelică. Este drumul pe care Cristos însuși l-a parcurs până la Cruce; un itinerar de iubire și de slujire, care răstoarnă orice logică omenească. Să fii slujitorul tuturor!
De această logică s-a lăsat călăuzită Maica Tereza de Calcutta, Fondatoare a Misionarilor și Misionarelor Carității, pe care astăzi am bucuria să o înscriu în rândul fericiților. Îi sunt personal recunoscător acestei femei curajoase, pe care am simțit-o mereu aproape de mine. Ca o icoană a Bunului Samaritean, mergea oriunde pentru a-l sluji pe Cristos în cei mai săraci dintre săraci. Nici măcar conflictele și războaiele nu reușeau să o oprească.
Din când în când venea să îmi vorbească despre experiențele ei în slujba valorilor evanghelice. Îmi amintesc, de exemplu, ceea ce a spus atunci când a primit premiul Nobel pentru pace: „Dacă auziți că vreo femeie nu vrea să păstreze copilul și dorește să avorteze, căutați să o convingeți să îmi aducă acel copil. Eu îl voi iubi, văzând în el semnul iubirii lui Dumnezeu” (Oslo, 10 decembrie 1979).
2. Nu este oare semnificativ faptul că beatificarea ei are loc chiar în ziua în care Biserica celebrează Ziua Mondială a Misiunilor? Prin mărturia vieții ei, Maica Tereza le amintește tuturor că misiunea evanghelizatoare a Bisericii trece prin caritate, este alimentată în rugăciune și în ascultarea cuvântului lui Dumnezeu. Emblematică pentru acest stil misionar este imaginea care o reprezintă pe noua fericită în timp ce strânge, cu o mână, pe cea a unui copil, și cu cealaltă ține rozariul.
Contemplare și acțiune, evanghelizare și promovare umană: Maica Tereza proclamă Evanghelia prin viața sa dăruită în întregime săracilor, dar, în același timp, învăluită în rugăciune.
3. „Cine vrea să devină mare între voi să fie slujitorul vostru ” (Mc 10,43). Cu o deosebită emoție o amintim astăzi pe Maica Tereza, o mare slujitoare a săracilor, a Bisericii și a lumii întregi. Viața ei este o mărturie despre demnitatea și privilegiul slujirii umile. A ales să fie nu doar cea mai neînsemnată, ci să fie slujitoarea celor mai neînsemnați. Ca o adevărată mamă a săracilor, s-a aplecat asupra celor care sufereau de diferite forme de sărăcie. Măreția ei constă în abilitatea de a dărui fără a socoti costurile, de a dărui „până când doare”. Viața ei a fost o trăire radicală și o proclamare curajoasă a Evangheliei.
Strigătul lui Isus de pe cruce, „Mi-e sete” (In 19,28), care exprimă dorul profund al lui Dumnezeu după om, a pătruns în sufletul Maicii Tereza și a găsit teren fertil în inima ei. Săturarea setei lui Isus după iubire și după suflete, în unire cu Maria, Mama lui Isus, a devenit singura dorință a vieții Maicii Tereza și puterea lăuntrică care a făcut-o să renunțe la sine și „să alerge în grabă” în jurul lumii pentru a munci pentru mântuirea și sfințirea celor mai săraci dintre săraci.
4. „Tot ce ați făcut unuia dintre frații mei cei mai mici, mie mi-ați făcut” (Mt 25,40). Acest fragment evanghelic, atât de crucial pentru a înțelege slujirea adusă de Maica Tereza săracilor, a stat la baza convingerii ei pline de credință că atingând trupurile suferinde ale săracilor atingea trupul lui Cristos. Slujirea ei era îndreptată spre Isus însuși, ascuns sub veșmintele respingătoare ale celor mai săraci dintre săraci. Maica Tereza a scos în evidență semnificația profundă a slujirii – un act de iubire pentru cei înfometați, însetați, străini, goi, bolnavi, închiși (cf. Mt 25,34-36) este pentru Isus însuși.
Recunoscându-l pe El, l-a slujit cu devoțiune plină de iubire, exprimând delicatețea iubirii ei sponsale. Astfel, în totala dăruire de sine față de Dumnezeu și față de aproapele, Maica Tereza a aflat cea mai mare împlinire a sa și a trăit cea mai nobilă calitate a feminității ei. Dorea să fie un semn al „iubirii lui Dumnezeu, al prezenței lui Dumnezeu, al compasiunii lui Dumnezeu” și să le amintească astfel tuturor valoarea și demnitatea fiecărui fiu al lui Dumnezeu, „creat pentru a iubi și a fi iubit”. Astfel, Maica Tereza „a dus sufletele la Dumnezeu și pe Dumnezeu la suflete” și a săturat setea lui Cristos, mai ales pentru cei mai nevoiași, cei a căror viziune asupra lui Dumnezeu fusese alterată de suferință și durere.
5. „Fiul omului a venit să-și dea propria viață ca răscumpărare pentru mulți” (Mc 10,45). Maica Tereza a împărtășit pătimirea celui Răstignit, mai ales în timpul îndelungaților ani de „noapte interioară”. Aceasta a fost o încercare foarte dureroasă, pe care a primit-o ca pe un „dar și privilegiu” deosebit.
În ceasurile cele mai întunecate se agăța cu mai multă stăruință de rugăciune în fața Preasfântului Sacrament. Această grea suferință spirituală a făcut-o să se identifice tot mai mult cu cei pe care îi slujea zi de zi, experimentând durerea lor și uneori chiar respingerea. Îi plăcea să repete că cea mai mare sărăcie este aceea de a fi nedorit, de a nu avea pe nimeni care să aibă grijă de tine.
6. „Fie, Doamne, mila ta asupra noastră, precum și speranța noastră este în tine!” De câte ori, asemenea psalmistului, și Maica Tereza i-a repetat Domnului în momentele de dezolare interioară: „În tine, în tine sper, Dumnezeul meu!”.
Să îi aducem laudă acestei mici femei îndrăgostite de Dumnezeu, mesageră umilă a Evangheliei și neobosită binefăcătoare a omenirii. Cinstim în ea pe una dintre personalitățile cele mai de seamă ale epocii noastre. Să primim mesajul ei și să îi urmăm exemplul.
Fecioară Maria, Regină a tuturor sfinților, ajută-ne să fim blânzi și smeriți cu inima asemenea acestei curajoase mesagere a Iubirii. Ajută-ne să slujim cu bucurie și cu zâmbetul pe buze pe fiecare persoană pe care o întâlnim. Ajută-ne să fim misionari ai lui Cristos, pacea și speranța noastră. Amin!